Criza meduzei

Nimic nu reflectă mai bine starea naţiunii de azi decât celebra pictură a lui Gericault denumită Pluta meduzei. Pânza descrie scena unui naufragiu pe Coasta de vest a Africii. O plută a fost avariată, spartă în urma unei lovituri cu o stâncă şi de zbuciumul valurilor. Din 149 de soldaţi după 13 zile de derivă au mai supravieţuit doar 15. Un căpitan de vas şi un guvernator neexperimentaţi, aroganţi şi autosuficienti cum am zice noi azi au abandonat vasul lăsându-l prada valurilor iar pe oameni deznădejdii. Pe plută, fără comandă, s-a ajuns la disperare. Viaţa pe plută a devenit din ce în ce mai infernală, oamenii nemaiavand incredere unii pe alţii.

Aşa arătă România de azi.

Nu este numai o plută în derivă ci toate localităţile sau comunităţi plutesc pe o plută în derivă. În partidele politice sunt si oameni de anvergură şi profunzime intelectuală care ar putea găsi soluţii dar sunt menţinuţi departe de actul decizional. Structurile lor de decizie colectivă funcţionează într-un gen de evlavie standardizată, sunt încremenite într-o docilitate ierarhică sub pretext de disciplină şi se complac într-o somnolenţă prelungită.

Cei care au generat naufragiul sunt zăvorâţi în propriile certitudini, sunt autişti şi zac într-o platitudine mentală de nedepăşit. Altfel spus nu îi duce mintea să gestioneze ieşirea din criza şi nu pot depăşi nivelul de cancan. Amploarea manifestărilor de nemulţumire a cuprins toată ţara şi este mai extinsă teritorial decât manifestările din 1989. Acest fapt demonstrează că nu poate fi vorba de o conspiraţie. Cine s-a jucat la baraj şi a generat viitura trebuie să repare. Toate suspiciunile protestatarilor trebuie înlăturate iar reconstrucţia încrederii trebuie să fie prioritatea priorităţilor. Pacea socială atât de necesară societăţii noastre nu se poate clădi decât pe încredere. Lipsa de încredere generează frică şi distruge speranţele naţiunii.

Niciun partid nu poate capitaliza aceste nemulţumiri pentru că toate partidele şi-au concentrat eforturile şi nepriceperea pentru a genera această stare. În jurul şefilor de partide este o întrecere socialistă în a juca rolul lui Postelnicu şi a Linei Ciobanu. Tinerii din pieţe trebuie ascultaţi dar nu cu gândul de a li se da replici ci cu intenţia de a-i înţelege. Au dovedit că sunt credibili, au substanţă şi profunzime intelectuală şi după cum se manifestă, după luările de poziţie realiste, fără stridente şi idei jenante pot intra în baza de selecţie pentru a înlocui pe cei care vehiculează idei din cimitirul gândurilor expirate.

Eu mă detaşez de exprimarea ca lider politic a lui Dragnea.

Eu cred că trebuie abandonat pe plută meduzei împreună cu cei pe care-i recomandă doar vocea şi talentul, în voia valurilor pe care le-a creat singur.

Este la al doilea naufragiu. Primul a fost când a avut majoritate de 70% şi i s-a scurs puterea printre degete, abandonând guvernarea tehnocraţilor şi acum când a pus tara în capul Partidului. Trebuie să înţeleagă că el poate câştiga bătălii electorale dar pierde pacea socială iar pentru un partid social democrat aceasta este o valoare care nu poate fi negociată. Subliniez faptul că eu iau această atitudine când Dragnea e la putere şi nu după ce devine un cetăţean simplu ca mine. Eu nu lovesc oameni în cădere sau căzuţi, este sub demnitatea mea de bărbat.

Pentru cei care sunt pătrunşi de frică conspiraţiei am un semnal încurajator. Cu astfel de tineri cum sunt cei din pieţele noastre l-ar putea îndemna pe cineva să vină la noi cu omuleţi verzi sau să nutrească vreun sentiment de a atenta la integritatea ţării? Cu siguranţă nu! Centrul de greutate al securităţii unei naţiuni îl reprezintă voinţa tinerilor de a lupta.

Închei cu un citat din cunoscutul fizician Niels Bohr “ NU LUAŢI AFIRMAŢIILE MELE CA ADEVĂRURI CI CA SEMNE DE ÎNTREBARE”. Singura mea certitudine este incertitudine.

Col (rez.) Ioan Gaftone