Actualitate Social

Cum își ține online orele de fizică inspectorul școlar general Mihai Mureșan

Cursurile vor continua online pentru cei mai mulți dintre elevi până la finalul anului școlar, așa încât profesorii trebuie să găsească metode prin care să rămână în contact cu ei, să le predea și să le încheie mediile.

L-am întrebat pe inspectorul școlar general Mihai Mureșan, profesor de fizică la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița, dacă mai desfășoară activitate didactică și cum procedează.

”Potrivit legii, inspectorul școlar, inclusiv cel general, este obligat la 2-4 ore de predare. Eu, din catedra pe care o dețin la Colegiul Național Liviu Rebreanu mi-am oprit o clasă de matematică-nformatică de-a XI-a care are trei ore. Le-am promis elevilor că, în orice condiții, nu voi renunța la ei. Vreau să continui activitatea cu ei. În perioada aceasta, am predat online. Până să vin la ISJ m-am ocupat de această activitate și pentru clasele a IX-a. După ce am venit la ISJ, am continuat cu această clasă de a XI-a și cu încă una de a XI-a, ambele de matematică-informatică. Le-am transmis lecții sistematizate, făcute, pe urmă probleme la care am venit cu rezolvări, absolut tot”, a spus inspectorul școlar general.

Întrebat dacă a utilizat vreo platformă educațională și a intrat în direct online cu elevii săi, Mihai Mureșan a răspuns: ”Nu, pentru că elevii din clasa respectivă mi-au solicitat să fac astfel de schițe cum ar fi pe tablă. Ei au spus că sunt foarte obișnuiți cu modul meu de predare, cu ce fac și scriu pe tablă și că le-ar fi să continue învățatul pe baza acestor schițe. Eu am făcut exact ceea ce mi-au cerut ei. Aș spune că, în ce privește Fizica, nimic nu poate să suplinească o activitate desfășurată în laborator cu experiemente făcute în direct, cu participarea elevilor la realizarea experimentelor în care să își exerseze îndemânarea în transpunerea cunoștințelor în mod practic. Din păcate, aceste lucruri nu pot fi realizate online. Eu recunosc posibilitățile și valențele învățământului online, dar, în egală măsură, spun că anumite tipuri de activități se pot face de o manieră calitativă superioară doar acolo, în laborator, într-o interacțiune directă cu fiecare elev în parte”, a spus Mihai Mureșan.

La o simplă căutare pe Google, pot fi găsite numeroase platforme care conțin laboratoare virtuale de fizică, precum ar fi cele de AICI sau de AICI.

Cu toate acestea, potrivit inspectorului general, profesorii din județ ar utiliza pentru transmiterea cursurilor online Whatsapp, Meseenger, Zoom sau aplicații Google.

Reamintim că peste 7000 de elevi de ciclu primar, gimnazial, liceal și postliceal din județul nostru nu au nicio posibilitate să învețe online, fie pentru că nu au conexiune la internet, fie pentru că nu au dispozitive adecvate.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2960378234081368&id=834510613334818

18 comentarii

  • Sunt foarte curios daca domnul Muresan stapaneste un calculator , office, excell nu merg mai departe…. Recomand sa se pensioneze ca in lumea asta noua virtuala a invatatamantului acest domn scos de la naftalina o sa se piarda ca magarul in ceata …..

    • Într-un articol mai vechi de anul trecut dacă nu mă înșel aminteați de o absolventă de nota10 care nu a primit titularizare,era dacă bine-mi amintesc de prin Sângeorz Băi, pe unde o fi respectiva domnișoară?tot ce are mai nou învățământul românesc este rupt din „Momente și schițe”de Ion Luca Caragiale,așa cum o căruță merge prost datorită celui care mână boii la fel se întâmplă și cu învățământul din ultimii 30 de ani,trist dar adevărat,de regulă adevăratele valori se retrag în plină glorie,restul…de ce oare?

