Actualitate Recomandări

Ce condiţie au pus administraţiei locale investitorii din Bistriţa Retail Park (FOTO)

Investitorii din Bistriţa Retail Park de lângă Selgros, complex comercial la care se lucrează intens în această perioadă, au pus o condiţie pe care administraţia locală s-a angajat să o respecte, a declarat primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu pentru Timp Online. La începutul acestui an, investitorii au avut o întâlnire cu edilul şef al oraşului şi i-au reamintit că trebuie să se ţină de cuvânt.

„Am avut o discuţie cu ei în care nu au uitat să-mi amintească de piaţa de acolo (piaţa de la ruşi -n.r.) care trebuie mutată. Atunci când au venit prima oară m-au întrebat pe şleau dacă piaţa va rămâne acolo, iar eu le-am spus că nu. Piaţa, în strategia mea, trebuie să se mute, iar acolo să facem o zonă adecvată unui shopping city. Însă pe oamenii respectivi (pieţarii -n.r.) nu îi putem pune în drum. Varianta pieţei de gros este foarte bună cu  completarea modernizării Pieţei Decebal. Eu o să încerc să finalizez investiţia de pe centură, piaţa de gros, şi să-i mutăm acolo şi în Piaţa Independenţei Nord care are spaţii şi tarife ieftine. Lumea ar vrea să rămână acolo, însă nu va fi posibil. O spun foarte clar. Poate că nu se va finaliza mutarea odată cu deschiderea noii galerii comerciale, dar anul acesta va trebui să curăţăm acolo. Nu poţi avea o zonă de shopping city în vecinătate cu o piaţă de tip oriental”, a spus primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu.


Deocamdată nu se ştie exact când va fi deschisă noua galerie comercială de pe Calea Moldovei, investitorii nefiind nici ei siguri dacă vor reuşi să termine lucrările la termenul anunţat şi dacă vor încheia şi negocierile cu viitorii chiriaşi ai spaţiilor construite.

Reamintim că deschiderea magazinului Selgros, parte a Bistrița Retail Park de pe Calea Moldovei nr. 13, au început lucrările la construcţia galeriei comerciale din imediata apropiere. Bistrița Retail Park reprezintă o investiție de 7,5 milioane de euro pentru o galerie comercială de 9.000 mp, alături de magazinul Selgros, beneficiar fiind Element Development. Lucrările au început în 11 septembrie 2017 și se vor încheia în 15 martie 2018, fiind realizate de firma Campeador. Galeria comercială va avea 22 de magazine diferite, inclusiv un magazin Jysk.

Comercianţii de pe Calea Moldovei, care au avut dispute aprige cu Primăria Bistriţa la sfârşitul anului trecut în ce priveşte creşterea alarmantă a chiriilor, au fost anunţaţi despre intenţia municipalităţii de a-i muta în altă parte, în piaţa de gros sau Independenţei Nord. Mulţi speră însă că administraţia locală s-ar putea răzgândi. 

7 comentarii

  • Țigănia aia numita piața la ruși ar trebui sa dispara cu totul! Este o rusine pentru un oraș ca Bistrita mizeria si țigania aia! Ăla nu se poate numi comert!

    • ok…nu e comertul modern ideal , dar piete de genul am vazut peste tot in lume…Belgia ,Spania Germania..etc…In anumite orase se blocheaza circulatia o zi pe saptamana si se amenajeaza piata chiar pe strada principala, cu tarabe si alte marafeturi !…deci nu e doar la noi…

    • Piața la ruşi nu este țigănie. Acasă la țigani este frumos, este ordine şi curățenie aşa că nu văd asocierea dintre piața aceasta şi țigani.
      Vă place dacă spun că in piața ruşilir este „ca pe Bârgău” sau „ca pe Ilve”?

  • Alungati romani care vor sa faca un ban sa traiasca decent,aduceti numai mari firme de afara care duc castigul in tara la ei iar noi sa ramanem doar slugile lor,ingropati romanii si ridicati in slavi strainii.Daca tot vrem concurenta reala dati pace si pietei, cumparatorul sa aleaga liber.

  • Totul e fix pe dos…În loc să se construiască marile centre comerciale afară din oraş, pentru că acolo se merge în general cu maşina, pentru cumpărături mai mari, iar piețele să rămână în oraş, pentru că acolo se merge mai mult pe jos, s-a ales varianta inversă…Dar ne plângem de traficul din oraş…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui sam Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS