Actualitate

Avertizare meteo. Cum va fi vremea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizările de vreme rea. În intervalul marți 13 februarie, ora 10.00 – miercuri 14 februarie, ora 08.00, este valabilă o atenționare de precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații îndeosebi în nordul, centrul și estul țării, unde se vor acumula cantități de apă în general de 15…25 l/mp. Vor fi ploi, ce vor avea și caracter de aversă.

În Carpații Orientali și trecător în noaptea de marți spre miercuri, în Transilvania și Moldova se vor semnala precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare.

Marți, vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice și sud-vestice, iar spre seară și noaptea și în cele estice, cu viteze de 45…55 km/h.

Conform prognozei ANM pentru perioada 12-25 februarie, în Transilvania se va răci din 13 februarie, însă temperaturile maxime estimate se vor situa în continuare ușor peste normalul climatologic, respectiv o medie a acestora, ce va fi cuprinsă între 5 și 8 grade. După 15 februarie, temperaturile minime vor fi preponderent negative, cu o medie regională ce va oscila între -5 și -2 grade. Temporar vor fi precipitații în perioada 12-14 februarie, iar pe alocuri se vor acumula cantități de apă însemnate. Precipitații sunt posibile și în a doua săptămână de prognoză, mai ales în jurul datei de 21 februarie.

Temperaturile vor fi peste cele specifice perioadei, în toată ţara, până aproape de jumătatea lunii martie. Săptămâna 26 februarie – 4 martie se anunţă ploioasă în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Cod galben și cod portocaliu de inundații

Hidrologii au emis cod galben și cod portocaliu de inundații în județul Bistrița-Năsăud, pe râurile din bazinul hidrografic Someșul Mare. Se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale și creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Codul galben este valabil până miercuri 14 februarie, ora 16.00.

Codul portocaliu a fost emis până miercuri 14 februarie, ora 09.00 (bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior).

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS