Cultură

Concert de jazz la Palatul Culturii Bistrița

Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc” Bistrița vă invită în Galeria Palatului Culturii, la un concert de jazz susținut de Bagyi Balazs New Quartet, luni 26 august, ora 19.00.

Vor concerta: Bagyi Balazs – percuţie, Soso Lakatos Sandor – saxofon, Olah Dezso – pian, Olah Peter – contrabas.

Bagyi Balazs New Quartet este o formație care anul trecut a împlinit 10 de când cântă împreună. Cântă cu mult succes în întreaga lume. S-au întors recent din China, în iulie şi august au fost în Statele Unite ale Americii.

Bagyi Balazs, percuționist și compozitor, este un muzician ce definește scena jazzului maghiar, dar și a celui internațional. Făcând parte din numeroase formații, el creează aproape în toate genurile, prin stilul lui de a mânui bețele melodic oferind o experiență complexă. Percuționistul a participat la mai multe turnee în Statele Unite ale Americii, fiind singurul muzician de jazz care concertează sistematic în China. Cu primul lui cvartet a participat, în perioada 2004-2011, aproape la toate festivalurile mari, fiind un actor important al stilului etnojazz din Ungaria. În muzica noului cvartet înființat în anul 2013 domină jazzul contemporan acustic bazat pe elemente post-bop. În formație îi sunt alături unii dintre cei mai importanți muzicieni de jazz din generația de vârstă mijlocie, precum extraordinarul saxofonist Soso Lakatos Sándor, școlit în Olanda, pianistul cu studii clasice Olah Dezso, distins cu prestigiosul premiu Junior Príma, și cel mai performant contrabasist din Europa Centrală, Olah Peter.

În decursul celor 10 ani de existență formația a fost invitată la numeroase festivaluri de jazz din Europa (Bratislava Jazz Days, Jazz Juniors Krakow, Bansko Jazz festival, Nisville, Mosaic Jazz Fest Sibiu, Sarajevo Winter, Petrovac Jazz Festival, Skopje Summer Festival) și a obținut succes răsunător în multe cluburi notorii din Europa (Agharta Jazz Club Prague, B-Flat Berlin, Jazzland Wien). Pe lângă scena europeană, cvartetul concertează sistematic în China, performând la importante festivaluri și cluburi (Beijing Nine Gates Jazz Festival, Changchun Jazz Festival, Meeting Jazz Festival Xi’an, JZ Club Shanghai) și colaborează de mai mulți ani cu trompetistul sanghaian Li Xiaochuan. În anul 2018 cvartetul a fost invitat la Festivalul de Jazz din Amman, Iordania. În anul 2016 a obținut Premiul Gramofon pentru discul intitulat To Shakespeare, realizat cu participarea cântăreței Pocsai Kriszta, și în baza votului publicului revistei JazzMa.hu a devenit formația anului. Repertoriul cvartetului se bazează pe compozițiile lui Bágyi Balázs care în 2016 a fost compozitorul anului. În anii 2021 și 2022 formația a participat la un turneu de succes în Europa de Vest, cântând în mari capitale precum Paris, Bruxelles și în mai multe orașe germane.

Bilete se găsesc pe: https://www.iabilet.ro/bilete-bistrita-concert-de-jazz-cu-bagyi-balazs-new-quartet-100823/

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.