Social

Clădirile ”foarte voluminoase” între casele din Bistrița, de domeniul trecutului

În zona de case din Bistrița nu se vor mai putea construi ”clădiri foarte voluminoase”, a anunțat primarul Ioan Turc. Edilul pregătește un document de reglementare în acest sens care va reglementa suprafața minimă pe care se poate construi, amprenta la sol, numărul de etaje și numărul de unități locative pe care le poate face orice dezvoltator.

Din ceea ce s-a discutat în spațiul public în ultima perioadă, inclusiv în ultima ședință a Consiliului Local în care mai mulți cetățeni și-au spus punctele de vedere referitoare la urbanism, primarul a concluzionat că cele mai mari nemulțumiri ale cetățenilor sunt legate de locuințele colective care se construiesc între case. Punctual primarul a spus:

Dezbaterea PUG aprobat în 2013 nu a fost una ”autentică”

” Planul de Urbanism General (PUG) a fost adoptat printr-o hotărâre de Consiliu Local în anul 2013. El a fost precipitat de dezideratul de la acea vreme al administrației locale de a se construi o centură ocolitoare pentru municipiul Bistrița, lucru cât se poate de lăudabil. Totuși, soluția pe care administrația a propus-o a întâmpinat foarte multe controverse, chiar o respingere categorică din partea unor cetățeni sau a unor grupuri de cetățeni. S-a contestat, de exemplu, faptul că dealul Codrișor, pădurea Codrișor, ar fi un teren propice pentru o centură ocolitoare. S-a spus că nu este dezirabil să fie tăiați copaci pentru a face drum unei viitoare centuri ocolitoare. Este probabil motivul pentru care PUG a suferit din punctul de vedere al unor explicitări. Cred că nici dezbaterea care s-a făcut în jurul documentului care urma să intre în ședința Consiliului Local nu a fost una autentică. Cred că toată lumea a înțeles că avem nevoie de o centură ocolitoare, dar că soluția tehnică propusă nu este una optimă”.

Regulamentul de urbanism local, desuet, va fi revizuit

”E greu să mulțumești pe toată lumea, dar administrația pe care o coordonez trebuie să gestioneze problemele din urbanism pe baza unor documente care există, sunt normă pentru Consiliul Local, pentru aparatul de specialitate al primarului și pentru toți cei care doresc să construiască în Bistrița. E limpede pentru mine, în urma unor analize pe care le-am făcut, că se impune o revizuire a Regulamentului de urbanism local. Va fi făcută pe două componente. Prima se referă la explicitarea conceptului de locuință colectivă mică, iar pe celălalt palier, avem nevoie de o revizuire a componentei parcări”.

Locuințele colective mici din zona de case nu vor fi ”foarte voluminoase”

”În ce privește locuințele colective mici voi veni în curând cu un document la care am lucrat împreună cu un grup de specialiști din Bistrița, dar nu numai, după ce structura Arhitectului șef, conform procedurii, va întocmi un referat de specialitate. Prin explicitarea acestei noțiuni și prin clarificări care țin de suprafața minimă pe care se poate construi, amprenta la sol, numărul de etaje și numărul de unități locative, eu sunt optimist în ce privește reglarea, prin negociere, a nemulțumirilor care există în comunitate. Oamenii sunt nemulțumiți în primul rând de volumetrie. Dacă astăzi, în temeiul documentelor la care ne raportăm, se poate construi într-un anume fel, după această revizuire se va construi diferit. Nu vom mai avea în zona de locuire L2 clădiri foarte voluminoase. Vom stabili foarte clar și care este numărul de unități locative pe care o clădire le poate conține”.

Confortul cetățenilor trebuie apărat, dar și dezvoltarea comunității

”Pentru autorizarea directă, cine va dori să construiască în zona L2 (de case) pe un teren de minim 1000 de mp locuințe colective va trebui să își subsumeze efortul investițional unor rigori care, eu cred, vor aduce mai mult echilibru pentru zona L2. Nu s-a construit foarte mult în Bistrița pe segmentul de locuințe colective.

Din 2014, după adoptarea PUG, constatăm că au fost edificate 45 de locuințe colective cu tot cu blocurile construite de autoritatea locală, ANL și locuințe sociale.

Nu discutăm despre un fenomen masiv, dar confortul fiecărui om este o valoare pe care trebuie să o protejăm. În același timp, tot o valoare pe care trebuie să o apărăm este cea legată de dezvoltarea comunității. Sectorul de construcții reprezintă un motor important al economiei locale, numărul de apartamente, de locuințe noi pe piață este de asemenea foarte important fiindcă reglează prețul acestor apartamente pe piață.

Modul în care vom valorifica terenurile este foarte important. Terenurile nu sunt un pat al lui Procust, nu le poți dimensiona cum vrei. De aceea, trebuie să fim atenți la modul în care valorificăm această avere comună a orașului. Când spun comună, nu mă refer la domeniul public al orașului, ci la toate terenurile indiferent de proprietari. Trebuie găsit un echilibru“, a spus Ioan Turc într-o emisiune al AS TV unde a fost invitat după ultima ședință a Consiliului Local.

Foto credit: Simona Păcurar

20 comentarii

  • Felicitari IOAN TURC care da dovada de multa intelepciune si are o abordare noua fata de cetatean.
    Daca oamenii paricipa organizat la sedinte CL si dezbatewri si intr-un numar suficient de mare uite ca se inclina balanta in favoarea lor.
    Luati aminte si decat sa comentati fix degeaba aici si fara un nume asumat mai bine spuneti-va ideile la microfonul institutiei ca nu va taie nimeni limba.

