Actualitate Recomandări

Cum începe anul școlar la Gimnazială 1? În șantier, cu băncile până în tablă, fără curte și fără teren de sport

Conducerea Școlii Gimnaziale nr. 1 Bistrița, cu cel mai mare număr de elevi din oraș, peste 1300, așteaptă începutul noului an școlar cu îngrijorare fiindcă întreaga povară a responsabilității siguranței elevilor și profesorilor a căzut pe umerii ei.

Copiii vor veni în schimburi la cursuri atât dimineața, cât și după-amiaza, vor învăța în unele clase care necesită reglaje pentru bănci fiindcă sunt adaptate ciclului primar, nu vor avea unde ieși în curte și nici unde face ore de educație fizică și sport.

Cu 47 de clase având în mare parte peste 30 de elevi fiecare, cu 11 în regim Step by step și program de la 8.00 la 16.00, cu șantierul la un metru, fără curte și teren de sport pe care să îl poată utiliza după-amiaza fiind privat și închiriat cu bani de cel care îl administrează cu o singură intrare pe o stradă cu sens unic, e greu spre imposibil să gestionezi o asemenea situație mai ales dacă nu ai niciun sprijin concret din partea autorităților, ocupate mai mult cu campania electorală.

”Suntem școala gimnazială cu cel mai mare număr de elevi, 1307. Așteptam demult să intrăm în reabilitare, este un proiect pe fonduri europene în colaborare cu Primăria Bistrița, și ne-am bucurat foarte tare că au început lucrările, însă, prinzând această pandemie, situația devine complicată pentru noi. Avem 47 de clase dintre care la ciclul primar 11 clase în alternativa Step by step, ceea ce înseamnă – conform programului de până acum – că acești copii trebuie să stea în școală de la 8 la 16, cu pauză de masă și cu un program special. Pentru noi este complicat pentru că, în cele 11 săli de clasă, nu vom putea organiza al doilea schimb. Inițial, ne-am pregătit pentru organizarea celor 47 de clase în acest corp mare de clădire cu 28 de săli, am făcut o solicitare la Primăria Bistrița pentru că nu încăpem cu numărul mare de clase într-un singur corp și am obținut spațiul de la Centrul Comunitar pentru Tineret, nouă săli de clasă, nouă spații care sunt cam mici, dar mergem acolo cu clase de la ciclul primar care au un efectiv mai mic pentru a putea respecta normele acum. Cu un anumit număr de clase, în două schimburi vom veni în acest corp de clădire pe care îl avem, iar cu nouă clase de ciclu primar, în spațiile oferite de Primăria Bistrița la CeTin”, a spus prof. Ancuța Mihaiu, directorul școlii.

Conducerea școlii nu a luat în calcul posibilitatea reducerii numărului de elevi din clase fiindcă acest lucru ar presupune dublarea normelor didactice: ”Spațiile noastre sunt generoase, din fericire. Sălile de clasă au undeva la 50 de mp. La distanța de 1- 1,3 metri între elevi, încăpem în sălile noastre de clasă cu tot efectivul. Așadar, nu am recurs la divizarea claselor. Ar fi greu și pentru profesori, ar fi dublate normele, profesorii ar trebui să predea dublu. Sunt niște soluții la care nu putem recurge din mai multe motive obiective. Avem multe clase cu 30, 31 și 32 de elevi și puține clase cu mai puțin de 30 de elevi. Doar două clase sunt cu efective mici – deși ar fi un număr rezonabil în condițiile actuale – 19 și 20 de elevi”.

Școala nu poate amplasa panouri de plexiglass din cauza faptului că sunt foarte scumpe și nu există efectiv bani pentru achiziționarea lor.

”Am verificat niște costuri și sunt foarte mari. Am făcut solicitare la Primărie și avem promisiuni că vom primi dispensere cu senzori, lămpi pentru purificarea aerului, covorașe cu dezinfectant. Am avut și concurs de titularizare vara aceasta, din fericire nu s-a întâmplat nimic, am organizat și examene, dar nu se poate compara ceea ce s-a întâmplat vara aceasta cu momentul în care vin în două schimburi la școală 1300 de elevi. Trebuie luate măsuri suplimentare și găsite variante, dar costurile sunt foarte mari, așa că nu ne permitem să amplasăm panouri de plexiglass”, a adăugat ea.

Nici în varianta în care se va face atât școală online, cât și offline lucrurile nu stau mai bine. Conducerea școlii a cerut Primăriei Bistrița să mărească banda de internet pentru ca să poată fi transmise orele online la nevoie și să doteze elevii și profesorii cu dispozitive. Ar fi nevoie de 900 de tablete pentru elevi și de 80 de dispozitive pentru profesori.

”Dacă Primăria Bistrița nu va aloca suficiente fonduri pentru dotările online, va fi foarte greu ca, din 28 de săli, să transmită profesorii și online spre 5-6-10 copii care nu ar fi în clasă. Poate că vor fi situații speciale de copii bolnavi sau părinți care nu vor vrea să-i lase la școală și atunci vom fi obligați să apelăm la varianta online în timp real, în timp ce se predă la clasă pentru că așa sunt regulile. Ne vom strădui pentru cazuri speciale să facem și acest lucru, dar, din toate sălile de clasă să transmitem și online în acest moment e imposibil fiindcă nu avem dotările necesare. Am făcut o solicitare pentru toate. Am avea nevoie de dotări de peste 300.000 de lei. Avem deja camere de luat vederi și videoproiectoare, respectiv rețea de internet, dar îmbunătățirile pe care trebuie să le aducem presupun costuri mari și în acest moment nu sunt șanse să primim bani pentru tot ce am solicitat”, a spus Ancuța Mihaiu.

Dar cum să dea Primăria Bistrița bani pentru astfel de ”aroganțe” când nici măcar sume pentru zugrăvit nu a fost capabilă să aloce la timp vara aceasta? Dacă în alți ani, în august, zugrăvitul și curățenia erau gata, acum, abia de curând i s-au repartizat școlii bani pentru igienizare.

Dacă muncitorii vor lucra zi lumină, și femeile de serviciu vor curăța noaptea în urma lor, ar fi ceva șanse să fie curate sălile în care se vor înghesui cu greu elevii și profesorii lor, ultimii rămași în cea mai mare parte chiar și fără catedre pe care să-și pună cataloagele.

Cu mobilierul din cele două corpuri în care se lucrează la reabilitare pe holuri – fiindcă și acesta trebuie dus la CeTin – cu șantier în curte și în singura clădire în care se vor mai ține ore în schimburi, s-a făcut deja tot ce se putea. Au fost mplasate dispozitive pentru dezinfectarea mâinilor pe holuri, în grupuri sanitare, în sălile de clasă, au fost afișe pe toate grupurile sanitare și benzi de marcaj pe holuri.

O altă problemă gravă este că efectiv școala nu mai are curte și nici teren de sport. Există unul în vecinătate, dar e privat și nu poate fi folosit decât în cursul programului de dimineață, în rest fiind închiriat pe bani de privat. Conducerea școlii speră că va găsi înțelegere la Școala Gimnazială nr. 5 ca să trimită acolo elevii să facă sport în sala lor.

Cu accesul va fi iar o mare problemă. Se va putea intra doar de pe Împăratul Traian, pe lângă ziduri.

”Nu vom avea decât un singur culoar de intrare, unul de ieșire și o fâșie mică de trotuar pe lângă terenul sintetic, așadar niciun spațiu pe care copiii să iasă, să se aerisească, să socializeze cât de cât. Va fi o problemă mare și aceasta. Tocmai din acest motiv, am solicitat spații în alte școli sau în alte locații în care să existe și posibilitatea de a ieși în curte. În acest moment, ne concentrăm în școală cu ce avem”, a spus Ancuța Mihaiu.

Singurul ”ajutor” primit de la Inspectoratul Școlar Județean a fost prezența inspectorului de sector care a venit să vadă dacă se respectă distanța socială între bănci. A măsurat și a plecat.

Cu toată responsabilitatea care a căzut exclusiv pe umerii ei, prof. Ancuța Mihaiu are totuși puterea să transmită un mesaj optimist:

”Chiar dacă situația este dificilă, noi vrem să-i facem pe copii să se simtă bine la școală și îi asigurăm pe părinți că ne străduim și vom face tot ce ne stă în putință pentru ca să fie copiii în siguranță, iar în al doilea rând să facem așa ca întotdeauna o educație de calitate și să nu trăim și noi, și ei, cu impresia că avem multe de pierdut în ce privește calitate educației sau calitatea relației dintre noi și copii. Trece perioada dificilă, vrem să o depășim cu succes și cu pierderi cât mai puține”, a spus Ancuța Mihaiu.

Lucrările la Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița vor dura doi ani.

