Actualitate

Electrica alocă 2,7 milioane de lei să introducă la Bistrița contoare inteligente

Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord SA intenționează să investească 2,7 milioane de lei într-un sistem de măsurare inteligentă a energiei electrice în zona Bistrița.

Potrivit anunțului publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, se are în vedere aducerea echipamentelor electrice la parametri funcționali în conformitate cu prevederile Standardului de performanță al Serviciului de Distribuție conform cerințelor Ordinului ANRE 177/2018 privind aprobarea Condițiilor cadru pentru realizarea calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel naţional.

Sistemele de măsurare inteligentă (SMI) a energiei electrice sunt sisteme electronice care măsoară consumul de energie electrică și care asigură transmiterea bidirecțională a informațiilor.

Principalele componente ale SMI sunt contoarele inteligente instalate în locuințele clienților; concentrator date cu rol de colectare a datelor citite de la contoarelor alocate postului de transformare care alimentează locuințele clienților; sistem central cu rol de colectare a datelor citite şi transmiterea lor către furnizor.

Contoarele inteligente reprezintă “noua generație” a contoarelor de măsurare a energiei electrice. Ele sunt un înlocuitor al vechilor contoare, care oferă clientului în timp real, informații privind consumul de energie electrică şi transmit automat indexul de consum, către distribuitor. Distribuitorul de energie electrică transmite indexul colectat de la contor furnizorului de energie electrică care va emite factura de energie electrică.

Contoarele inteligente oferă o serie de facilităţi clienţilor, atât în ceea ce priveşte acurateţea facturării, cât şi a confortului colectării datelor de facturare:

  1. Indexul contorului este transmis în mod automat;
  2. Factura va reflecta consumul realizat, fiind eliminate facturile de estimare, ceea ce permite o mai bună gestionare a consumului şi a bugetului clienților;
  3. Pe lângă datele referitoare la consum, contoarele transmit şi diferite tipuri de alarme către sistemul central, unde sunt analizate şi sunt stabilite măsuri de intervenţie de la distanţă sau în teren, după caz;
  4. Reducerea duratei și simplificarea procesului de schimbare a furnizorului;
  5. Posibilitatea de accesare a datelor de consum, funcționalitate care în prezent este în curs de dezvoltare;
  6. Posibilitatea de implementare a funcționalităților opționale
  7. Posibilitatea repunerii sub tensiune de la distanță

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 5 august 2020.

Contorizarea inteligentă a consumului de energie electrică este încă la început de drum în România, în condițiile în care, la nivel național, doar 11% din consumatori au montate smartmetere. Electrica Transilvania Nord este codașă la montarea lor.

Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord (SDEE Transilvania Nord), parte a Grupului Electrica, este operatorul de distribuție a energiei electrice care deservește zona de Nord-Vest a Transilvaniei. Compania își desfășoară activitatea în județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor, Sălaj și Cluj, având o arie de operare de aproximativ 34.160 kilometri pătrați. Cu o tradiție de 120 de ani, SDEE Transilvania Nord oferă servicii pentru aproximativ 1,26 milioane de consumatori, prin intermediul unei rețele de distribuție cu o lungime de peste 68.700 kilometri și a unei echipe de peste 2.240 de angajați.

4 comentarii

  • Nu e nicio investiție. Firma instalează contoarele si costurile „investiției” vor fi suportate de aceeași indivizii care plătesc tunuri de zăpadă și telescaun într-o zonă însorita și mult prea caldă. Daca la primărie a ținut faza….tine și la electrica.

  • du te doamna lasa ne.
    Tu, cu fara penali, Simionca cu autostrada asta auzim de cand va ti inscaunat la Bucuresti.

    • Peste tot in europa unde s-au implementat aceste contoare , costul facturilor anuale au crescut destul de mult iar sigurantele sar constant. Au fost si proteste in legatura cu subiectul asta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS