Actualitate Recomandări

Cui sunt destinate locuințele din blocul ce se va ridica pe Aleea Trandafirilor. Soarta altor PT

Odată finalizată demolarea punctului termic nr. 3 de pe Aleea Trandafirilor, se va construi un bloc având trei etaje și șase apartamente. Primarul Bistriței, Ioan Turc, a anunțat într-o conferință de presă, că acestea vor fi repartizate ”unor tineri cu performanțe deosebite, dar cu probleme de natură socială”.

Este vorba despre o investiție pentru care s-a aprobat finanțare prin PNRR de 2,5 milioane lei.

Clădirea va fi eficientă din punct de vedere energetic, având standardul nZEB plus (near zero-energy building), și va ocupa o suprafață de 314 metri pătrați, cu 6 apartamente, pe 3 niveluri (P+E+M), după un proiect tip elaborat de către Ministerul Dezvoltării.

Primarul a reamintit că au mai fost demolate și punctele termice de pe Aleea Spătarului, Axente Sever și Petru Maior, în locul cărora s-au amenajat parcări la sol.

Pe strada Rodnei, unde de asemenea exista un punct termic, a fost făcută o parcare la sol, dar aici va fi făcută o parcare supraetajată, la fel ca și pe locul fostului punct termic de pe strada Pandurilor.

Punctul termic de pe strada Gării va fi salubrizat, iar aici se vor face investiții pentru amenajarea unui punct de lucru al Poliției Locale.

PT Cireșului, Dumbravei, Sucevei, Grănicerilor și Nicolae Bălcescu vor fi demolate și ele în scurt timp, urmând ca și aici să fie amenajate locuri de parcare.

Etichete

12 comentarii

  • Acolo este necesară o parcare și nu îngesuit alt bloc.
    Și așa în aceea arie este o presiune foarte mare pe locurile de parcare iar ” mari specialiști ” din primărie în loc să diminueze această presiune construind o parcare ei aplifică această presiune înghesuind acolo alt bloc.

    57
    3
    • Marii specialisti de la proiecte au fost tinuti la loc fierbinte de Cretu, pe salarii astronomice, iar actualul primar a preluat stafeta. Cine sa gandeasca daca pe aceleasi functii vedem numai acele vesnice persoane, care garantat habar n-au de ce mai merg la lucru…poate se gandeste in cele din urma Turc, ca proiectele bine gandite nu vin de la atotputernica femeie de la directia aia, ci din cu totul alta parte. Reclama pe care i-a facut-o Cretu, acelei fiinte este o reclama mincinoasa, iar Turc trebuie sa stie asta deja, in caz contrar, o sa vorbeasca singur cand o sa fie sapat pe la spate.
      Daca Turc nu se gandeste la o restructurare pe masura, poate o face Hangan.

      23
      4
  • Este deja prea aglomerata zona.Construirea unei parcări,așa cum a fost proiectul inițial,este o variantă bună.Bloc???Unde o să fie locurile de parcare pentru noii locatari?Să nu mai vorbim de spatiu verde…

    28
    2
  • Situația este și mai hilară tot pe Aleea Trandafirilor în spate la blocul Dalas unde se demolează alt punct termic și în loc să se facă o parcarea deja solicitată de cei din blocul Dalas ” specialiști din primărie ” vor să-și facă acolo centru de control al traficului sau așa ceva oricum o chestie de care nu este interesat nimeni din Bistrița.
    Este bine de ținut seama și că în pocesul de îngustare a bulevardului decebal se distrug locurile de parcare din fața cineșatografului Dacia așa că când va fi o activitate culturală la cinematograf nu știu unde vor parca oamenii mașinile probabil că pe avari pe singura bandă rămasă liberă de pe bulevard sau vor bloca strada Gări !

    31
    • În cazul Dalas este un joc de contre dintre Radu Moldovan și Turc, dacă Turc respectiv Primăria a rămas fără locuri de parcare pe str. Rebreanu și Șincai și va rămâne fără locuri de parcare și pe Dornei atunci și Radu Moldovan să rămână fără locuri de parcare la cinematograful Dacia, victime colaterale sunt cei ce locuiesc în blocul Dalas și restul Bistrițenilor.

      24
    • Ceva mai sus pe Aleea Trandafirilor, este demolat un alt punct termic, aflat retras de la drum într-o curte proprietate a primăriei. Acolo nu s-au gândit sa-si puna bazele de date doar în spatele celui mai mare bloc din oraș. Le crapă capul de inteligență!

      18
    • Între timp Radu Moldovan și-a făcut destule locuri de parcare la noua sală polivalentă de la Unirea așa că din aceste contre tot Turc rămâne cel mai șifonat.

      15
      2
    • Să vedeți voi ce altă țeapă își vor lua cei din blocul Dalas dacă se fa construi pasajul subteran Tărpiului !

      12
      1
  • cunosc foarte multi tineri cu performante deosebite, doctorate la marile universitati din Europa Occidentala, SUA, Canada care au fost nevoiti sa plece din tara din cauza PSD. Oare sa fie vorba despre acesti tineri? Nah, nici vorba… Acei tineri nu asteapta mila statului..

    16
    3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.