    • ai dreptate turmentatule…. Dar cred ca turmentata e toata societatea noastra. As zice mai degraba blocata si incapabila sa fac eforturi sa mearga mai departe. I-a orice sistem: administrativ, invatamant, medical, politie, etc. peste tot vei gasi oameni „batrani” in gandire, nedoritori sa se dezvolte pe ei si sistemele din care provin. Peste toate troneaza BOR cu mentalitatea neschimbata de sute de ani si care indeamna permanent la: supusenie, conformism, obedienta, inactiune. Acestea sunt de fapt valorile care ne definesc. Intrebarea pe care o am acum este: aare fenomenul e prezent doar la unii? Daca ar fi doar la unii atunci cum se face ca doar astfel de modele comportamentale ies in evidenta? Logic este sa cred ca fenomenul este generalizat si ca din pacate, ATATA PUTEM. Asta ne este limita. Criticam, vorbim, scriem dar de fapt NU FACEM NIMIK ca sa schimbam sau facem prea putin.

  • Daca copii ar fi cerut sa plece in pensie , ar fi plecat?
    cu siguranta nu!
    De si este depasit are idei comuniste si din pacate conduce ISJ!
    Asemenea persoane ar trebui sa nu mai aiba functi de conducere

  • In alte țări se muncește până la 68 de ani, iar voi vreți ca acest domn, dar și slții să se pensioneze.
    Aveți prea mulți bani?
    Pensiile se plătesc din impozitele pe care le plătiți voi!
    Seniorii trebuie încurajați să rămână in câmpul muncii cât msi mult! Nu este normal ca numărul pensionarilor să fie egal cu numărul celor care muncesc.

    • Sa munceasca, daca mai pot si daca dau rezultate. Problema e ca toti vor sa munceasca pana la adanci batraneti dar pe posturi de directori, inspectori, sefi pe undeva…
      Daca le e draga munca, foarte ok. sa mearga la clasa si sa munceasca cu elevii si atunci, toata stima.

  • Poate le explica onor dl inspector cadrelor care au inteles ca invatamantul online (mai ales la clasele (I – IV) nu insemna sa le trimita pe whatsapp la elevi lectiile inainte, sa invete singuri, fara sa le fie explicate. Mie ca si parinte dupa ce ma intorc de la munca imi este greu sa stau sa-i mai explic lectia copilului (pe intelesul lui), ca dupa aceea copilul sa poata sa dea teste care sa fie si notate (sa primeasca note).
    Poate dl inspector se gandeste ca un procent din salariul cadrului didactic sa il trimita parintelui pentru munca depusa in locul acestuia?

  • Intrebati elevii lui ce a trimis? Cateva poze cu hartii scrise de mana. Domnul inspector general!!! Vai si amar…si isi permite sa dea sfaturi si sa-i controleze pe altii. Despre ce este vorba aici?

    • profesorii au pretentia ca elevii lor sa cunoasca ca si ei materia lor. Diferenta insa este ca ei predau acelasi lucru de 20-30 de ani – in principiu e normal sa o stie. Copiii, pe langa faptul ca nu-i intereseaza nici nu vor sau nu pot, fac si ei ce pot…dar pretentiile sunt exagerate ale profesorilor.
      Acum s-a intors roata!!! Tot ce stiu profesorii s-a dus pe apa sambetei… acum trebuie sa invete si ei altceva – sa vada cum e sa se ocupe si de alte probleme – gen deschidere calculator, creare materiale care pot sa fie folosite in aceasta situatie…. materia efectiva este in plan secund. Acuma vad si ei ca nu mai sunt mici zei care pot umili orice copil doar prin faptul ca ei pot… ca stiu o materie si „amaratu'” ala de copil nu a invatat ceva ce maine oricum o sa uite!!!

