Actualitate

Cozi la centrele unde se pot depune dosarele pentru Titularizare, deși există și varianta înscrierii online

La centrele unde pot fi depuse dosarele pentru concursul de titularizare s-au format cozi încă din prima zi în care a fost posibil lucrul acesta, deși există și varianta depunerii online.

Candidații cu care am stat de vorbă ne-au spus că nu au avut posibilitatea să scaneze actele și nici certitudinea că acestea sunt în regulă.

”Trebuie scanate documentele și unii nu dispus de tehnologie ca să facă lucrul acesta și de aceea este la mai greu sau nu ți se confirmă într-un timp foarte scurt dacă dosarul e acceptat. De aceea vine lumea aici ca să fie sigură că totul este în regulă”, a spus o candidată la un post de educatoare.

Inspectorul pentru resurse umane, Marcel Ivan, a declarat pentru Timp Online că sistemul de depunere online a cererilor de înscriere funcționează la Bistrița.

”Am primit și ieri, și azi peste 100 de dosare online. Alții au venit ei cu dosarele în cele cinci centre. Fiind primul an în care se pot depune documentele online poate că unii candidați nu au siguranța că ajung, cu toate că cei care au avut dosarele complete au primit de la noi răspunsul Dosar valid. Pot trimite în continuare cererile până în 16 iulie, așa cum am anunțat pe site”, a declarat Marcel Ivan.

În ce privește posturile titularizabile – care au o valabilitate mai mare de patru ani – el a menționat că sunt puține, la fel ca în fiecare an.

”De exemplu, la Limba și literatura română nu este niciun post titularizabil. Sunt ceva, dar puține, pentru învățători și educatori, 1-2 de matematică. Avem mulți candidați pentru posturile de învățători și educatori fiindcă avem pe lângă cele două clase de pedagogic în județ care dau peste 50 de absolvenți anual și Extensia UBB dă cam tot atâți. La Titularizare, așa cum se știe, se pot înscrie și absolvenți din anii anteriori”, a explicat Marcel Ivan.

3 comentarii

  • Daca nu sunt posturi titularizabile se putea face o ierarhizare cu cei care au sustinut anii anteriori examenul de titularizare si au luat peste 7 pentru a obtine o catedra de suplinire. Se evita astfel posibilitatea de infectare cu COVID 19. Absolventii din anul acesta puteau sa participela examen si astfel numarul participantilor la concurs ar fi fost mai mic.

  • Pentru depunerea dosarului de titularizare nu există varianta online. Se depun online doar cererile pentru obținerea unui post în baza notelor din anii trecuți. Dimpotrivă, deși s au mai redus din acte pentru candidații care și au depus dosare în ultimii trei ani, doamnele care preiau dosare cer cu nerușinare și acte depuse în anii anteriori.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Toader Lucia Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS