Cronica unui meci de coşmar

Nu am practicat niciodată vreun sport de echipă, dar am predat o vreme română la Liceul cu Program Sportiv, inclusiv la nişte clase de handbal. Când copiii aveau meci, mai mergeam şi eu să-i susţin din tribune. Îi cunoşteam pe toţi din echipă şi mă bucuram pentru reuşitele lor. Ştiam despre Rareş Fortuneanu şi Mihai Ciui că jucau în Naţională, dar nimic mai mult. Ca ziarist am avut rareori de-a face cu handbalul. O dată sau de două ori s-au jucat la Bistriţa nişte meciuri demonstrative, deci fără miză sau sens. Aşa că ieri, după o lungă absenţă din săli de sport, am ajuns la handbal spre sfârşitul primei reprize.

La intrare în mult prea mizerabila aşa-zisă sală polivalentă s-au repezit la mine doi oameni ţipând: „Aveţi sticle, ce aveţi în geantă?”. Era poliţiştii locali contaminaţi probabil de boala BGS. Numai ultimii sunt într-un veşnic război cu jurnaliştii pe care îi percheziţionează până la piele în timp ce galeriile îşi aruncă torţe în cap şi petarde. Cum nu îmi aminteam să figurez pe vreo listă neagră a „interzişilor” pe stadioane, săli de sport şi alte arene sportive, le-am spus cine sunt şi că în geantă am diverse aparate. Nu ştiu dacă m-au înţeles. Poliţista părea că da, el că nu. L-am lăsat bombănind în spatele meu, nervos în timp ce pe fundal urla o galerie, iar tot ce am înţeles eu din ce striga era „PSD, PSD, PSD!”. Asta din hol. De îndată ce am intrat, acustica s-a mai schimbat cumva şi parcă am citit pe buzele unuia ce articula mai bine că de fapt se urla CSM.

Mi-am făcut cu greu loc printre suporteri şi am putut vedea cu coada ochiului că era plină banca zero – nu ştiu cum să-i zic altfel – de oficialităţi: politicieni de la toate partidele, şefi de instituţii, adjuncţi, primari, consilieri. Se înghesuiseră toţi pe câţiva metri pătraţi ca să încapă probabil în poză ca şi cum ar semna în condica de prezenţă.

În repriza a doua mi-am găsit şi eu un loc în zona rezervată teoretic presei, mai bine nu îmi găseam pentru că în spatele meu stătea o creatură cel puţin odioasă, un individ trecut de 60 de ani, aparent normal, dar evident un senil isteric. Timp de 25 de minute mi-a urlat continuu în urechea dreaptă: „Să intre numărul opt!”. Din când în când schimba placa şi mai urla şi la echipa adversă „Nu trage, tuuuuuu!”. Suporter adevărat, ce să zic! Mai era unul care venea la meciurile Gloriei şi zbiera ca un apucat de pe tribună la Ovidiu Sabău: „Pocăituleeeeeeeeeeeeeeee”. Era singura manifestare a lui ca suporter al echipei. În rest, nu se auzea decât clănţănitul de seminţe. Că la handbal urla un moş schizofrenic am putut înţelege. Probabil că omul era bolnav şi boala lui se manifesta repetitiv, însă ce nu am putut înţelege nici arsă cu fierul roşu este ce găseau amuzant nişte „telectuali” din jurul lui care râdeau oarecum pe sub mustaţă, satisfăcuţi. Probabil că s-ar fi alăturat şi ei demersului dement dacă nu erau la costumele cu care „munciseră”, vezi Doamne, toată ziua.

Nu am rezistat prea mult terorii şi am ieşit, însă nu înainte să aud galeria ţipând „Radu Moldovan! Radu Moldovan!”. Probabil că m-am oprit consternată şi mi-am ciulit urechile ca să nu mai confund iar PSD cu CSM, iar cineva binevoitor mi-a spus: „E antrenorul secund!”. Am ieşit îngreţoşată. Ştiu că pe antrenorul secund îl cheamă Radu Moldovan. Întâmplător mi-a fost elev la LPS. Ce mai ştiu este că nicio galerie – şi am auzit destule în cei 10-15 ani în care Gloria era în Liga 1 şi eu filmam la fiecare meci, deci am şi casete demonstrative – nu a ovaţionat vreodată numele secundului. Sunt eu femeie şi nu mă pricep la sport– veţi spune – dar sunt şi un bun observator a ceea ce se întâmplă şi vă pot spune că, deşi am fost la toate meciurile de acasă ale Gloriei şi am văzut şi ascultat galeriile Stelei, Rapidului şi ale altor echipe, niciuna nu a strigat vreodată numele secundului. Coincidenţă sau nu, pe preşedintele CJ îl cheamă Radu Moldovan, e cât se poate de implicat în fenomenul intitulat handbal şi extrem de prezent la toate meciurile. A alocat bani de la CJ – publici, să ne înţelegem, nu personali – ca să susţină echipa şi foarte bine a făcut. La toate meciurile, Sala Polivalentă se umple cu politicieni şi şefi de instituţii deveniţi suporteri, deşi mie nu mi-e foarte clar ai cui sunt. E posibil să le placă multora handbalul – nu exclud ipoteza- dar pe alţii îi suspectez că vor să fie văzuţi.

Înainte să spun câte ceva despre ce cred eu că ar trebui să facă toţi aceşti oameni politici şi şefi de instituţii, aş menţiona că eu cred că adevăraţii suporteri sunt cei care dau bani pe bilet ca să vadă un meci. Aflând ieri că intrarea la meciurile CSM Bistriţa e gratuită am înţeles de ce era sala plină. Aş vrea să văd câtă lume mai vine dacă biletul costă 30 de lei sau 10 lei. Cred că nici un sfert. Aşa e şi la Sinagoga Bistriţa la spectacole elitiste. Dacă sunt gratuite intrările, e sala plină, dacă se plăteşte bilet, vreo 20 de oameni nu mai intră, deşi au bătut drumul până acolo. Bistriţenii sunt mari culturnici şi mari suporteri însă până la bani. Aşa da acest test la viitorul meci ca să împărţim apele în două. Dacă vrea comunitatea handbal, să plătească pentru el. Dacă e avidă de cultură, la fel. Nu mi se pare normal să dăm bani de la buget pe proiecte fantasmagorice fiindcă primarului îi place să schieze sau pentru că şefului CJ îi place să gesticuleze din tribune sau să-şi audă numele strigat de o galerie.

Eu, dacă aş fi om politic sau cu funcţie administrativă, nici nu m-aş apropia de sala polivalentă, o hardughie care arată neputinţa clasei politice timp de 25 de ani, o ruşine publică. Ştiu povestea că nu e vina Primăriei, nici a CJ, nu e a nimănui, dar mai ştiu şi că avem nişte foşti miniştri ai sportului cetăţeni de onoare ai oraşului şi un ministru în funcţie originar chiar din judeţ. Au trecut ceva ani de când Gabriela Szabo administrează bugete şi de când vine la propriile crosuri cu legiuni de politicieni în juru-i. Echipa de handbal – ale cărei rezultate şi nici valoare nu le discut aici şi nici nu le contest – va promova probabil în Liga 1. Eu însă îi întreb pe cei care au umplut până la refuz „gradena politică” unde va juca: la Beclean, la Romuli, la Teaca, unde sunt săli de sport ceva mai onorabile? Sau în anul electoral 2016 nu mai contează decât numele ovaţionate de galerii?

Că tot e gol stadionul şi în curs de transformare într-o ruină, eu zic să începem pregătirile pentru întâmpinarea conducătorilor iubiţi. Sunt sigură că moşul din spatele meu nu a uitat paşii de defilare.