Actualitate

Comisarul șef Bogdan, care avea în subordine și Serviciul Rutier, se pensionează

Comisarul şef de poliţie Constantin-Alexandru Bogdan (52 de ani), adjunctul şefului Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud pe linie de ordine şi siguranţă publică, având în subordine și Serviciul Rutier, se pensionează.

”Începând de mâine încetează relațiile de serviciu cu IPJ Bistrița-Năsăud”, a anunțat el.

Și alți circa 30 de angajați ai IPJ Bistrița-Năsăud ies la pensie în această perioadă.

Constantin-Alexandru Bogdan a precizat că, ”din fericire pentru IPJ, gradul de încadrare înainte de plecarea celor 30 de persoane era undeva la 91%, deci sunt identificate persoane care începând de astăzi își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Rutier”.

Comisarul şef Bogdan s-a născut în 03.04.1965, în satul Negrileşti, jud. Bistriţa-Năsăud. Este căsătorit şi are doi copii. Potrivit CV-ului său, postat pe site-ul IPJ Bistriţa-Năsăud, este licenţiat în Drept la Universitatea Ecologică din Bucureşti/ Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, dar şi în electronică  la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca/ Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii. În 1986, a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi.

Din 2015 – prezent a fost adjunct al Şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, iar între 2013 – 2015 Şef Serviciu de Ordine Publică. Între 2012 – 2013 a fost ofiţer specialist la Serviciul Rutier, iar între 2011 – 2012 ofiţer specialist – Serviciul Comunicaţii şi Informatică. A mai fost între 2008 – 2011 şef birou tehnic – Serviciul de Logistică, între 2002 – 2008 ofiţer specialist – Serviciul Cabinet, iar între 1986 – 2002 a deţinut funcţii de execuţie şi de conducere – Statul Major al Forţelor Aeriene.

Reamintim că ieri patru angajaţi ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistriţa-Năsăud, acuzaţi de luare de mită, au fost reţinuţi. Ei sunt acuzaţi că au săvârşit aceste fapte în ultimii doi ani, perioadă în care comisarul şef Bogdan avea în responsabilitate Serviciul Rutier.

7 comentarii

  • Şi ne mai mirăm că in Romania există o criză a forței de muncă……. Cum să nu fie criză, dacă angajaților li se permite să se pensioneze mai repede de 65 de ani.
    Acest domn ar fi putut să muncească incă 13 ani. La 52 de ani nu eşti bătrân, poți alerga maraton, te poți urca pe Pietrosul Rodnei (2303m.) te poți inscrie la Ironman (inot + ciclism + alergat) etc.
    Peste câtiva ani o să se tremine cu pensionările la 52 de ani, sunt sigur că PSD va modifica Legea Pensiilor pentru că nu sunt bani, şi pentru că există o criză a forței de muncă. Cine mai munceste daca toti se pensioneaza la 52 de ani? Nu sunt prosti cei care se pensionează, sunt prosti cei care fac legile. Sunt iresponsabili! Sabotează economia natională!

    • pe bani astia sa vi sa muncesti pana cazi in cap
      fara oprire 45 ani vechime in fabrica
      fara un somaj fara venit minim

      foarte bine ca exista criza a forței de muncă , salariati i au la mana pe patroni de carton din romania

  • Bogdan Ctin, adjunctul sefului de inspectorat, va reprezenta o amintire placuta pentru cei cu care a lucrat. Un om de mare echilibru, profesionist si cu un caracter aparte a avut un rol cheie in cadrul institutiei in ultimii ani. Este o pura coincidenta incidentul cu colegii de la politia rutiera, cererea dansului de a se pensiona fiind depusa cu mult timp inainte.

  • Mulți pleacă precum apa sfințită din pamatuful preotului – aruncați, spre a face bine, deși n-au făcut nici bine, nici rău.
    Au fost, doar.
    Peste o lună își vor mai aminti doar foarte apropiații că a fost unul care …
    Asta dacă n-or scrie periodic ziarele ca despre roberto sau oli, te miri ce prostii.

  • Articolul 16 din Constituție spune : ” nimeni nu-i mai presus de lege ” . În România unii sunt mai speciali decât alții în fața legii . 100.000 de pensii speciale costă bugetul cât 4.000.000 de pensii normale . Culmea e că media de vărstă a pensionaților ” speciali ” e cu vreo 12 ani mai mică decât a celorlalți . Asta da echitate socială .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS