Actualitate Recomandări

Cum a ajuns Supercom să ia în plus 20.000 de euro lunar de la Primăria Bistrița

Consiliul Local Bistrița a aprobat, cu votul majorității PSD-ALDE, ca din bugetul local al orașului să fie plătită lunar suma de 83.600 de lei firmei Supercom cu titlul de subvenție pentru 55.000 de beneficiari ai serviciului de salubrizare din oraș. Operatorul de salubritate a cerut majorarea tarifelor ca să să aibă bani pentru salariile majorate ale angajaților.

”În urma modificării salariului minim pe economie pentru anul 2019, operatorul Supercom SA a solicitat reașezarea tarifelor potrivit noilor modificări legislative, astfel că tarifele inițial ofertate au fost majorate potrivit Hotărârii Adunării Generale ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud nr.3/01.03.2019 si a actului adițional nr.1 la contractul de concesiune nr.1277/06.12.2018”, a motivat Primăria Bistrița atunci când a cerut Consiliului Local să aprobe modificarea cuantumului subvenției lunare plătită de la bugetul local.


Consilierii PNL s-au opus motivând că nu este firesc să fie cheltuiți banii orașului pentru ca o firmă care s-a angajat că poate presta acest serviciu în anumite condiții să facă profit în condițiile în care calitatea serviciilor a scăzut foarte mult.

Reamintim că, în 2016, a fost stabilită o taxă de salubrizare de 9,90 lei/persoană/an. Apoi, s-a aprobat taxa de 6,6 lei/persoană/lună și subvenționarea din bugetul local a sumei de 3,3 lei/persoană/lună reprezentând diferența dintre tariful nou (9,9 lei/persoană/lună) și cel vechi (6,6 lei/persoană/lună). În același an, subvenția a crescut din nou fiindcă tarifele au crescut la 11,46 lei/persoană/lună.

În urma procedurii de atribuire în vederea delegării prin concesiune a serviciului public de salubrizare, procedura organizată și derulată de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Județul Bistrița-Năsăud, a fost încheiat contractul de concesiune nr.1277/06.12.2018, cu societatea Supercom SA în calitate de operator câștigător al procedurii.

Potrivit noului contract, tarifele de salubrizare adjudecate sunt: 70.64 lei/persoană/an, respectiv 5,887 lei/persoană/lună în mediul urban și 22,45 lei/persoană/an, respectiv 1,871 lei/persoană/lună în mediul rural.

Supercom a cerut însă ”reașezarea tarifelor” motivând că Guvernul a crescut salariul minim pe economie pentru anul 2019. ADI Deșeuri a aprobat imediat cererea, așa că nici nu a început bine contractul că a fost semnat primul act adițional prin care s-a stabilit că se va plăti: 81.91 lei/persoană/an, respectiv 6,83 lei/persoană/lună în mediul urban fără TVA și 25,35 lei/persoană/an, respectiv 2,13 lei/persoană/lună în mediul rural, fără TVA.

Ca urmare, taxa de salubrizare pentru persoane fizice la Bistrița este în cuantum de 97,47 lei/persoană/an (inclusiv TVA).

Cum nivelul taxei speciale de salubrizare stabilită prin HCL nr. 166/29.09.2016 pentru persoanele fizice din municipiul Bistrița este de 6,6 lei/persoană/lună, iar a subvenției suportată din bugetul local este de 4,86 lei/persoană/lună, Primăria Bistrița a propus menținerea taxei speciale de salubrizare nemodificată (la nivelul de 6,6 lei/persoană/lună) și subvenționarea diferenței până la nivelul de 8,12 lei/persoană/lună din bugetul local al municipiului Bistrița.

Subvenția reprezintă diferența dintre tariful nou (8,12 lei/persoană/lună) și taxa specială de salubrizare (6,6 lei/persoană/lună), si este de 1,52 lei/lună/persoană și se ridică în 2019 la 83.600 lei/lună (pentru 55 mii beneficiari estimat). Banii vor fi plătiți din bugetul local.

Tarifele sunt aplicabile începând cu data de 05.03.2019.

16 comentarii

  • Si astfel populimea care plateste taxe si impozite pt. salarile nesimtite ale edililor si pt. stufoasa schema cu angajati ai Primariei si pt indemnizatiile de 1.800 lei pentru un consilier, trebuie sa suporte si majorari salariale la o firma privata numita Supercom. Ne-ati intrebat miseilor daca vrem asta ? Acest lucru ar trebui sa fie transat printr-o plangere penala la DNA si Curtea de Conturi. Invit Bistrita Civica sa se gandeasca la propunere. Si bistritenii sa ceara o dezbatere reala pe subiect.

    • Posibi sa fie altceva la mijloc. O firma din oras a finantat masiv campania electorala a unui partid…si dupa alegeri firma respectiva a umplut orasul cu niste hidosenii fara rost in forma de mar…chipurile amintesc de statiunea pomicola. Poate ca cei 20.000 €/ luna sunt un fel de depozit al unui sef de partid pentru alegerile care vin. Ma gandesc….nu spun ca asa e….

