Actualitate Recomandări

Cristina Iurișniți: Vot de adoptare în Comisia de Buget pentru susținerea învățământului profesional dual

”În cadrul Comisiei de Buget a Camerei Deputaților, am arătat importanța proiectului pe care l-am inițiat cu susținere transpartinică pentru stimularea din punct de vedere fiscal a operatorilor economici care vor investi în învățământul profesional-dual. În urma intervenției mele în Comisie am primit vot favorabil și raport de adoptare”, spune deputatul USR Cristina Iurișniți:

”Pl-x 218/2020 a fost unul dintre cele mai importante inițiative legislative pe care le-am inițiat sub diferite forme încă din 2017. Iată că într-un final, după multă muncă și lupte de convingere duse cu Ministerul Finanțelor, Parlamentul și-a exprimat voința în mod clar: operatorii economici care sprijină și investesc în învățământul profesional-dual, acordând burse, reinvestindu-și profitul și facilitând formări de calitate elevilor, trebuie susținuți de statul român prin diminuarea obligațiilor lor fiscale. (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=18538)

Așadar, mai este doar un pas până la momentul votului final al Camerei Deputaților. Totuși, nu pot să nu remarc ipocrizia Ministerului Finanțelor Publice care nu a reușit nici până astăzi să calculeze impactul bugetar al acestui proiect.

În ciuda faptului că programul de guvernare PNL prevede susținerea învățământului profesional-dual, punctele de vedere ale Ministerului și ale Guvernului au fost negative. Iar mai nou, ”contextul pandemic” a devenit o scuză des folosită de MFP pentru a-și întemeia lipsa de responsabilitate și de interes pentru Educație”.

2 comentarii

  • Învățământul profesional în sistem dual a fost introdus în România în anul 2012 ca o nevoie de a acoperi „gaura” de meseriași lăsată în 2009, când s-au închis școlile profesionale în urma unei decizii idioate luată de ministrul educaţiei de atunci, Ecaterina Andronescu, pe motiv că nu mai exista cerere din partea tinerilor.
    Deși acestea au fost reînființate în 2012 la cererea angajatorilor care nu găseau oameni disponibili, situația nu a fost ameliorată, iar angajatorii se confruntă și în prezent cu o lipsă acută de meseriași.
    Sistemul de învățământ dual este înscris în sistemul de stat gratuit, fiind susținut de Ministerul Educației Naționale.
    Tinerii care aleg să învețe o meserie în sistemul de învățământ dual cu durata de trei ani beneficiază și de un sistem bursier privat, față de programele obișnuite ale învățământului profesional.
    Poate fi accesat de absolvenții de clasa a VIII-a, iar ponderea orelor de pregătire practică și teoretică în fiecare an de studiu este distribuită după cum urmează:
    Anul I: 80% ore teorie și 20% ore practică în cadrul companiilor;
    Anul II: 50% ore teorie și 50% ore practică în cadrul companiilor;
    Anul III: 45% ore teorie și 55% ore practică în cadrul companiilor;
    Învățământul dual asigură elevilor înscriși la o școală profesională de stat posibilitatea să își formeze cunoștințele practice în mediul real de munca oferit de companii, să se familiarizeze cu mediul de muncă direct în firma care are nevoie de competențele elevului, ceea ce reprezintă un important avantaj la începutul activității profesionale.

  • Foarte dezamăgit de prestația USR pe subiectul Iordache şi subiectul alegerilor interne, nici o diferență reală comparativ cu PNL şi PSD.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS