62% dintre participanții la un studiu consideră municipiul Bistrița un loc potrivit pentru creșterea unui copil, însă 46% dintre aceștia își doresc pentru copiii lor să plece din Bistrița de îndată ce devin adulți. Doar 28% dintre participanții la studiu consideră Bistrița un oraș propice în care să rămâi ca proaspăt adult.
Bistrița nu s-a dezvoltat economic în ultimul an, conform percepției a două treimi dintre respondenții studiului aferent proiectului ”Implementarea de proceduri simplificate pentru reducerea birocrației pentru cetățeni la nivelul municipiului Bistrița în domenii de activitate cu competență partajată, asistență socială și urbanism” realizat de Primăria Bistrița în primăvara acestui an.
Cât de bine trăiesc oamenii
Calitatea vieții în ultimul an pentru 49% dintre respondenți a scăzut comparativ cu anii anteriori. Dintre participanți, 17% se poziționează în intervalul 1 – 4 pe scala satisfacției cu viața, acest lucru indicând că sunt nesatisfăcuți sau total nesatisfăcuți cu traiul lor actual.
Aproape jumătate dintre bistrițeni (47%) au rămas cu același venit timp de un an. Pe de altă parte, peste un sfert dintre aceștia au avut parte de măriri salariale în ultimul an.
Numărul locurilor de muncă nu a înregistrat creșteri în ultimul an, după părerea a jumătate dintre bistrițeni.
În ultimii trei ani, peste jumătate dintre cetățeni au declarat faptul că știu investițiile realizate pentru dezvoltarea orașului. Totuși, în ultimul an, percepția a celor mai mulți dintre aceștia este aceea că orașul nu a prosperat.
În medie, bistrițenii apreciază cel mai mult serviciile de bază, precum: internetul, telefonia și serviciile de alimentare cu gaze naturale. Pe de altă parte, serviciile de ridicare a gunoiullui și cele ce țin de administrația publică locală sunt cele mai slab evaluate de către locuitori.
Referitor la mersul lucrurilor în orașul lor, mai mult de 4 din 10 bistrițeni sunt de părere că acesta se află într-o stare de stagnare. Pe de altă parte, cei care consideră că direcția este un pozitivă reprezintă peste un sfert (27%).
Aproape un sfert (24%) dintre bistrițeni consideră găsirea unui loc de muncă ca fiind nici foarte ușoară, nici foarte dificilă. Totuși, obținerea unui job este foarte dificilă pentru aproape 2 din 10 bistrițeni. În acest context, aproape 2 din 10 locuitori sunt de părere că joburile sunt insuficiente. În schimb, peste un sfert dintre bistrițeni acordă nota 5 din 10 în legătură cu suficiența locurilor de muncă.
Peste 5 din 10 bistrițeni sunt posesorii unor apartamente proprii, 10% dețin case proprii, iar 9% au apartamente achiziționate prin credite bancare la care încă plătesc.
Două treimi dintre respondenți locuiesc cu încă o persoană sau două. Dintre acestea, 6 din 10 nu au persoane sub 18 ani în gospodărie, iar 2 din 10 au o singură persoană. Cei mai mulți dintre locuitorii din Bistrița (90%) au locuințe cu suprafețe cuprinse între 36 – 100 de metri pătrați. Mai mult, 4 din 10 bistrițeni au suprafețele locuințelor între 51 – 75 metri pătrați.
Cât de sigur este orașul Bistrița
Peste jumătate dintre respondenți se simt în siguranță pe străzile Bistriței atât ziua (67%), cât și noaptea (53%) acordând note între 6-10.
Activitatea Poliției, în general, în municipiul Bistrița este văzută ca fiind una slabă. Poliția Locală, în considerentele respondenților, are o activitate slabă acordând note între 1 – 5 într-un procent cumulat de 73%, iar Poliția Municipiului Bistrița
deține în același interval de note un procent de 60%.
O treime dintre persoanele chestionate cunosc cel puțin un caz de violență domestică. În schimb, peste jumătate (56%) nu au întâlnit astfel de situații. Bistrițenii se declară nemulțumiți de cum acționează autoritățile în aceste cazuri de violență domestică.
În privința consumului de alcool, peste jumătate dintre bistrițeni consumă alcool ocazonal, cu prilejul unor evenimente. Persoanele care consumă băuturi alcoolice la masă, în cantități reduse, reprezintă 8%, pe când 5% sunt cei care consumă atât la masă, cât și cu alte ocazii în timpul zilei. În schimb, peste o treime (35%) nu consumă deloc alcool. Întrebați dacă cunosc în familie persoane care consumă frecvent alcool, 11% au răspuns afirmativ, pe când 86% nu au astfel de cunoștințe.
Referitor la consumul de tutun și substanțe interzise, aproape 3 din 10 bistrițeni au un astfel de viciu, iar 2 din 10 cunosc persoane care consumă droguri. Mai mult, 5% dintre respondenți au declarat faptul că persoanele care consumă substanțe interzise fac parte din familia lor.
În privința percepției cu privire la procurarea drogurilor în interiorul localității Bistrița, marijuana sau produsele derivate care conțin THC sunt cele care se pot obține cel mai ușor (34%). Acestea sunt urmate de drogurile ,,legale” (29%) și halucinogene (29%). În schimb, heroina este substanța cel mai greu de procurat în oraș.
Aproape jumătate (48%) dintre participanții la studiu consideră că există discriminări de gen în Bistrița. Acest tip de discriminare se reflectă și în piața muncii, respondenții susținând în proporție de 55% că discriminarea de gen este o problemă reală. Dintre respondenți, 31% cunosc cazuri în care egalitatea de șanse între femei și bărbați a fost încălcată.
Cât de sănătos este să trăiești în Bistrița
Pe o scală de la 1 la 10, cea mai mare parte a locuitorilor din Bistrița evaluează calitatea aerului acordând nota 6. Astfel, 2 din 10 dintre persoanele chestionate consideră că aerul din oraș nu este nici poluant, nici nepoluant.
Pe de altă parte, cea mai mare partea a locuitorilor din Bistrița remarcă lipsa de curățenie din oraș, 5 din 10 locuitori consideră că Bistrița nu este un oraș curat.
Cei mai mulți respondenți susțin că starea clădirilor (53%) în care se află școlile, grădinițele și liceele din municipiul Bistrița și dotările (45%) acestora sunt acceptabile. Numărul locurilor disponibile se consideră ca fiind insuficient (57%), iar numărul locurilor din școli în opinia respondenților sunt suficiente în proporție de 34%, insuficiente – 28%, iar 38% dintre aceștia nu știu să evalueze acest aspect. În cazul liceelor, 40% dintre bistrițenii chestionați afirmă că sunt suficiente locuri pentru elevi.
Bistrițenii susțin în proporție de 54% că numărul unităților medicale este suficient pentru municipiu. Serviciile medicale de stat sunt evaluate în medie pe o scală de la 1 la 10 în jur de 6,31, pe când serviciile medicale private au medie de evaluare de 7,11.
Trei pătrimi dintre respondenți nu au apelat nici ei, dar nici un apropiat de al lor la serviciile de terapie ale unui psiholog și doar 18% dintre aceștia susțin că în municipiul Bistrița există centre pentru persoanele cu o stare emoțională fragilă (anxietate, depresie). Aceste centre se consideră o necesitate pentru respondenți în proporție de 89%. În cazul centrelor pentru persoanele care suferă de boli psihice, respondenții au afirmat că sunt suficiente în proporție de 59%, iar 96% din totalul participanților la studiu susțin că aceste centre reprezintă o necesitate.
Cei mai mulți dintre respondenți își plasează starea de sănătate actuală pe o scală de la 1 la 10, în intervalul 8 – 10 într-un procent de 54%. Bolile cornice afectează 39% dintre respondenți, iar 92% dintre aceștia își urmează tratamentul prescris.
Mai mult de jumătate (59%) dintre participanți la studiu au în familie cel puțin o persoană care suferă de boli cornice, 98% dintre aceștia urmându-și tratamentul. Cei mai mulți respondenți (43%) susțin că intervalul la care aceștia realizează analizele medicale de rutină este mai rar de o dată pe an, iar intervalul la care fac vizita medicală este identic (42%).
Concluziile studiului
- Majoritatea respondenților din Municipiul Bistrița au o satisfacție cu viața medie spre ridicată, dar aproape jumătate dintre aceștia consideră calitatea vieții lor ca fiind mai scăzută în ultimul an.
- Există o proporție semnificativă de respondenți care se simt nesatisfăcuți sau total nesatisfăcuți cu traiul lor actual.
- Locuința, alimentația și locul de muncă sunt cele mai bine evaluate aspecte din viața respondenților.
- Majoritatea persoanelor chestionate duc un stil de viață care tinde spre relaxat, dar o pătrime din totalul respondenților consideră că stilul lor de viață se îndreaptă mai mult către unul stresant.
- Aproape toți respondenții consideră că au o relație bună sau foarte bună cu membrii familiei, iar majoritatea consideră că Municipiul Bistrița este un loc potrivit pentru creșterea unui copil.
- Există o proporție semnificativă de respondenți care doresc plecarea copiii lor din Municipiu o dată ce devin adulți.
- Bistrițenii au o viziune bună a calității vieții din Municipiu față de alte localități din mediul rural din județ, dar consideră calitatea vieții ca fiind mai scăzută față de alte județe din țară.
- Peste jumătate dintre respondenți se simt în siguranță pe străzile Municipiului Bistrița, dar Poliția Locală și Poliția Municipiului Bistrița sunt percepute ca fiind slabe în activitate.
- Îngrădirea libertăților de orice natură în Municipiul Bistrița este considerat un fenomen rar întâlnit de către respondenți.
- Majoritatea respondenților consideră că Municipiul Bistrița nu este suficient de dezvoltat pentru a permite locuitorilor să aleagă orice carieră profesională își doresc.
- Discriminarea de gen este percepută ca o problemă reală de către respondenți și se reflectă în piața muncii.
- Numărul unităților medicale este considerat suficient de către majoritatea respondenților, dar serviciile medicale private sunt evaluate mai bine decât cele de stat.
- Există o nevoie percepută de către respondenți pentru centre care se ocupă de persoanele cu o stare emoțională fragilă, dar puțini au apelat la serviciile unui psiholog și nu sunt mulți cei care consideră că există astfel de centre în Municipiul Bistrița.
- Bolile cronice afectează un procent semnificativ de respondenți, dar majoritatea urmează tratamentul prescris.
- Numărul locurilor disponibile în școli este considerat insuficient de către majoritatea respondenților.
- Calitatea aerului din Bistrița este evaluată cu 6 din 10, ceea ce înseamnă că majoritatea locuitorilor consideră că aerul este mai degrabă poluat decât nepoluat.
- Mare parte dintre locuitorii din Bistrița consideră că orașul nu este curat, ceea ce sugerează că este nevoie de mai multe eforturi pentru a îmbunătăți calitatea mediului înconjurător.
- Starea orașului este percepută de către mai mult de 4 din 10 bistrițeni ca fiind în stagnare, ceea ce poate fi un semnal de alarmă pentru autorități să ia măsuri pentru a încuraja dezvoltarea economică.
- Activitatea primăriei este evaluată negativ de către 7 din 10 locuitori, ceea ce sugerează că este nevoie de o îmbunătățire semnificativă în comunicarea și colaborarea cu cetățenii.
- Oamenii din Bistrița au așteptări ridicate cu privire la primărie, cu accent pe asfaltarea străzilor / infrastructura, profesionalism / promptitudine / angajați fără pile în instituții și investiții în educație sau cultură.
- Din perspectiva economică, Bistrița nu a înregistrat o creștere semnificativă în ultimul an, iar locurile de muncă nu au crescut, ceea ce poate fi o problemă pentru locuitori.
- Percepția locuitorilor cu privire la prosperitatea orașului este negativă în ultimul an, ceea ce sugerează că trebuie luate măsuri pentru a încuraja dezvoltarea economică și socială.
- Majoritatea oamenilor din Bistrița locuiesc în apartamente proprii, iar majoritatea gospodăriilor au între 2 și 3 persoane.
- Găsirea unui loc de muncă este perceput ca fiind dificilă pentru aproape 2 din 10 bistrițeni, iar locurile de muncă sunt considerate insuficiente de aproape 2 din 10 locuitori.
- În Bistrița, serviciile de bază, precum internetul, telefonia și serviciile de alimentare cu gaze naturale, sunt apreciate cel mai mult de către locuitori. În schimb, serviciile de ridicare a gunoiului și cele ce țin de administrația publică locală sunt cele mai slab evaluate.
