Social

Elevul care a căzut de la etajul II al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” din Năsăud a decedat

Băiatul de 13 ani care a căzut de la etajul al doilea al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” din Năsăud a decedat miercuri în jurul orei 11.00, a declarat pentru Timp Online directorul școlii, profesor Mărioara Secheli.

Vestea a căzut ca un trăsnet printre profesori și elevi, care s-au rugat pentru ca băiatul instituționalizat la Centrul de Protecția Copilului Năsăud să scape cu viață și sănătos din teribilul accident.

”Ne-au anunțat cei de la Centrul de Protecția Copilului. Directoarea ne-a anunțat că a decedat în jurul orei 11.00. A fost în comă indusă, joi l-au operat, dar creierul i-a fost foarte afectat fiindcă a căzut în cap”, a spus Mărioara Secheli.

Ancheta internă care s-a demarat în școală nu a scos la iveală până acum că ar fi cineva vinovat de neglijență în serviciu.

”Avem cinci profesori de serviciu pe holuri fiindcă nu avem coridoare drepte, ci în formă de U și atunci trebuie să supraveghem fiecare spațiu. Accidentul s-a petrecut între etajul I și etajul II. A coborât prima parte a scărilor oblică, apoi a mers pe cea dreaptă și apoi, spre final, s-a urcat să se dea pe balustradă. Profesorii de serviciu erau la datorie, pe coridor, dar nu au fost lângă el, nu au cum să supravegheze fiecare copil. În ce ne privește, ca școală, am luat declarații de la toți colegii, comisia mai are de audiat trei elevi care vor veni cu părinții și vom vedea ce reiese din anchetă. Ne mutăm și din acea sală de clasă. Poliția își face propria anchetă, dar încă nu ne-au chemat să dăm declarații. Din toată inima regretăm ce s-a întâmplat”, a spus Mărioara Secheli.

Înmormântarea copilului va avea loc sâmbătă la Năsăud.

VEZI ȘI:

22 comentarii

  • Dumnezeu să-l odihnească în pace ! Este adevărat că nu poți să pui lângă fiecare copil câte un profesor, dar nici nu s-au luat măsuri preventive pentru evitarea unei tragedii. N-aș vrea să fiu în locul acelora, care n-au făcut nimic pentru a preveni o asemenea întâmplare și, chiar dacă nu se vor găsi vinovații, conștiința lor, dacă o au, nu-i va lăsa să uite faptul de care sunt vinovați, și nu vor avea liniște de acum încolo, atâta timp cât trăiesc. Aceasta va fi pedeapsa lor pentru neglijența săvârșită, o pedeapsă mai cruntă decât aceea stabilită de justiția umană.

    • Din nefericire pt copilul decedat ,mulțumită nepăsării celor din conducerea școlii in primul rând, care nu au luat toate măsurile ce se puteau lua spre a oferi siguranța si protectia copiilor din școală si implicit evitarea unor astfel de tragedii…cei direct responsabili, nu au conștiință , că de ar fi avut-o preveneau întâmplări dramatice de genul luănd măsurile corespunzătoare

    • Din păcate nu e primul caz și susțin in continuare ca e siguranța in școala și pe lângă asta oricând poate sa cada tencuiala de pe pereți ca toți sunt fisurati și decojiți , asta nu vede nimeni, oricând poate fi o alta victima! Eu personal as dori sa cada ,,capetele ‘’ din funcțiile de conducere înainte sa cada școala!

  • E dureros dar NU cred că este momentul să aruncăm cu pietre.Nimeni nu a dorit acest lucru si cred ca singurul responsabil este tanarul decedat. Sunt parinte si am responsabilitatea cuvintelor. Daca copilul meu se urca pe balustrada si cade NU sunt vinovat ( oricât sufăr pentru asta) nici gardianul de la scoala nici femeia de servici nici diriginta nici profesorul responsabil cu supravegherea nici inspectorul general nici psdul nici presedintele.Vinova este cel care a lăsat scările pentru balustradă

    • Îmi pare rău dar nu pot fi de acord cu ceea ce spuneți. Instituția care se numește ȘCOALĂ este responsabila de tot ceea ce se întâmplă în intervalul orar cât copiii sunt prezenți în unitate. Trebuie luate toate masurile preventive astfel încât sa nu se întâmple nici o tragedie. Care e rolul profesorului de serviciu? Toată lumea ridica din umeri și nu se va întâmpla nimic. Pentru copilul asta nu va mai fi nimeni sa lupte în instanta și lucrurile vor rămâne nepedepsite. Dumnezeu sa îl odihnească!!

    • Vinovat poți fi chiar tu ,,părinte cu băieți adolescenți ‘’ ca poți accepta lipsa de siguranța din școala , noi ,,părinții ‘’ vrem sa știm ca lăsam copiii intr-un mediu sigur , fără riscuri ca altfel i-am trimite cu echipamente de protecție nu cu uniforme!!!

  • Sunt pline scolile cu derbedei ai unor persoane cu functii.
    Mari patroni sau mari în functiile publice în care i-au plantat partidele de-a lungul a 30 de ani de dezmat capitalist.
    Acesti rasfatati nu respecta nimic din regulile care li se impun în scoala.
    Orice se întâmpla, oricât de grav ar fi se „îngroapa” ca doar sunt copii si au gresit si ei, nu-i asa?!?
    Problema este ca devin exemple negative si demne de urmat pentru amarâti ca si copilul asta care simt nevoia sa fie „cool” pentru a fi „acceptati”.
    Parintii acelor derbedei are trebui sa aiba pe constiinta acest copil, dar ei nu au asa ceva.
    Profesorii oricum sunt depasiti de situatie si nu-si risca cariera sa faca ordine pentru ca dupa aceea suporta rigorile „capitalismului”.

    • Dacă profesorii sunt depășiți de situație sa își caute altceva de lucru, mai sunt posturi libere și la leoni!!

  • In acea cazarmă ungureasca, căci asta a fost destinația edificiului, în momentul când a avut destinația școală trebuia pusă o plasa de protecție în interiorul casei scărilor.vor trece ani,și se vor întâmpla alte incidente și nu se vor lua masuri de siguranță a elevilor in școală.stim că școală gimnazială este sub administrarea primăriei.Hartia igienica o ducem părinți de acasă.Romania 2019.

  • Citizen cu tot respectul de data asta generalizezi si NU este cazul un copil a vrut să braveze si a murit. Pentru asta nu sunt de vină nici mari patroni si nici partidele politice . Condoleante celor intristati și să fie invătătură pentru toți care vor să fie cool pe balustăzi pe sosele cu masini tari si experiența slabă ori in grupuri mici unde teribilistii “ i- și dau dau iarbă sau tărie “ tot pentru a fi cool

    • Pot sa-ti dau exemple de ambulanta venita la scoala din cauza unor mici „accidente”.
      Dar toti cei implicati au ales sa TACA, TACEREA ESTE DE AUR si nu provoaca „complicatii”.
      Asa ca prefer sa-mi vad si eu de treaba daca institutiile abilitate se fac ca nu vad.
      Daca pica un muncitor de pe un stâlp subred cu tot cu stâlp vine ITM si face ancheta, daca pica un dulap pe degetele unui copil sau cade un copil în cap se musamalizeaza si se pune batista pe tambal ca sa nu sune prea departe.

  • Ce înălțime are balustrada? 1 m.?
    Din imaginile video cu polițistul se vede clar că balustrada are o înălțime corespunzătoare! Îi ajunge acestuia până la ombilic.
    Cred că balustrada corespunde tuturor normelor de siguranță și că nu este vina autorităților/proiectantului.

