Actualitate

Cristina Iurișniți: Legea ”Fără condamnați penal în școli”, adoptată de Parlament

”La Senat a trecut în unanimitate legea pe care am inițiat-o anul trecut pentru curățenia morală a sistemului de învățământ românesc și siguranța copiilor noștri, ”Fără condamnați penali în școli”. Siguranța copiilor trebuie să devină o prioritate în România, iar legislația națională trebuie în mod necesar armonizată cu legislația europeană. În acest sens, legea inițiată în Parlament răspunde nevoilor de siguranță nerespectate de statul român care nu avea niciun filtru clar pentru stoparea abuzurilor, agresiunilor fizice sau violurilor asupra minorilor”, spune deputatul USR Cristina Iurișniți:

”Propunerea legislativă pe care am inițiat-o după dezbateri conjugate ale parlamentarilor, experților în științe juridice și ale societății civile nu a putut trece la Camera Deputaților, în forma inițială, prin care am  precizat interzicerea accesului în școli a cadrelor didactice pentru orice condamnare penală definitivă cu intenție. Au urmat negocieri cu Ministerul Educației și parlamentarii din Comisia de învățământ, care au votat forma adoptată în Comisia juridică, controlată de PSD! Reprezentanții Ministerului Educației nu înțelegeau necesitatea legii și nici filosofia acestui demers care punea ca prioritate siguranța copiilor și  nu păstrarea posturilor unor profesori fără integritate morală, cu un comportament constant abuziv la adresa elevilor.

La Senat, camera decizională, sfera infracțiunilor pentru care va fi incidentă interdicția a fost restrânsă în urma dezbaterilor, de la orice condamnare penală până la cele care se referă doar la domeniul de activitate, adică activitățile didactice. Nici asta nu a fost suficient însă pentru parlamentarii PSD! Am restrâns din nou, printr-un ultim amendament, sfera acțiunilor condamnabile la cele care privesc strict infracțiuni asupra persoanei.

Legea adoptată de Parlament e un prim pas important, care a plecat de la cazuri concrete de abuz și tergiversări în justiție, venind în sprijinul siguranței fizice și psiho-emoționale a copiilor noștri. Este de neconceput ca prestigiul funcției didactice și, mai ales, siguranța elevilor și a colegilor profesori, să fie puse în pericol de comportamentul infracțional al unor persoane care au ajuns dintr-o eroare de sistem la catedră.

Recent, cel mai mediatizat caz este abuzul profesorului de sport din localitatea Șanț, care de ani de zile agresează copii, fără ca justiția să aibă o decizie și o poziție fermă în privința accesului său la activitățile didactice. În momentul de față, respectivul profesor are încă două dosare penale de purtare abuzivă asupra copiilor, dar și o distrugere de documente oficiale.

Siguranța copiilor noștri și curățenia inclusiv cea morală din școli trebuie să devină o prioritate pentru orice legislativ sau guvernare. Educația nu are culoare politică!”.

5 comentarii

  • Si o sa mai apara o lege tot de la mancatorii de rahat pe bani> daca vei spune ca nu esti de acord cu doleantele LGBDT vei fi condamnat penal sau daca nu vrei ca si copilul tau sa fie supus perversiunilor belgienilor prin educatia sexuala! Domnitza nu-ti mai da importanta!

    • @Lidia, ai inteles perfect despre ce este vorba aici. Din pacate, sunt prea putini cei care inteleg, desi au copii de crescut, cat de mare este miza pentru strainii care ne conduc, de a se introduce educatia sexuala in scoli. Cu asta s-a ocupat Iurișniți de cand a patruns in parlament. Alte initiative ale sale sunt praf in ochi, pentru a amagi naivii ca o mai preocupa si altceva. Intentia controlorilor ei si deci a sa este de a promova ideologia de gen in scoli, homosexualitatea, sexul timpuriu. Efectele sunt devastatoare astazi in lumea occidentala. Acum parintii protesteaza inutil in fata scolilor, pentru ca nu au nici o putere sa mai schimbe ceva. Nu s-au opus la timp iar acum regreta.

      Sigur, Iurisniti nu e singura, o sprijina un intreg sistem, dar orice sistem antiuman are nevoie de oameni de interfata, care sa-si asume public agenda, vezi Soros, vezi Bill Gates.