- O treime dintre persoanele chestionate cunosc cel puțin un caz de violență domestică, dar mai mult de 4 din 10 respondenți consideră că autoritățile nu sunt competente în soluționarea cazurilor de violență domestică.
- Peste jumătate dintre bistrițeni consumă alcool ocazional, cu prilejul serbării evenimentelor, în timp ce peste o treime nu consumă deloc alcool. Persoanele care consumă băuturi alcoolice la masă în cantități reduse reprezintă 8%, pe când 5% sunt cei care consumă atât la masa, cât și cu alte ocazii în timpul zilei.
- Aproape 3 din 10 bistrițeni au un viciu legat de consumul de tutun și substanțe interzise, iar 2 din 10 cunosc persoane care consumă droguri. Mai mult, 5% dintre respondenți au declarat faptul că persoanele care consumă substanțe interzise fac parte din familia lor.
- Marijuana sau produsele derivate care conțin THC sunt cele mai ușor de procurat în interiorul localității Bistrița, urmate de drogurile „legale” și halucinogene. Heroina este substanța cel mai greu de procurat în oraș.
- Centrele pentru persoanele cu boli psihice sunt considerate cele mai folositoare proiecte de realizat în Bistrița, urmate de realizarea de centre pentru persoanele fără adăpost.
Chestionarul a fost aplicat cetățenilor din Bistrița cu vârste de peste 18 ani în perioada ianuarie – februarie 2023. Acesta conține întrebări cu privire la percepțiile locuitorilor legate de nivelul de trai în oraș, siguranța vieții, sănătatea, educația, mediul, calitatea guvernării, prosperitatea economică, locul de muncă, accesul la servicii de bază, violență domestică, consumul de băuturi alcoolice și consumul de tutun și substanțe interzise. A fost luată în considerare populația minicipiului Bistrița la data de 1 ianuarie 2022, și anume 94.506 persoane domiciliate în oraș. Volumul eșantionului a fost compus din 1336 respondenți chestionați în cadrul sondajului de opinie online, domiciliați în municipiul Bistrița.
Foarte corect să se vorbească despre aceste teme și să fie publicate.
Bravo pentru rubrică, așa se face 👍🏻
Oare ce arde de două zile în partea de jos a orașului peste calea ferată?
Este undeva in spate la fostul Netex, sau chiar in curtea fostului Netex! Ard ceva periodic! Sigur ilegal!
Arde cefereul…una dintre cele mai ….di firme de stat cu angajati ce se considera stapanii lumii!!
Prietenii cunosc!!!
Mediu, ISU și cei de la PLB unde-s?
Sa faci scoala buna in Bistrita si sa nu mai vrei sa revii dupa studii e un paradox, pentru mine, dar o realitate a traiului in aceasta societate.
Cum e atat de buna scoala? De ce e placut sa-ti cresti copiii in Bistrita? Cata siguranta ai in a trai in Bistrita? De ce ii trimitem la studii pe copiii nostri si apoi nu mai vor sa revina la Bistrita?
Sunt intrebari care ni le pune acest studiu si nu exemplifica, de fapt , decat contradictiile traiului in acest oras.
@ Ciudat, Școala clasele 0-12 este medie adică bună cum spun oameni însă are avantajul că este mai ieftin să ai copii aici la școală decât să-i trimiți în altă parte. Despre studile superioare dacă vrei studi pentru profesi adevărate ai plecat la studi instataneu în altă parte departe de Bistrița. După studi nu vrei să te mai întorci în Bistrița fiindcă deja ești supracalificat, toate posturile sunt ocupate pe bază de influență politică și nepotism la stat și nu vrei să te conducă unul mai prost ca tine care a făcut A Cuza sau vreo altă facultate particulară de 2 lei, la particular situația este asemănătoare fiindcă în multe posturi sun neamurile patronilor. Despre salari sunt cele mai mici din țară DECI asta este situația ca în sondaj.
..in bistrita este o umiditate prea mare ce favorizeaza declansarea a foarte multe boli!!!
Multi s masochisti/ stiind ca acestea nu sunt mortale ci doar chinuitoare!!!
Exact ca in banc…..un batran de 90 de ani in urma unui control la medic …sarbatoreste cu vecinul vreo doua zile si nopti pentru ca a auzit ca cei cu SIDA o mai duc sigur 10ani!!!!