Cum fac milioane de euro constructorii abonaţi la lucrări din bani publici

Constructorii din Bistriţa-Năsăud, de drumuri, primării, cămine culturale sau orice altă lucrare cu bani publici autohtoni sau europeni sunt cei mai bogaţi oameni de afaceri de prin zonă, dovada cea mai evidentă fiind aceea că nu-i vezi decât în maşini extrem de scumpe. Nu e tăiere de panglică la care să nu apară fiecare ba în ML, ba în X  nu ştiu de care.

De-a lungul timpului m-am tot întrebat cum naiba reuşesc şi, în sfârşit, am priceput mecanismul. Nu cred că aş fi dedus de una singură dacă DNA nu ar fi descins la Prundu Bârgăului şi nu ar fi apărut subiectul de la Jelna. Sunt ca două piese pe un puzzle care m-au ajutat să am o imagine mai clară.

De la Prundu Bârgăului am aflat că firmele de construcţii care au lucrat la amenajarea drumurilor forestiere au luat piatră gratis dintr-o mină închisă şi au aruncat-o pe drumuri pretinzând că e de la carieră şi că au dat mulţi bani pe ea. Aşa se face că, dacă drumul a fost licitat pentru 1,5 milioane de euro, probabil că au rămas cu un profit, la negru de vreo 500.000 de euro. Nu cred că au facturat piatra aşa-zis cumpărată din carieră la cel mai mic preţ. Dimpotrivă.

La Jelna, altă firmă de construcţii scoate camioane întregi de nisip şi pietriş de la marginea râului, dar, – ce să vezi? – nu din balastieră. Proprietarii au cumpărat teren exact lângă râu să facă acolo lacuri pentru pescuit. Şi nu e nici în aria protejată, ci exact lângă ea, la vreun centimetru distanţă probabil. Fix acolo le-a venit ideea să se apuce de turism, conform autorităţilor, convinse că vor apărea două lacuri frumoase şi că nu contează ce face proprietarul cu ce scoate din pământ, pardon, de lângă râu, chiar dacă proprietarul terenului care nu e altul decât patronul firmei de construcţii care face drumuri forestiere şi comunale cu piatra scoasă moca din aşa-zisele lacuri şi încasează milioane de euro pe lucrări pretinzând că a cumpărat-o la cine ştie ce preţ uriaş.

Localnicii, disperaţi că zilnic trec pe strada lor câte 50 de camioane încărcate cu balast, nisip şi pietriş care se îndreaptă spre balastiera firmei au făcut reclamaţii, iar firma a schimbat traseul, dar tot scoate, nu s-a oprit. Mă veţi întreba care e problema. E una gravă. Ca să exploatezi agregate dintr-o balastieră ai nevoie de o licenţă din partea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi de alte avize de la instituţiile statului. Trebuie să plăteşti o grămadă de bani pentru ele, teoretic te alegi pe cap cu instituţiile statului care te verifică dacă ai explotat cât ai zis, dacă ai respectat perimetrul, dacă ai readus mediul la starea iniţială. Ca să fiu sinceră, eu, una, nu cred că verifică nimeni. În Bistriţa-Năsăud, minunata Agenţie de Resurse Minerale are un singur angajat care e îngropat în hârtii. Nu-l văd supraveghind hoţia pe picior mare din fiecare balastieră. Ce-i drept mai avem Agenţia de Protecţie a Mediului şi Garda de Mediu, două instituţii cu oameni puţini care sunt asaltate de tot soiul de alte lucruri mult mai deranjante pentru omul de rând, cum ar fi curăţenia sau tăiatul copacilor şi care, colac peste pupăză, mai şi adună baterii uzate.

