Ministerul Educației a lansat dezbaterea publică privind Codul de etică pentru învățământul preuniversitar, pornind de la propunerea Consiliului Național de Etică din învățământul preuniversitar (CNE). Astfel, până în 17 februarie 2017, toți cei interesați sunt invitați să transmită propuneri de îmbunătățire a documentului redactat de CNE.
Codul funcționează ca un sistem de standarde de conduită care contribuie la coeziunea instituțională și a grupurilor de persoane implicate în activitatea educațională, prin
formarea și menținerea unui climat bazat pe cooperare, echitate și competiție după reguli și proceduri corecte.
Respectarea prevederilor prezentului Cod reprezintă o garanție a creșterii calității și prestigiului învățământului preuniversitar, scop posibil de atins prin intermediul următoarelor obiective: a) formarea morală a personalului didactic, prin înțelegerea și asumarea conținutului acestui cod; b) menținerea unui grad înalt de profesionalism în exercitarea atribuțiilor și funcțiilor personalului didactic; c) ameliorarea calitativă a relațiilor dintre actorii educaționali; d) eliminarea practicilor inadecvate și imorale ce pot apărea în mediul educațional preuniversitar; e) creșterea gradului de coeziune a persoanelor implicate în activitatea educațională; f) facilitarea promovării și manifestării unor valori și principii aplicabile în mediul școlar preuniversitar, inserabile și în spațiul social;
Personalul didactic trebuie să își desfășoare activitatea profesională în conformitate cu următoarele valori și principii: a) imparțialitate și obiectivitate; b) independență și libertate profesională; c) responsabilitate morală, socială și profesională; d) integritate morală și profesională; e) confidențialitate și respectul pentru sfera privată; f) primatul interesului public; g) respectarea și promovarea interesului superior al educabilului; h) respectarea legislației generale și a celei specifice domeniului; i) respectarea autonomiei personale; j) onestitate și corectitudine intelectuală; k) atitudine decentă și echilibrată; l) toleranță și încurajarea diversității; m) autoexigență în exercitarea profesiei; n) interes și responsabilitate în raport cu propria formare profesională, în creșterea calității activității didactice și a prestigiului unității/instituției de învățământ preuniversitar, precum și a specialității/domeniului în care își desfășoară activitatea; o) implicare în democratizarea societății;
În relațiile cu educabilii, personalul didactic are obligația de a cunoaște, respecta și aplica un set de norme de conduită, bazate pe valorile și principiile expuse, pentru:
a) ocrotirea sănătății fizice, psihice și morale a educabililor prin: a1) supravegherea pe parcursul activităților desfășurate în unitatea de învățământ, cât și în cadrul celor organizate de unitatea de învățământ în afara acesteia; a2) monitorizarea, semnalizarea și interzicerea agresiunilor verbale și/sau fizice și a tratamentelor umilitoare/degradante asupra educabililor; a3) asigurarea protecției fiecărui educabil, prin denunțarea formelor de violență verbală/fizică exercitate asupra acestora, a oricărei forme de discriminare, abuz, neglijență sau de exploatare a acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare; a4) combaterea oricăror forme de abuz; a5) interzicerea hărțuirii sexuale și a relațiilor sexuale cu educabilii;
b) eliminarea oricăror activități care generează corupție: b1) fraudarea examenelor; b2) solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii de interes privat pentru cadrul didactic, în vederea beneficierii de către educabili de tratament preferențial ori sub amenințarea unor sancțiuni, de orice natură ar fi acestea; b3) traficul de influență și favoritismul; b4) oferirea de meditații contra cost, cu proprii educabili, prin constrângere;
c) asigurarea egalității de șanse și promovarea principiilor educației incluzive;
d) susținerea demnității și recunoașterea meritului personal al fiecărui educabil.
În relația cu părinții/tutorii legali, personalul didactic respectă și urmează următoarele norme de conduită: a) stabilirea unei relații de încredere mutuală și a unei comunicări deschise; b) respectarea confidențialității informațiilor și datelor furnizate și a dreptului la viață privată și de familie; c) nu acceptă sau impune, în relația cu părinții/tutorii sau susținătorii legali, dobândirea/primirea de bunuri materiale sau sume de bani pentru serviciile educaționale oferite; d) poate recomanda auxiliare curriculare sau materiale didactice, cu precădere cele deschise și gratuite, fără a impune achiziționarea celor non-gratuite.
În relațiile profesionale colegiale, personalul didactic va respecta și aplica următoarele norme de conduită: a) asigurarea respectului reciproc, b) orice acțiune trebuie întreprinsă cu onestitate intelectuală și morală; c) exercitarea solidarității între colegi, în situații în care interesul comun al educației trebuie apărat; d) susținerea cooperării și sprijinului reciproc în activitățile de predare-învățare și în apărarea intereselor profesionale; e) toleranța diferențelor și evitarea denigrării; f) respectul sferei private; g) încurajarea competiției loiale; h) semnalizarea fraudei intelectuale și a plagiatului; i) evitarea practicării oricărei forme de discriminare în relațiile cu ceilalți colegi.
Personalul didactic, care îndeplinește funcții de conducere, de îndrumare și control sau care este membru în structuri de conducere, va respecta și aplica următoarele norme de conduită managerială: a) respectarea criteriilor unui management eficient; b) promovarea standardelor profesionale și morale specifice; c) aplicarea obiectivă și imparțială a reglementărilor legale și a normelor etice; d) evaluarea corectă conform atribuțiilor/responsabilităților/sarcinilor de serviciu din fișa postului; e) interzicerea oricărei forme de constrângere/abuz din perspectiva funcției deținute; f) interzicerea oricărei forme de hărțuire/discriminare a personalului didactic.
În exercitarea activităților specifice (școlare și extrașcolare), pe lângă interdicțiile formulate, personalului didactic îi este interzis: a) să folosească dotările și baza materială din spațiile de învățământ în vederea obținerii de beneficii financiare personale directe sau indirecte; b) să folosească, să producă sau să distribuie materiale pornografice scrise, audio ori vizuale; c) să organizeze activități care pot pune în pericol vădit siguranța și securitatea educabililor sau a altor persoane aflate în incinta nității/instituției de învățământ; d) să consume substanțe psihotrope, etnobotanice și/sau alcool; e) să încurajeze consumul de substanțe psihotrope, etnobotanice si alcool de către
educabili; f) să organizeze pariuri și jocuri de noroc.
Orice persoană, participantă/implicată în mod direct sau indirect în activitățile din domeniul educațional preuniversitar, care consideră, în mod întemeiat, prin raportare la prevederile prezentului Cod, că este victima sau martorul unui comportament lipsit de etică profesională din partea unei/unor persoane din cadrul personalului didactic, are dreptul de a sesiza Comisia județeană de etică.
Aici Codul de etică pus în dezbatere publică.
Trebuie musai impozitate meditatiile. Stim cu totii ca acestea sunt platite de parinti. Stau si profesorii si doctorii in strada sa primeasca salarii mai mari. M-ar bucura sa ceara sa intre in legalitate. Daca vinzi o radacina de patrunjel hopa… ANAF-ul e pe tine. Pe astia de ce nu-i cauta? Degeaba… cel mai bine ne-au caracterizat francezii: ” S’il vous plais monsieur…”
Pe cand un cod de etica si pentru elevi? Un cod prin care sa fie si sanctionati atunci cand il incalca? De ce vedem doar ca profesorii sunt cei rai si nu ne vedem si odraslele si felul in care se comporta la scoala si in afara ei?
Pt ca asta se doreste, un popor prost….este mai usor de condus. Elevii daca nu au un cod etic pot sa faca aproape ce vor ei. Deci se schimba manualele, programa, etc aproape in fiecare an. Incep sa conduca elevii ora si profesorul sa ceara voie sa vorbeasca… Alcool, tigari, droguri in scoli…ASTA SE PROMOVEAZA IN ULTIMII 27 ANI!!!!!
legi , proceduri , reguli , norme … pana la urma profesorii vor fi si ospatari pentru copii . numai ca … nu stiu care tanar absolvent va mai dori sa intre in sistem ? un sistem mult prea rerererere format de care fug tinerii profesori . daca mai spun si de salarii … cunosc fosti directori de scoli care lucreaza in anglia intr-un depozit , scaneaza produse si castiga foarte bine . ei spun ca nu s-ar mai intoarce in dascalie decat daca ar fi constransi la maxim . cred ca nu se vrea o reforma adevarata cu descongestionarea programelor scolare , cu pregatirea elevilor pentru viata nu cu mii de lectii si informatii multe fara rost.
In Bistrita invatamantul liceal este foarte fragmentat…nu se mai stie ce profil are fiecare liceu….Nu sunt licee care sa fie axate pe teoretic si doar pe teoretic…..Liceu sportive sa fie doar pe sportive si cu baza de antrenament aproape. Liceu sanitar , biochimie….cu spatii pt laboratoare(dotate la standardele actuale). Liceu pt informatica, electronica, telecomunicati….
Liceu pe directia economice…Liceu pe linia filo, limbi straine …Liceu pt istorie, geografie. Clasele pt profesionala lipsesc de asemenea…(nu liceal)!!!!O mai buna delimitare a liniilor educationale. CNLR sa fie campus dar doar pt liceeni, 0-8 in alta parte. CNAM ar fi avut nevoie si de atelierele scolare ale fostului liceu al CPL. In cladirea liceului CPL si-ar putea desfasura activitatea Liceul Sanitar si ar avea spatiu si pt laboratoare. Industrial 1 si Infoel ar trebui unite intr-un liceu, iar clasele „profesionale” din aceste licee in alt liceu impreuna cu alte clase profesionale de la Cooperatie, Agricol….un liceu pt meseri. etc.etc.ESTE UN EXEMPLU!
Profesorul are voie să ceară țigări elevilor ?