Actualitate Economie

CJ trimite nouă negociatori la Colibiţa. Cumpărarea terenurilor va fi decisă însă în plen

Şase consilieri judeţeni şi trei funcţionari publici au fost mandataţi, luni, să înceapă să negocieze în numele instituţiei cumpărarea unor terenuri cu acces la lacul de acumulare de la Colibiţa. Un milion de lei va investi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în achiziţia de terenuri pe care să amenajeze un loc de camping dotat cu toate utilităţile.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat, luni, înfiinţarea unei Comisii de negociere a preţului unor terenuri de lângă lacul Colibiţa pe care CJ vrea să le cumpere pentru a putea amenaja o zonă de campare pentru turişti. Din comisie vor face parte Dorin Popescu (PNL), Florin Urîte (PDL), Iulian Stroe (PC), George Pop (PSD), Ciprian Breşfelean (PP-DD), Vasile Puica (PSD), dar şi trei funcţionari numiţi prin dispoziţia preşedintelui CJ: Veronica Hasnăş, Crina Borş şi Augustin Sabo.

Comisia va negocia preţul terenurilor în baza unui ”regulament privind achiziţia unor imobile” care a fost aprobat tot în şedinţa CJ de luni. Comisia va vizita terenurile respective, va întocmi procese verbale, va stabili ierarhia ofertelor care îndeplinesc cerinţele minime impuse şi va negocia cu ofertantul.

Preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan, a explicat că decizia privind cumpărarea unui teren va fi luată tot de CJ. „Colegii noştri vor veni cu nişte propuneri, dar plenul CJ este cel care va aproba, cel care va lua decizia cumpărării unui teren sau a altuia. Nu comisia nominalizată de voi va decide, ci plenul CJ”, a explicat preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud. După ce o anumită ofertă va fi acceptată, contractul de achiziţie va fi semnat de preşedintele CJ.

CJ consideră oportună cumpărarea unor terenuri din Bistriţa Bârgăului în vederea realizării unor proiecte de dezvoltare turistică. De altfel, instituţia a decis înfiinţarea unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară în domeniul turismului, din care fac parte comunele Livezile, Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Bistriţa Bârgăului, Dumitriţa şi Cetate, şi a fost aprobată suma de un milion de lei pentru achiziţia de teren la Colibiţa, unde ar putea fi amenajat un loc de camping dotat cu toate utilităţile necesare.

În şedinţa extraordinară de luni CJ a rectificat şi bugetul propriu şi al unor instituţii subordonate pe 2013. Astfel, după votul dat în CJ, pentru plata cheltuielilor de personal CSEI nr. 1 Bistriţa va primi 10.000 de lei, CSEI Beclean – 40.000 de lei, Liceul tehnologic Special ”Sf. Maria” – 50.000 de lei, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa – 781.000 de lei.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS