Social

Crucea de piatră de la Ciceu Giurgești, care apare în Hărțile Josefine, refăcută

(FOTO) Asociația Celtic Transilvania în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a desfășurat o acțiune de curățare și amenajare a crucii de piatră de la confluența văii Canciului cu valea Mestecănișului, la ieșirea dinspre Ciceu Giurgești spre Dumbrăveni.

”Aceasta a fost vandalizată acum câțiva ani fiind ruptă și aruncată în mărăcinii care au invadat punctul respectiv. În urma curățării locului respectiv am reușit să identificăm și părțile rupte din monument, astfel că s-a reușit o întregire satisfăcătoare a acestuia. Din păcate, expunerea îndelungată la intemperii a făcut ca una din laturi să se deterioreze extrem de mult, la fel partea superioară s-a rupt astfel încât aceasta necesită o restaurare urgentă pe cât mai este posibilă. Vechimea crucii rămâne controversată, cert este că pe Hărțile Josefine aceasta apare marcată, lucru ce ar atesta apartenența acesteia perioadei medievale. Sperăm ca comunitatea locală să adopte și acest monument al locului și să-l prețuiască astfel încât el să dăinuie și pentru generațiile viitoare”, a transmis Complexul Muzeal.

https://www.facebook.com/complexmuzeal.bistritanasaud/posts/330490808864102

Ridicarea topografică iozefină este primul proiect unitar de ridicare topografică a Imperiului Habsburgic. Cele 3589 planșe inițiale, desenate și colorate de mână, au fost apoi completate până la 4096 de secțiuni. Au fost denumite după Iosif al II-lea, împărat romano-german. În prezent sunt păstrate în Arhiva de război a Austriei.

1 comentariu

  • UN simbol care devine eveniment nu se restaureaza .se ingradeste. .eventual se face o copie Expusa alaturi pentru prezervare .care in timp poate deveni eveniment.nu se restaureaza pentru CA timpul prin distrugere marcheaza alta simbolistica de remarcat

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.