Actualitate

Computerul Tomograf, instalat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița

”Pentru buna funcționare a CT-ului au fost necesare lucrări de reamenajare a circuitelor medicale de la parterul spitalului, lucrări cu o valoare de aproximativ 3,2 milioane lei, finanțare asigurată integral de Consiliul Județean. Instalarea Computerului Tomograf din dotarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița este aproape de finalizare”, spune președintele CJ Emil Radu Moldovan.

El a menționat că pacienții vor putea beneficia de aceste investiții în cel mai scurt timp posibil: ”Investițiile în sănătate sunt cele mai importante, iar un prim pas în acest sens constă în dotările și aparatura de ultimă generație pe care le achiziționăm la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Astfel, printr-un parteneriat concret, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud împreună cu SJU și Guvernul României, prin Ministerul Sănătății, reușim să ne apropiem cu pași siguri de finalizarea instalării Computerului Tomograf”.

Luna trecută, managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany, a precizat că echipamentele RMN și CT sunt integrate în spital și vor fi folosite, cel puțin la început, pentru pacienții internați.

Foto: Facebook Emil Radu Moldovan

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.