  • Asa se intampla cand primarul OTC este prieten cu patronul Supercom,fosti colegi de dormitor in Senatul Romaniei.Supercomul a fost adus in Bistrita de catre OTC in dauna celor de la Urbana,la inceput pentru curatenia stradala,apoi au scos Vitalia si pentru colectarea din judet,iar acum vor sa preia si depozitul de la Tarpiu si astfel sa aiba controlul total asupra colectarii si depozitarii gunoaielor din BN.Poate veti spune ca ce-i rau in asta? Vedem ce face Supercom in Sectorul 4 din Bucuresti unde au intrat tot pe filera PSD (Ontanu) si unde au ajuns sa practice cel mai mare pret din Romania.Pe langa faptul ca au distrus sistemul de colectare selectiva,au marit preturile ,vor trece la santaj spunand ca daca nu le indeplinim dorintele vor pleca.Asta se intampla cand spaga,traficul de influienta inlocuiesc concurenta si bunele practici.
    PAREREA MEA!

  • pe langa aceasta facilitate SUPERCOMUL a mai primit una
    avizul de salubritate
    in jur de 300 de lei
    pentru orice autorizatie de construire emisa in judetul bistrita nasaud
    adica in jur de 10000 x 300=3.000.000 lei pe an
    e mult?
    cica se oblica sa vina sa ridice 3 mc de gunoi rezultat in urma construirii imobilului
    cineva cica a platit acest aviz pentru ca a vrut sa schimbe un geam
    ASTA FACILITATE.. NU?

  • Românii, bistrițenii ar trebui să aibă întotdeauna ultima decizie în privința banilor lor.
    Nu se întâmplă pentru că niște gunoaie umane gândesc că totul le aparține și mai mult impun monopol legal peste o clasă de sclavi, denumită generic cetățeni de rând, plătitori de taxe.
    Treaba administrației nu e să ofere cadou unor privați, foști politicieni bani pe tavă, ci să caute cel mai avantajos contract pentru cetățean.
    Corupția e maximă.
    Și în plus , acum după ce au privatizat Statul, complet PSD se pregătește să închidă ultima speranță, Justiția.
    Din păcate, nici un plătitor de taxe nu și-a pus întrebarea în fața tribunalelor dacă este obligat să plătească unor firme private fără a fi consultat în privința cheltuielilor și în urma unui proces transparent de funcționare.
    Așa, din an în an, taxele vor crește, comisioanele vor intra în buzunarele unșilor, acele gunoaie umane de care spuneam.
    Nu sunt cei care strâng gunoaiele care beneficiază, nu sunt cetățenii care beneficiază de servicii bune și competitive.
    Sunt câțiva ex parlamentari și politicieni locali.
    Mafie.

    • Patronul de la supercom este fost lider sau ceva implicat în PSD, are pârghii prin parlament , acum are și cu primarul de la Bistrița. când a plecat codrișor sau ce firme de salubrizare a fost înainte , toată lumea s-a bucurat că gata vin bucureșteni și o să facă ei treaba , ei bine asta este ceea ce am dorit ,așa că să plătim.
      Oricum nimic din ceea ce au promis nu au respectat.

  • Oare viceprimarul…marele doritor de mantat de primar are idee ce inseamna 20.000 € pentru un angajat care munceste greu si ajune acasa obosit.

  • Coruptia este pe toate gardurile in bistrita, deci ce mai conteaza 20 de mii de euro? Bani care se intorc la altii.

  • Sunt curios cati comentaci vor veni la prezentarea publica a bugetului pe 2019. Ca de obicei maxim cinci.Restul stati si suduiti dupa taste sl lasati-va furati si manipulati .

    • ce tot dai in stanga si in dreapta ca cine vine la primarie sa sustina sau nu ceva???????????????
      ccceeee sa faci acolo???????????
      sa puna gardianul sa te de-a afara??????????????
      ce vorbesti tu?
      stai ca mielu in sala si vorbesti intruna ca iesi, vii, te duci, DAR CE AI FACUT CONCRET?
      TE-AI LEGAT CU LACAT DE VREUN COPAC IN LANTURI SI AI INGHITIT CHEIA???????????

  • Art. nr. 12 alin.3 din LEGEA nr.101 din 25 aprilie 2006 serviciului de salubrizare a localităţilor
    ,, Relaţiile dintre operatorii serviciului de salubrizare şi utilizatorii individuali se desfăşoară pe baze contractuale, cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului de salubrizare şi ale contractului-cadru de prestare a serviciului, adoptate de autorităţile administraţiei publice locale pe baza legislaţiei în vigoare, aplicabilă acestui serviciu.”
    Din anul 2016, Supercom nu are nici o cheltuială cu evidența acestui serviciu. Primăria Bistrița conduce evidența taxei de salubrizare, Supercom încasează lunar această taxă.
    Deci, nerespectare de lege.
    Astfel, noi, prin Primăria Bistrița, susținem mascat activitatea echipei de handbal Gloria 2018.
    Prin plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 90174/16.09.2016, am informat Consiliul Local Bistrița despre nerespectarea prevederilor legale privitoare la serviciul de salubrizare și introducerea Supercom în această activitate. Nimic nou pe acest pământ, doar indexare de taxe, bani mai mulți. Noi tăcem și suportăm !!!.

    • Bine ca plătim taxe peste taxe și gunoaiele nu le ridica pentru ca nu sunt selectate un saci menajeri, serios?? Asta da motiv pt a nu ridica gunoiul. Deși culmea chiar deasupra nu erau puse în saci, totuși ei s-au gândit ca asa e corect!
      Îmi pare rău că trebuia să le duc și sa le arunc la ei în curte, data viitoare asa sa fac!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS