De ziua lor, copiii au pus stăpânire pe Casa Argintarului din Bistrița, ocazie cu care clădirile vechi din centrul istoric al orașului au prins o nouă viață în mâinile lor pricepute în a modela lutul sub îndrumarea Loredanei Istrate – ea însăși modelator de vise, emoții și zâmbete – cum se autodefinește, și a voluntarilor de la Asociația Aripi de Copil.
Loredana Istrate le-a adus copiilor un album cu cele mai importante monumente ale Bistriței și le-a spus că este important să cunoască istoria orașului.
”Le-am adus acest album în care monumentele sunt frumos reprezentate în fotografii. Am adus și matrițe cu obiective importante. Ei învață să facă un aluat simplu din lut și în matriță trebuie să pună aluatul bine întins, să-l preseze cu degețelele lor, iar surpriza este că iese exact Casa Argintaruluii sau Turnul Dogarilor sau Sugălete. Așa, prin joc, învățăm multe lucruri importante despre monumente istorice din Bistrița care merită puse în valoare”, a spus ea.
Împreună cu voluntarii Asociației Aripi de Copil, participanții la ateliere au pictat lemnul care este unul recondiționat. Evenimentul a fost organizat de Asociația Produs în Bistrița-Năsăud și Europe Direct Bistrița.
Și elevii din Consiliul Elevilor împreună cu cei din Asociația Oameni pentru oameni i-au făcut astăzi domnului primar un cadou : au dezgropat pe malul râului Bistrița la Unirea deșeurile pe care primăria Bistrița le-a îngropat cu un excavator ,după ce tânărul Grigoraș a semnalat prezenta lor cu o luna înainte.Ca sa fie obiective autoritățile se sesizează la fel ca in cazul îngropăciunii din Prundul Birgaului ? Acolo a ieșit cu amendă și cu deshumarea nesimțirii.A se vedea dovada pe pagina de Facebook a activistului de mediu Cristian Tetcu.