  • acolo e posibil sa fie , astia care ii hartuiesc pe cei slabi se intrec cu gluma de f multe ori, dar ,evident ca politia cam doarme-n cizme! ar trebui sa e autosesizeze din oficiu ca sa facem un pleonasm,,, + conducr scopii + dirigintel copilului, acum cevs f multi ani un cretin de copil, i-a taiat mineca cojocului altui coleg, in clasa ,in liceu la mine; am initiat un ”extemporal”, scrieti ce vreti, puteti si sa ma injurati,ca nu se poate ca niciunul din voi sa nu fi vazut, etc,. am adunat hirtiile, le-am citit la catedra, cum ziceam unii m-au injurat cum le sugeraswm euu… dar unii au spus clar cine era vinovatul, din cam 30 alevi de cls x, 4 au indicat vinovatul, care ulterior a recunoscut, ma rog, ideea e ca trebuie gasiti vinovati, ptr ca totdeauna exista vinovati, sigur sunt, ascunsi printre noi.

  • Stimati atoatestiutori, ati gasit tapii ispasitori…profesorii! Aratati cu degetul intro singura directie… Nu e corect! De ce nu patesc asa ceva restul elevilor? Fiindca, au instinct de conservare, le este teama, inteleg sfaturile parintilor, educatorilor, profesorilor, citesc mai mult, etc. Totdeauna vor exista astfel de cazuri tragice deoarece nu suntem cu totii la fel! Imi pare sincer rau pentru ce s-a intamplat dar…viata merge inainte! Se trag invatamintele necesare si sa speram sa nu se mai repete …Cu tristete, MNPop

    • Citește Bălane articolul cu atenție, nu fi nesimțit! Copilul era instituționalizat. Și nu te mai da ecologist. Verde ce ești!

    • Din păcate cei ,,7 ani de acasă ‘’acest copil nu ii avea deoarece a crescut intr-un centru de plasament , vina este a celor responsabili de siguranța (primar,director, ISU…)copiilor ținând cont ca nu este primul caz de genu și de atâția ani nu s-a luat nici o măsura , acum se pot monta ceva plase de protecție dar din păcate e prea târziu, a murit cineva ca sa se poată întâmpla o schimbare, așa ne place noua romanilor și cât tine de aspectul școlii a vorbit cineva care probabil nu a intrat de mulți ani acolo, într-adevăr școala arată la fel ca in 1928 când s-a construit (mult degradata) ca de atunci nici măcar holurile nu au reușit sa le zugrăvească , măcar pt împrospătare , pt cei interesați intrați doar in curte sa vedeți ca oricând poate sa cada bucăți de acoperiș și tencuiala ca peste tot este șubred ! Ar fi cazul sa plătească cineva pt moartea unui copil dar pt asta ar trebui sa ne mobilizam noi părinții care încă mai avem copii sănătoși ca din păcate acest copil nu avea pe nimeni și o sa se termine totul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic!!! Multă înțelepciune și sănătate !!!

  • Acest lucru se putea intampla si in afara scolii…intr un bloc care are scari interioare ca si acestea…oare atunci cine ar fi fost de vina? Daca sunt 40 de elevi pe hol,oare chiar poti sa stai cu fiecare de mana? Sa te urci pe balustrada dureaza cateva secunde…oare putea cineva sa previna acest lucru?

  • Am văzut comentariile si nu stiu cati dintre cei care si-au dat intr–un fel sau altul cu parerea câți cunosc cu adevarat această școală!!!
    Eu am invatat opt ani de zile in aceasta școală și pot să spun cu certitudine ca in cei opt ani de zile cat am învățat acolo mari schimbari nu am văzut in școală iar corpul de cladire unde s-a petrecut incidentul nu arăta tocmai ok însă acest lucru nu scuză comportamentul elevilor,mulți dintre ei teribilisti!!!
    Nu acuz pe nimeni pentru cele întâmplate!!!
    Vina este exclusiv este a elevului decedat insa după cum bine se stie intr-un astfel de caz cu urmări atat de grave va exista un Acarul Păun care va fi tras cu siguranță la raspundere!!!
    Am o întrebare retorica!!!
    Ce s-ar fi intamplat dacă acel copil era dintr-o altfel de familie???
    Oare cum ar fi stat lucrurile acum???

  • Din păcat, in ultima perioada, drepturi au copiii si nu profesori. Cati dintre parinti le atrag atentia profesorilor ca nu ei le au dat nastere copiilor si nu au drepturi asupra lor. Iar copiii…fac ce vor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.