27 comentarii

    • Si ce trebuia sa facă primăria ?
      Sa nu acceseze fonduri europene ca vine pandemia ?
      Nu știți decât sa denigrați oamenii care chiar fac ceva pt orașul nostru!

    • Despre Guvernul Romaniei si Ministerul Educatiei, care anuntau cu surle si trambite ca vor da tablete si masti copiilor de ce nu spuneti nimic.
      Guvernul PNL si Ministerul Educatiei au pasat aceasta problema in grija autoritatilor locale, nu au alocat niciun ban catre primarii (mai ales cele conduse de PSD) si s-au spalat pe maini de o responsabilitate care este a lor.
      Cand vor fi gata lucrarile de modernizare a scolii, toata lumea va spune ca este bine ca s-au facut.
      Se investeste in educatie, prin fonduri europene si asta e bine pentru Bistrita. Nu inteleg de ce denigrati lucrurile bune care se intampla in Bistrita….

    • In 3 scoli, copiii vor incepe cursurile in spatii modernizate si reabilitate pe fonduri europene. Gen 4, Gen. 5 si Liceul de Muzica Tudor Jarda.
      UNDE E RAUTATEA ACEEA DE CARE VOI VORBITI IN comm voastre rautacioase

  • Poi daca lucreaza cu aceeasi echipa , mi se pare ca echipa de la biserica se plimba peste tot, mai fusareste cate ceva si pleaca la alt santier.. si la industrial au dezvelit cladirile alea si as ale-a lasat .sa se umple de apa.sa vezi dupaia mucegai pe clase/camere de camin!!!

    • @Claudiu
      Daca PSD este atat de rau, de ce PNL ia 126 de primari in functie de la PSD?
      De ce o da din colt in colt Lucovid Orban cand presa il intreaba de aceste ”transferuri”?
      PNL nu este interesat decat de campania electorala. Se spala pe maini de orice responsabilitate.
      Si voi pe ei vreti sa-i alegeti?

    • Guvernul Romaniei si ministerul educatiei spuneau ca dau masti si tablete la copii in luna mai / iunie. Acum au pasat treaba asta la primarii, ca-s inconpetenti sa rezolve problemele.
      PNL joaca electoral pe spatele copiilor nostri, cu un cinism greu de imaginat.

    • Multi copii se vor transfera si mai mult,calitatea invatamantului va scadea …cel mai mult au de suferit cls 5,6,7 care intra de dupa-masa.elevii vor avea de pierdut si..peste 3 ani veti vedea rezultatele.renovarea trebuie facuta dar cu cap..nu asa haotic.De ce in august suntem la faza asta?ce au lucrat toata vara?

  • Doamna director,
    De la Primarie nu veti primi niciun sprijin pentru ca ei fac promisiuni electorale acum! Nu au bani nici pentru hartia de la wc daramite sa aiba bani pentru scoli. Pe ei nu-i intereseaza scoala, pentru ca majoritatea dintre ei sunt fara scoala, sau scoala facuta pe genunchi. Il vedeti cumva pe Niculae interesat de educatie?
    Cat despre calitatea lucrarilor, nici nu are rost sa mai vorbim, atata timp cat toate lucrarile primariei se fac cu acelasi constructor, firma pesedista.
    Banii se duc pentru cele mai mari realizari a lui Cretu: partia de noroi!
    Acum va zbura de la conducere, lasand orasul cu o mare, mare gaura financiara, asa cum reiese din tot ceea ce a facut.
    Ramanem doar cu speranta ca viitorul primar va aloca mai multi bani educatiei si altor lucruri cu adevarat importante pentru bistriteni.

  • Primaria a facut si face tot ceea ce poate pentru copilasii din Bistrita, sa învețe in cele mai condiții.
    Sunt sigura ca o sa puna la dispozitie si tablete necesare.
    Dl Viceprimar e cel mai implicat om pe care Bistrita il are.

    • Administrația psd nu a lucrat niciodată în interesul cetățenilor, numai al partidului şi al firmelor de casă. Unşi şi corupți până în măduva oaselor, nici nu mai pot avea autoritate asupra prestatorului care îi are la mână. Mai îndrăzniți să-i votați!

    • Dă-ți jos ochelarii de cal.. să mai vezi și tu stânga – dreapta și apoi mai hai cu laude și ode pentru favoritul tău Niculae.

  • Guvernul PNL si Ministerul educatiei s-au ”spalat” pe maini de responsabilitatea deschiderii scolilor in conditii bune

  • Au fost deja modernizate 3 scoli.copiii vor incepe cursurile in spatii modernizate si reabilitate din fonduri europene: Scoala generala 4, Gen.5 si Liceul de muzica Tudor Jarda.iar modernizarile vor continua.

  • Guvernul e total iresponsabil !!!! Au pasat răspunderea pandemiei pe umerii directorilor de școli și a părinților, acești guvernanți habar nu au pe ce lume trăiesc. Dacă școlile o să poată gestiona acestă criză, guvernul PNL o să se laude că e meritul lor, dacă o să iasă nasol PSD e vinovat ca de obicei.

  • Mesaj către Doamna Director, conducerea ISJ, ISU și Primăria Bistrita:

    Din câte înțeleg din articol accesul elevilor se va face pe un gang între ziduri. Va rog sa aveți în vedere riscurile la care va expuneți folosind doar acest gang de întrare. În cazul unui incendiu cum vor fii evacuați elevii? Vor fii minim 700 de elevi plus profesori și personal auxiliar concomitent în școală.
    Va rog sa luați foarte în serios aceasta problema. Este MULT mai importanta decât covorasele de dezinfecție.
    În cazul unui dezastru veți fi cu toții părtinitor!!!

  • N-ar fi exclus sa se apeleze din nou la cotizatia parintilor pt desfasurarea orelor de curs in conditii minime decente. Primaria Bistrita, prin binecunoscutul viitor primar dl Niculae, nu a facut decat campanie electorala si atât,….adica” fală goală, traistă ușoară „

  • Cu trei zile in urmă, Cristian Niculae (alias Wannabe) pe pagina sa de facebook se lăuda că lucrările de pe șantierul Școlii Generale nr. 1 avansează vizibil de la o săptămână la alta. Iată că in realitate lucrurile nu stau deloc bine. După opinia directorului școlii, prof. Ancuța Mihaiu, lucrările la Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița vor dura doi ani.
    Ba mai mult, pe 14 septembrie școala fiind in santier nu mai are nici curte și nici teren de sport. De asemenea, nu exista posibilitatea reducerii numărului de elevi din clase fiindcă acest lucru ar presupune dublarea normelor didactice. Prin urmare, nu pot fi luate decizii de la nivelul guvernului , ci e nevoie de implicarea autoritatilor locale care trebuie sa gaseasca soluții diferite de la o scoala la alta.

  • Respect pentru acest director de școală care a spus lucrurilor pe nume. Cu aceste aspecte relatate a arătat că îi pasă de copii și nu de campania electorală care se desfășoară. Aceasta atitudine ar trebui sa o aibă toti directorii care tac și se ascund în spatele unor funcții, având în față realitatea zilelor pe care le trăim. Acolo unde s-au implementat măsuri și există materiale igenico-sanitare de calitate sunt datorate tot din bugetele părinților. La ora asta trebuia să fie prezent DSP-ul si sa vadă dacă școlile sunt pregătite intradevar să își deschidă porțile, ati vazut careva vreun reprezentant prin scoli…?! E clar,fără bani nu se poate face aproape nimic,bani pe care școlile nu ii au…de ce nu se spune asta?? Domnilor directori meseria nu v-o i-a nimeni,funcția poate ….nimeni nu e de neînlocuit, dar atitudinea și decizia de a fi părtaș la debandada care e actualulalmemte în scoli va aparține. Felicitari doamnei director!

  • E pe sistemul : „Scapa cine poate!” Interesele sunt total altele. O sa vedem o noua conducere a scolii dupa povestea asta …poate.

  • Nu pot să cred că mințile specializate care sunt imlicate în realizarea acestui proiect, plecând de la proiectare pe baza temei de proiectare până la execuție, împreună cu specialiștii investitorului, adică ai primăriei, care au stabilit și verificat cerintele acestui proiect înainte de a-l implementa, nu au ținut cont, plecând din momentul în care s-a proiectat și aprobat organizarea de șantier, că un astfel de proiect nu se poate realiza într-o vacanță de vară și au pus la dispoziția executantului toată suprafata terenului din curtea șolii, ca și cum n-ar avea ce face cu ea.

    Cred că, urgent, trebuie să se găsească alte variante. La cererea investitorului, adică a primăriei, proiectantul poate regândi organizarea de șantier, astfel încât să se elibereze jumătate din curte. Constructorul poate să-și facă depozite de agregate sau moloz și să-și parcheze utilajele și masinile personale în altă parte, nu să utilizeze curtea școlii pentru asta și mai ales în această perioadă.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Irina Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS