Femeile liberale, împreună cu comisia de sănătate a PNL, vor supune dezbaterii publice o lege a prevenţiei în sănătate prin care să se garanteze accesul populaţiei la analize gratuite şi informări eficiente privind condiţiile de viaţă. ”Este mai uşor să previi decât să vindeci” este motto-ul acestei legi pe care femeile liberale o promovează. Legea, care va fi dezbătută public în fiecare judeţ, ar putea intra pe agenda parlamentarilor în luna septembrie.
OFL vrea ca un procent din bugetul Ministerului Sănătăţii să fie alocat prin lege pentru prevenţie, indiferent de guvernul care vine la conducerea ţării. Până la 1 iunie 2015, fiecare membru al organizaţiei de femei va lua alte trei colege pentru a face testul Babeş-Papanicolau, pentru a da un exemplu tuturor femeilor.
În cadrul şedinţei Biroului Politic al OFL s-a discutat şi despre armonizarea programelor de activitate pe 2015. În acest an vor fi selectate pe bază de CV, dar şi pe bază de interviu, femei din organizaţiile liberale care în 2016 să poată candida pentru o funcţie de primar, consilier local sau judeţean.
OFL îşi propune să găsească soluţii la problemele familiilor din România, iar obiectivul OFL este să se implice în conturarea de politici publice în sprijinul familiilor.
Astea chiar sunt întâlniri și povești de doi bani….Nu au nicio relevanță. Etalari de haine scumpe. Îmi pare rău dar am mai văzut din astea la Udrea..
sa se pupe cu limba
ce-a m-ai mare minciuna actuala este acest nou partid pnl in teritoriu sint o groaza de nemultumiri iar la urmatoarele alegeri o sa fie votati de fosti pedelisti
Cu astea doua la patic ai uitat ca esti tatic . Doua bunaciuni de Bistrita la sedinta la Brasov . Daca stiam mergeam si eu .
ce vrajeala ieftina, asta faceau femeile de bogatasi acum 120 de ani in USA. VREM SOLUTII PRACTICE NU CACATURI> LASA-TI VRAJEALA
io ma duuuc…..! emigrez. unde nimeresc pe harta.
am auzit ceva azi la radio despre birmania….ce spui?
acolo ma duc prietene. acolo.
asa este dorel cu blonda poti sa=ti sperii NEPOTII