(VIDEO) La Palatul Victoria a avut loc, în prezența premierului Mihai Tudose, a comisarului european Corina Crețu și a unor miniștri, ceremonia de semnare a contractelor de finanțare depuse pe fonduri europene, în special pe Regiunea Nord-Vest.
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a semnat contractul de finanțare pentru Tronsonul 2 din Lotul 1, mai exact între Colibița și Mița, al DJ 172 D ”Poarta Transilvaniei” (Mureșenii Bârgăului (DN 17) – Lac Colibița – Colibița – Bistrița Bârgăului (DN 17) – (DN 17) Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică (DN 17 D) – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei). Valoarea proiectului pentru care s-a semnat contractul de finanțare este de 60,2 milioane lei, din care contribuția CJ – 1,6 milioane lei.
”Este un frumos cadou de Crăciun făcut cetățenilor. Pentru administrația locală, fondurile europene reprezintă principala resursă de dezvoltare a comunităților. Mulțumesc doamnei Corina Crețu pentru deblocarea acestei resurse vitale pentru noi și pentru reducerea decalajelor care se creaseră. Îl felicit pe domnul prim-ministru și pe echipa sa pentru tratarea cu celeritate a acestor probleme și mă bucur că angajamentele luate anul trecut se confirmă, nu au fost angajamente în van. Există foarte multe piedici și vă spun doar una cu care noi ne confruntăm, care ne blochează și care dacă nu va fi rezolvată va anula toate eforturile făcute: Legea achiziților publice. În condițiile în care o procedură de achiziție publică va mai dura în continuare în medie doi ani, din cauza contestațiilor peste contestații care se fac de către participanții la licitații, toate eforturile făcute se vor anula. Spre exemplu, procedura de achiziție publică pentru consultanța la Masterplanul de apă și canalizare – etapa II a durat peste doi ani, cu cinci prezența la Curtea de Apel Cluj. Știu că lucrați la actualizări ale acestei legislații, dar am rugămintea să fie tratată cu celeritate această problemă. Trebuie găsite soluții și pentru sancționarea celor care depun constestații doar de dragul de a depune contestații. Adrezez mulțumiri echipei guvernamentale pentru tratarea cu seriozitate a PNDL, care vine să completeze foarte bine programul finanțat de Comisia Europene. Peste tot unde nu au ajuns resursele europene pentru infrastructură, drumuri, apă și canal, s-a primit sprijin cu finanțări guvernamentale prin PNDL. Unii vor spune că de cer atâta tam-tam cu drumurilșe județene. Dar fără ele nu putem vorbi despre exploatarea unui potențial extraordinar al României: turismul. Îi mulțumesc și ministrului Agriculturii Petre Daea, este ministrul de care au nevoie țăranii români, este în permanență în mijlocul lor. Performanța pe care a reușit-o cu atragerea fondurilor europene pentru fermieri este rezultatul unei munci continue. Suntem încrezător că, deși traversăm o perioadă complicată, problematicile care ne încurcă vor fi rezolvate la nivelul Guvernului în termene rezonabile”, a spus președintele CJ Radu Moldovan în cadrul ceremoniei.
El a precizat pe Facebook: ”Contracte de 15,4 milioane de euro semnate astăzi pentru drumurile județene din Bistrița-Năsăud! Săptămâna dinaintea Crăciunului este una benefică finanțărilor investițiilor în infrastructura rutieră din județul nostru. “Poarta Transilvaniei”, cel mai important proiect mare de dezvoltare a infrastructurii județene este acum complet. Valoarea totală a proiectului este de 13,4 milioane de euro, iar lungimea totală a sectorului de drum care se va moderniza ca urmare a semnării acestui contract de finanțare este de 6,4 km. În momentul de față, suntem în procedură de achiziție publică pentru desemnarea constructorului. Vreau să mulțumesc Guvernului României, doamnei comisar european Corina Crețu și specialiștilor de la ADR Nord-Vest pentru suportul acordat în atragerea finanțării acestui proiect de suflet. Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare vom putea spune că am acoperit cea mai importantă problemă de infrastructură județeană. După contractul de 13,4 milioane de euro care completează “Poarta Transilvaniei”, la cabinetul domnului Adrian Gîdea, secretar de stat în Cadrul Ministerului Dezvoltării, am semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 172 H (Nușeni-Corvinești). Valoarea contractului de finanțare depășește două milioane de euro și este derulat prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală, aflat în coordonarea Guvernului României”.
