Actualitate Economie

Copiii din familii cu venituri mici sau aflaţi în sistemul de protecţie vor primi ajutoare mărite

Familiile cu un venit lunar de până la 530 lei/membru vor primi, din noiembrie, un ajutor de 42 lei pentru fiecare copil, iar pentru copiii aflaţi în sistemul special de protecţie vor fi alocați câte 440 lei, alocaţiile de stat pentru ceilalţi copii urmând să fie limitate la nivelul actual, de 42 lei, a decis Guvernul prin hotărâre.

De ajutorul care va fi acordat din luna noiembrie familiilor cu venituri reduse vor beneficia 500.000 copii, dintr-un număr total de 284.000 familii, după ce Guvernul a aprobat, prin hotărâre, noile ajutoare.

Această creştere va reprezenta câte 42 de lei pentru fiecare copil, pentru cei 500.000 de copii care provin din familii sărace, fiecare membru al familiei având până în 530 de lei. Copiii care se află în îngrijire la familii şi care primesc 97 lei de la 1 noiembrie vor primi 440 de lei, exact tot atât cât primesc şi copiii care sunt în grija asistenţilor maternali. Este vorba de 20.000 de copii.

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care, de la 1 decembrie, alocaţia de hrană zilnică, pentru aproximativ 60.000 de copii care se află în sistemul de protecţie specială, va fi dublată.

Tot prin hotărâre de guvern, s-a decis dublarea alocaţiei zilnice de hrană şi pentru persoanele adulte cu dizabilităţi care se află în centrele de îngrijire. De la 1 ianuarie 2015 se va dubla alocaţia de hrană zilnică, de la 8 lei la 16 lei, pentru toate persoanele adulte cu dizabilităţi care se află în centrele de îngrijire, aproximativ 40.000 de persoane.

Pentru ajutorarea familiilor sărace, efortul bugetar este de 20 milioane lei pentru acest an şi 245 milioane lei pentru anul viitor, iar efortul buget pentru tratamentul egal al copiilor din sistem se ridică la 6,5 milioane lei lunar. Pentru dublarea alocaţiei de hrană, impactul bugetar este de 4,5 milioane lei pentru acest an şi 54 milioane lei pentru anul viitor.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui votati lenea si tziganela Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS