Părinţii ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august inclusiv au obligaţia de a înscrie copiii, începând de azi și până în 10 mai, în învăţământul primar în clasa pregătitoare.
Înscrierea se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere însoţite de documente justificative. Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poştă sau se poate depune la secretariatul unităţii de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului, în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învăţământul primar. Procesul de înscriere în învăţământul primar nu este condiţionat de frecventarea grupei mari a învăţământului preşcolar.
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a publicat AICI circumscripțiile din Bistrița.
Pe paginile lor de Facebook, școlile au anunțat deja calendarul înscrierilor.
Adaugă comentariu