”Este un act de normalitate. Rămânem consecvenți pentru aceste fonduri europene: educație, sănătate și infrastructură. Felicitări, domnule Radu Moldovan, pentru munca depusă și pentru, de multe ori, răbdare”, a afirmat prim-ministrul Mihai Tudose.
”Regiunea Nord-Vest este o regiune campioană. Suntem pe drumul cel bun. Vă dau dreptate, în privința procedurilor România își complică singură existența. Simplificarea este una dintre prioritățile principale. Mă îngrozește ceea ce văd de multe ori. Reducerea birocrației este o prioritate absolută”, a menționat comisarul european Corina Crețu.
Stadiul proiectului ”Modernizare DJ 172 D”
Proiectele tehnice pentru Loturile 2, 3, 4 sunt în curs de verificare de către ADR Nord-Vest, cel mai probabil în februarie urmând să înceapă lucrările de amenajare a terenului și organizarea de șantier. În iulie, la Consiliul Județean s-au semnat contractele de lucrări pentru Loturile 2, 3 și 4 din proiectul modernizării DJ 172 D. Investiția, în urma licitațiilor publice, se ridică la 110,4 milioane lei bani europeni prin POR (24,2 milioane euro).
Loturile 2, 3 și 4 se întind pe o lungime de 49,9 km, pe ruta Colibița – Bistrița Bârgăului – Prundu Bârgăului (DN 17) – Josenii Bârgăului (DN 17) – Strâmba – Ilva Mică – Măgura Ilvei.
Pe Lotul 2 (lac Colibița – Bistrița Bârgăului – Prundu Bârgăului/int. cu DN 17, 17,1 km) va lucra asocierea Dimex Company – Explan SRL + Viakon Drum SRL (37,3 milioane lei, adică 8,2 milioane euro, termen de execuție 2 ani și 2 luni).
Pe Lotul 3 (Int. DN 17/Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică, 14,2 km) va lucra asocierea Dimex Company – Star Comexim SRL Cluj (34,3 milioane lei, adică 7,5 milioane euro, termen de execuție 1 an și 9 luni).
Pe Lotul 4 (Ilva Mică/int cu DN 17 D – Poiana Ilvei – Măgura Ilvei, 18,8 km) va lucra asocierea Autotehnorom – Opr Asfalt SRL (38,8 milioane lei, adică 8,5 milioane euro, termen de execuție 2 ani).
Se vor face și 42 de stații pentru transport public (alveole), 8,3 km de trotuare, piste de bicicliști cu două sensuri de circulație pe 12,8 km, ziduri de sprijin pe 16 km, consolidări de versanți pe 742 m, semnalistică luminoasă pe verticală cu alimentare fotovoltaică la trecerile de pietoni. Se estimează o creștere a vitezei de deplasare cu peste 30%
Tronsonul 1 din Lotul 1, Mureșenii Bârgăului (DN 17) – Lac Colibița – Colibița, a fost modernizat în acest an de Dimex Company cu 18,2 milioane lei (4 milioane euro).
Tronsonul 2 din Lotul 1, între Colibița și Mița, va fi modernizat tot pe bani europeni, prin POR. Valoarea proiectului este de 60,2 milioane lei, din care contribuția CJ – 1,6 milioane lei.
Pentru Lotul 5 (Măgura Ilvei – Ilva Mare – Lunca Ilvei) s-au alocat bani prin PNDL, mai exact 65,5 milioane lei.
Desteptii promit si prostii asteapta.
Si carcotasi cobesc….
drum expres pana la dej e prioritar pentru judet !
Cred ca asa , ar trebui sa functioneze lucrurile in Romania, normal. Daca nu ar fi asa de multi carcotasi si bagatori de bete in roate, cred ca lucrurile ar functiona foarte bine. Din pacate unii care nu sunt la putere, incearca sa opreasca si pe cei de la putere ,sa nu faca nimic. Iesim in strada , facem scandal, de parca asta ar fi viitorul nostru. Ar fi bine sa ne apucam serios de treaba, si la urmatoarele alegeri , vom vedea cine va castiga si cei vor face cei care vor castiga, pana atunci la munca toata lumea. Felicitari domnului presedinte al Consiliului Judetean, Radu Moldovan, felicitari Guvernului Romaniei, felicitari tuturor care se implica si vor sa faca ceva petru tara asta. Sarbatori fericite, tuturor romanilor!!!