      Adevarul este ca oamenii normali nu pot sa creada ca exista indivizi avand intentii atat de distructive, atat de anti omenesti, aproape satanice, as zice. Un om normal nu poate crede ca exista asemenea psihopati si ca psihopatii astia inroleaza o armata intreaga de de sociopati oportunisti, gen Iurisniti pentru a-si atinge scopurile.

      Cam lung comentariul, dar asta este. Cine are ochi de vazut sa-i deschida.

  • Condamnații penal nu ar trebui să aibă acces la nicio funcție publică, darămite în sistemul educațional. Și așa educația din România arată ca naiba, profesori nepregătiți, incapabili să-și învețe copiii să ia un amărât de bacalaureat după 12 ani de școală sau să promoveze un examen de capacitate, deși ambele, având în vedere dificultatea subiectelor croite, una sub genunchiul broaștei, au ajuns să fie o glumă sinistră și o amăgire teribilă. Calitatea ar trebui să primeze în educație, atât cea morală, cât și cea profesională. Așa ceva, într-o țară decentă, această problemă ar fi fost tranșată de când îi lumea și pământul, dar la noi, borfașii și nelegiuiții sunt victime, iar restul oamenilor văduviții. Cum un individ condamnat penal ar putea fi model pentru un elev? În ce? În rele? Vorbim despre o societate firească, noi suntem încă la stadiul de trib.

  • Adi, ai un ton politicos si atunci o sa-ti raspund in aceeasi maniera.

    Educatia sexuala in scoli se impune asupra noastra din afara tarii, de catre fortele globaliste care controleaza politica UE, SUA, Canada, etc.

    Prin intermediul unor organizatii oficiale ca Organizatia Mondiala a Sanatatii, UNICEF, UNESCO si altele, vin linii directoare referitoare ajustarea legislatiei, „curricule” gata pregatite, manuale gata sa fie traduse in limba romana. UE deschide linii de finantare.

    Totul este pregatit, mai cu seama ca acum avem un presedinte care nu are copii, dar este trup si suflet pentru educatia sexuala a copiilor si un prim ministru care executa orice i se cere de sus.

    Odata intrata in scoli, educatia pro LGBTQ si ideologia de gen nu vor mai iesi. Se vor adanci, se vor radicaliza, vor cobori pana la varstele cele mai fragede. Cine crede ca nu va fi asa, se amageste, cum s-au amagit cetatenii din vest cand copiii lor au inceput sa ia primele lectii sexuale la scoala. Nu avem niciun temei sa credem ca la noi se va face altfel.

    „Recordul trist ca Romania are cele mai multe mame minore din UE.” – este o afirmatie absolut falsa, care a fost aruncata in media de mai multa vreme pentru manipularea opiniei publice. Un pretext subtire pentru oficializarea sexualizarii copiilor in scoli. Este din categoria „Romania are cel mai ridicat nivel de analfabetism” sau „Scoala Romaneasca este ultima din Europa, deci trebuie reformata din temelii”.

    Ti-ai pus de pilda intrebari de tipul: oare „statistica” asta nu este distorsionata ? Si chiar daca ar fi corecta, oare cate dintre mamele minore sunt romance si cate or fi de etnie roma?

    Te-ai intrebat de ce oare globalistii mor de grija mamelor minore din Romania cand este evident ca nu le pasa de intregul popor roman ?

    Toate operatiunile de inginerie sociala au obiective adresate publicului si obiective reale. Obiectivele pentru consum public beneficiaza de o intensa propaganda media. Propaganda ataca pe doua planuri: ridica in slavi operatiunea respectiva si inventeaza grave probleme sociale, de nesurmontat daca operatiunea nu se aplica.

    Suntem obisnuiti sa aflam din presa si din gura politicienilor despre intentiile nobile care ar sta in spatele educatiei sexuale.

    Adevaratele obiective ale educatiei sexuale nu sunt niciodata facute publice. Doar urmarile se vad. Si modul cum se aplica se vede, mai ales se simte. Cauta „sex ed curriculum” pentru oricare tara din occident, si o sa te iei cu mainile de cap.

    Cateva documente oficiale ale OMS, UNESCO si UE. Cine le va citi va intelege exact ceea ce ne asteapta.

    https://www.bzga-whocc.de/en/publications/standards-in-sexuality-education/
    https://www.bzga-whocc.de/en/sexuality-education-in-europe/
    https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000260770
    https://www.bzga-whocc.de/fileadmin/user_upload/Dokumente/BZgA_Standards_Romanian.pdf

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS