Cultură Politică

Cristian Pomohaci, cetăţean de onoare al comunei sale natale, Rebrişoara (FOTO)

Cristian Pomohaci, preot la Biserica Sfântul Nicolae de la Moşuni, dar şi cântăreţ de muzică populară, a primit titlul de cetăţean de onoare al comunei Rebrişoara, localitatea sa natală. La spectacolul organizat cu acest prilej, au participat senatorul Cristian Florian, Gabriela Montoiu, Doris Moldovan şi Sorin Hognogi (PDL), dar şi liderul filialei judeţene PNL, deputatul Stelian Dolha.

”Astăzi, domnul primar Viorel Clapău a acordat titlul de Cetăţean de onoare al comunei Rebrişoara , părintelui Cristian Pomohaci. Sala arhiplină a Căminului Cultural din comună este dovada faptului că rebrişorenii se mândresc că părintele Pomohaci este unul de-al lor. Au fost momente încărcate de emoţie şi bucurie ! Felicitări domnului primar Viorel Clapău pentru organizare şi implicare”, a scris vicepreşedintele PDL Doris Moldovan care răspunde de imagine şi comunicare în partidul din care face parte şi primarul din Rebrişoara.

”Un moment de excepţie care a adunat laolaltă toată suflarea Rebrişoarei şi nu numai”, a comentat şi preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, pe Facebook.

Părintele Cristian Pomohaci s-a născut în 1969, în Rebrişoara. A urmat Liceul ”George Coşbuc”, iar apoi a intrat la Facultatea de Turism şi Comerţ Exterior Bucureşti. A urmat şi cursurile Conservatorului, secţia Bizantinologie. În 1991, a participat la Festivalul de Muzică Populară „Maria Tănase” din Craiova. Abia în 1995 Cristian Pomohaci s-a înscris la Facultatea de Teologie, tot în Bucureşti.  Acum este preot paroh în localitatea Moşuni de lângă Târgu Mureş.

Deşi este iubit şi apreciat de public, Pomohaci e totodată o figură controversată. El s-a separat de preoteasă în anul 2004, are peste 30.000 de prieteni pe Facebook. Vinerea el face exorcizări care nu sunt agreate de Episcopia Alba Iulia. Părintele spune însă că ceea ce face el este ortodoxism românesc şi nimic mai mult. “Eu nu sar din dogmele ortodoxe române, nu sar peste cal, nu exagerez în nimic. În afară de faptul că sunt mai lacom şi mai rău decât unul care nu are atât cât am eu. Îl iubesc mai mult pe Dumnezeu, îmi doresc să am mai mult şi să pot da celor din jurul meu”, spune preotul Pomohaci.

Cristian Pomohaci a fost dat în judecată de fiul Valeriei Peter Predescu, care l-a acuzat că i-a ”furat” un cântec mamei sale.

Foto: Facebook Doris Moldovan

Pomohaci 1 Pomohaci 2 Pomohaci 3 Pomohaci 4 Pomohaci 6 Pomohaci 7 Pomohaci 8 Dolha Rebrisoara Pomohaci

8 comentarii

  • Si nu i dati si un Logan nou cu nr. BN IISUS,( de fapt BN 11 SUS ). Un mare bandit, senidoctul asta, face de rusine Biserica. IPS IRINEU?????

  • In loc de comentariu:

    Jos sub crucea rasturnata dintr-un sat,
    Am vazut un om odata
    Stand cu fata-n maini lasata,
    Si cu fruntea-nsangerata (bis)
    Si plangea, plangea de parca
    Toata lumea l-a lasat.
    M-am oprit atunci din cale langa el,
    Lacrimile-i curgeau vale
    Printre degete in poale,
    De-ti venea sa-i plangi de jale (bis)
    Calator pornit pe cale
    Singurel.
    Fata-i era alba toata ca de crin,
    Dar albeata ei curata
    Sangele-o brazdase toata,
    Si-a lui frunte-nsangerata (bis)
    O cununa era roata
    Numai spini.
    Cand i-am spus sa nu mai planga m-a privit duios,
    A pus fruntea-n mana stanga
    Si-a-nceput din nou sa planga,
    Ca si cum ar vrea sa franga (bis)
    Lacrima ce-i curgea langa
    Cruce jos.
    Iar in palme si-n picioare – rani de cui,
    Si atunci plin de mirare
    Mi-am adus aminte care,
    E strainul din carare (bis)
    Cand ma-ntorc minune mare
    Nu-l vazui.
    Azi cand trec prin multe sate si prin lunci,
    Cand vad crucile uitate
    Mie-mi pare ca pe toate,
    Sta un Iisus care plange (bis)
    Plin de rani si plin de sange
    Ca atunci.

  • Doamna Cristiana Sabau, in spiritul obiectivitatii ce va caracterizeaza, va rog mult stergeti cele patru poze de pe randul de jos….Ceea ce e acolo, nu e obiectivism ci partitism. Cu siguranta ca intelegeti acest lucru.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.