În ce priveşte opinia publică, prea puţini dintre oamenii cu conştiinţă civică au maşini 4×4 ca să umble pe drumuri desfundate şi prin şanţuri de o jumătate de metru făcute de maşini de mare tonaj. Şi mai puţini au curiozitatea să vadă ce dezastru fac toţi proprietarii de balastiere, cum distrug natura cu utilaje grele, cum trec prin râuri cu camioane de mare tonaj, cum smulg arborii din rădăcini. Puţinii pescari care se plâng că veşnic apele sunt tulburi nu sunt băgaţi în seamă de nicio autoritate a statului. Şi de ce ar fi? Ei nu contribuie cu nimic la bunăstarea unor primari care au numeroase proiecte şi – vezi Doamne – au accesat sute de milioane de euro pentru comunităţile lor. Ceva mă face să cred că, în schimb, firmele de construcţii sunt mari contribuabili la ea din moment ce primarul face recepţia lucrărilor, primarul le semnează facturile şi tot primarul e cel care face viramentul în conturile lor. Ca să nu verifice de unde e piatra, ca să nu le caute nod în papură, trebuie şi el să fie motivat. Cum altfel?

În ultima perioadă au fost tot soiul de inaugurări şi tăieri de panglici, aşa că am putut observa lesne că toţi primarii aceştia extrem de „harnici” la accesat proiecte sunt şi foarte bogaţi. Primarul din Prundu Bârgăului, Doru Crişan, defilează cu nonşalanţă prin comună cu un ditamai bolidul neînmatriculat în România, un X nu ştiu de care, alb (foto). Cu foarte multă mândrie mi-a spus că nu poate respira dacă nu îşi schimbă maşinile o dată pe an.

La inaugurarea sălii de sport din Budacu de Jos (complet inutilă după părerea mea fiindcă acolo se practică un singur sport, furtul de lemne), primarul a descălecat şi el dintr-un 4×4. Am aflat că are două în total, deşi salariul de primar nu cred că e mai mare de 3000 de lei, cât costă o roată de la jeep sau o asigurare de răspundere civilă pentru maşina luxoasă şi de capacitate mare.

E limpede ca lumina zilei că oamenii aceştia nu trăiesc din salarii, la fel cum e evident că fiecare guvernare vine cu firmele ei de casă. Cât timp era la putere Ioan Oltean şi gaşca lui, construiau în draci pe bani publici Comlorela, Mis Grup şi alţii, iar tot soiul de primari de pe Ilve şi de pe alte văi defilau mândri în jeepane care mai de care cu mai mulţi cai putere. De când cu socialiştii, Frasinul, Dimex, Îndemânarea şi Imobil Dan iau tot bănuţul trimis de Dragnea, Ponta şi alţii prin judeţ, în timp ce primarii gospodari şi campioni în proiecte nu ar urca nici morţi într-un Logan şi nici măcar într-un Duster.

De ce credeţi că toţi mai vor câte un mandat sub pretextul că au „proiecte”? Pentru salariul de 3000 de lei? Să fim serioşi. Exact pentru ceea ce spun: pentru că au început să facă lucrări de mântuială pe milioane de euro în concubinaj cu tot soiul de constructori dubioşi şi trebuie să prindă finalul ca să semneze recepţia lucrărilor şi să facă plata fără să se uite la calitate, fără să se întrebe cum au fost făcute şi cu ce piatră. Şi, vorba primarului din Prund, să poată şi ei respira ca oamenii schimbându-şi maşina măcar o dată pe an.

Din păcate, foamea nesfârşită de bani a acestor oameni lasă urme de neşters în natură. Pentru ca natura să repare ce a stricat omul, la Jelna va fi nevoie de zeci, poate sute de ani. Nici nu vreau să mă gândesc la cum arată locurile în care aceiaşi constructori hulpavi de bani au tăiat pădurile să facă hidrocentrale sau au deviat râurile ca să scoată şi mai mult pietriş din ele. Mi-e silă de toate instituţiile statului care se prefac zi de zi că nu văd ce se întâmplă, de toţi politicienii care girează acest genocid al naturii de dragul arginţilor şi al rămânerii la putere. Cred, cu toată puterea mea, că va veni vremea când îi vom vedea pe toţi după gratii, dar va fi prea târziu şi pentru noi, dar mai ales pentru generaţiile următoare care vor fi obligate să trăiască într-o altă lume, mult mai urâtă şi mult mai bolnavă.