    14
    48
  • Da si inca cu mult succes deoarece nu este pe teren public si actele sunt clare .
    Si nu este treaba ta !
    Treaba ta este sa citesti articolul si sa lucrezi ceva daca ai ce .

    5
    41
  • Aș spune că este un lucru foarte bun dacă nu aș ști că vine din parte unui gurist habarnist incopetent sunt digur că va ieși din nou o struțo-cămilă.

    43
    4
  • „Locuințele colective mici nu vor fi foarte voluminoase.” Exprimare tipică pentru primarul Turc. Bombastică și fără conținut. Un înveliș sclipitor care împachetează o prostie sau doar vidul cugetării.

    36
    2
    • Casele insiruite parter si mansarda sunt voluminoase ?
      Daca sunt 5?
      Daca se ridica pe verticala insiruirea este voluminoasa?
      Vorbesye primatul sa se afle in treaba!!
      PS Propun ca cei ce au casa in fata si au o casa in curte fara autorizatie sa o demoleze numaidecat ca mareste volumul insumat.

      26
      6
  • Cartierele compacte de locuințe individuale din Bistrița sunt Cartierul Vasile Goldiș UTR 27 și Cartierul Compozitorilor UTR 17 aici trebuie interzis total construcția de blocuri și interwis total ori ce fel de locuințe coletive .

    64
    4
    • Serios…?! dar blocul de pe Drumul dumitrei vechi ,cel din spatele Vasile Goldis ,cu ce incurca?!!!

      11
    • @vasi, Pe Drumul Dumitri Vechi nu există nici-un bloc. Să înțeleg că vă pregătiți voi de la primărie împreună cu dezvoltatori să trageți pe ascunc o nouă țeapă Bistrițenilor.

  • Pentru protejarea mediului natural este mandatoriu interzicerea construcților de case și locuințe coletive din Pădurile din Bistrița !

    38
  • La fel și pe str.Nicolae Bălcescu colț cu str. Gării!
    Aflată în UTR 7,zonă L2,de locuințe individuale ,zonă de case,cu acoperișuri în stil Baroc ,aflată în arealul protejat al municipiului,vezi SIR 27 ,R.L.U.și aici se „poftește”de către Mureșan G. prin SC Murano SRL, de mai mult timp,ridicarea unei clădiri uriașe pănă „la ceruri”..vezi str.1Decembrie,fără spații verzi conform legislației in vigoare de parcări nu mai vorbim,care e afectată definitiv si unde intrarea către noul corp al SJU si UPU este extrem de dificilă prin blocajele și traficul generat de astfel mastodonți din beton!
    Toate acestea fiind posibile prin ok-ul dat de fostul primar al municipiului(Certificat de Urbanism si Aviz de Oportunitate) în ultimile zile de mandat și nu numai al acestuia!
    Str Gării colț cu str..Nicolae Bălcescu sunt inima și plămânul acestui orășel.
    O asemenea construcție ar genera un indice de poluare uriaș și blocaje în trafic iremediabile,
    Sau depus în acest sèns nenumărate sesizări și petiții semnate și semnalate de către foarte multe familii din zonă aceste fiind discutate în comisiile CTATU cu sprijinul și deschiderea transparentă înspre dialog a domnului primar.
    Stop acestor abuzuri care afectează definitiv,agresiv calitatea vieții de zi a cetățenilor municipiului!

    15
    27
    • Pai, sa-si faca in varful dealului acea clinica iar daca avem nevoie de serviciile de acolo, vom urca pieptis dealul si vom face si un pic de sport.

      15
      6
    • De unde până unde str. Bălcescu să fie inima verde a oraşului ? 😂
      Acolo în zonă există clădiri foarte mari şi înalte vezi clădirea Poliției, Blocul de la Trezozerie, Clădirea imensă unde este Şomajul, clădirea Policlinici. Este normal şi firesc ca clădirile medicale să fie una lângă alta pentru a nu plimba bolnavii prin tot oraşul.

      26
      8
    • Parcarea supraterană supraetajată Eminescu este singura care poate rezolva lipsa gravă a locurilor de parcare din zona de parcare din Centru.
      Vi la policinică cu un bolnav greu transportabil şi nu ai unde parca , suntem de tot circul Europei.

      28
      1
    • Sa dovedit că pasajele subterane sunt nişte tâmpenii inutile costisitoare de la Parcarea Etajată Eminescu până la Policinică şi Centru Vechi trebuie să se facă nişte pasarele.

      12
      4
    • Se schimba uniforma politiei ca la …padurari!

      9
      4
  • Gicu nu e clinică!
    Se vrea magazin alimentar cu „salam parizer și multe
    sucuri dulci de calitate”plus o farmacie la parter iar restul etajelor apartamente..

    8
    14
  • De la parcarea supraetajată din Eminescu trebuie să se facă două pasaje subterane pietonale unul pe sub str. Gării pentru a sjunge oamenii la Policlinică şi unul pe sub Republici pentru a ajunge oamenii în Cetru Vechi.

    17
    2
  • Ma refeream la trafic” inima și plămânul „nu la spațiu verde.
    Nu e clinică!
    Acolo s-a propus magazin alimentar cu „salam parizer și multe sucuri dulci de calitate*lplus o farmacie la parter,restul pe înălțime apartamente…

    7
    16
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS