Un concurs de alergare organizat pe potecile din jurul localităților Maieru și Anieș va avea loc în data de 7 noiembrie. Participanții pot alege între două curse: una de 15 kilometri și una de 5 kilometri cu un număr maxim de 200 de participanți, anunță organizatorii.
Startul și sosirea sunt la Heliport Transilvania, în satul Anieș, comuna Maieru, pe valea Someșului Mare, anunță Asociația Sportivă Cărări în Munții Rodnei, organizatoarea concursului.
Cursa de 15 km, ”Acasă la Campionii Masters”, este cursa principală și este rezervată alergătorilor care au cel puțin 35 de ani. Traseul are o diferență de nivel de 650 de metri. Cursa este destinată unui număr maxim de 120 de participanți, la această dată fiind 78 de locuri încă libere.
Câștigătorii locurilor 1–3, la masculin și feminin, vor primi premii în bani: 800 de lei pentru locul I, 600 de lei pentru locul al II-lea și 400 de lei pentru locul al III-lea la clasamentul general. Pe categorii de vârstă se mai acordă premii de 300, 200 și 100 de lei.
Cursa de 5 km, ”Cursa de sub Măgura”, este deschisă tuturor celor care au împlinit 18 ani și se desfășoară tot pe străzile și potecile din jurul satului. Diferența pozitivă de nivel este de 180 de metri. La această cursă vor fi 80 de alergători, 58 de locuri fiind libere acum pentru înscriere.
Primii trei clasați la masculin și feminin vor primi 500, 400, respectiv 300 de lei.










Adaugă comentariu