  • A fi tufă de Veneţia: a fi ignorant, neştiutor, prost; a nu şti absolut nimic; a fi o nulitate, ceva inexistent, apelativ care se acordă persoanelor reduse mintal, care nu stapanesc nici cele mai elementare notiuni

  • Foarte buna tema articolului si cred ca ar trebui chiar aprofundata. Intrebarea nu e doar cum isi tine profu x orele ci cum se aliniaza invatamantul romanesc la realitatile cotidiene actuale. Si nu ma refer doar la situatia de criza actuala ci la nevoile educationale moderne. Personal cred ca sistemul de invatamant romanesc actual are multe de facut pentru a pregati tinerii in a dobandi competentele necesare pe piata moderna. Sunt tributar domeniul meu de specialitate ( tehnologie) si o sa fac referire mai ales la competentele tehnologice pe care sistemul le/nu le dezvolta la elevi. Din pacate vad ca acest domeniu este abordat nesistematizat si de multe ori profesorii in loc sa „ghideze” tinerii in utilizarea corecta a tehnologiei, fug de ea si unii chiar o interzic. Rezultate limitate individuale se mai pot indetifica pe ici pe colo, rodul eforturilor individuale ale unor educatori dar nu ca rezultat a unei abordari sistemice. Ca sa nu mai vorbesc ca in mare parte modelul romanesc de invatamant inca se bazeaza pe memorare si reproducere si nu pe analiza, sinteza, gandire critica, munca de echipa, etc.
    De ce le este frica profesorilor sa integreze tehnologia in invatamant? Personal cred ca o mare parte dintre ei sunt blocati inca in modelul reproducerii informatiei iar in momentul inc are utilizand motoarele de cautare digitale combintate cu accesul potential la cantitati vaste de informatie isi vad toate instrumentele de coercitie inutile. DIn pacate pentru ei si pentru toata lumea tehnologia este aici, printre noi si la fel ca si Covid NU O SA PLECE. Nu bagati capul in nisip ci adaptati-va.
    Vreau sa remarc de asemene modul cum domnul inspector a identificat cea mai potrivita metoda de transmitere de informatie: „elevii i-au solicitat schite similare cum ar fi pe tabla”. In speranta ca va citi raspunsul meu am urmatoarele intrebari pentru el si alti modelatori de destine: ce platforme educationale online ati analizat inainte de a lua acesta decizie? Ce indicatori de performanta v-ati stabilit in analiza acestor instrumente? Ce obiective educationale v-ati propus sa atingeti? Ce metode de evaluare a cunostintelor veti folosi ? Utilizand tool-uri precum whatsup, facebook messenger, zoom v-ati gandit la legea cu privire la protectia datelor cu caracter personal – se poate lasa cu amenzi grele?
    Mai fac o mentiune: intradevar platformele digitale de invatamant nu compenseaza integral interactiunea din clasa si sunt pretabile de a fi folosite intr-o proportie mai mare sau mai mica in functie de subiectul de studiu dar cu siguranta pot fi folosite intens. Oare sistemul birocratic de invatamant integreaza aceste ore in norma didactica?
    Inchei spunand ca este nevoie ca educatorii sa puna mana si sa invate sa utilizeze aceste noi instrumente ( mama mea la 65 de ani a invatat sa utilizeze skype, whatup si altele) si sa incerce sa iasa din cusca mentala in care au fost invatati sa stea.

  • Nu vorbiti aiurea. Ca si profesor este de exceptie… Va spun din proprie experienta. Nu stiu partea de management… insa ca profesor nu vorbiti daca nu stiti.

    • Aveti dreptate. Si fiul meu are o parere f. buna despre dl Muresan ca si profesor si regreta ca nu va mai preda la CNLR. Felicitari stimate domn pt munca de dascal depusa si mai ales pt ca ati lasat in urma dvs o impresie buna celor care v-au fost elevi. Mult succes in noua functie si sper sa faceti fata cu brio noilor provocari. Stati cu ,,batul,, pe unii profesori ca sigur vor gasi solutii de predare on-line. Chef sa fie iar vaiete deloc .

  • Domnul profesor Muresan și-a ținut inclusiv ultima ora din semestrul I (vineri de la 12-13 ) și cu prezența maximă. Este un om deosebit și elevii îl apreciază. Și să nu uităm că are olimpici la națională.

  • Daca asta nu stie fizica… apoi nu stiu cine stie.
    Mi-a fost profesor si diriginte 4 ani. Explicatiile, experimentele si demonstratiile lui, multe le am si acum in minte. Acuzati-l de ce vreti voi, dar nu-l acuzati ca nu stie fizica.

  • Oare nu e un paradox?

    Ma uit in sectiunea de commenturi… Cei care l-au avut de profesor il lauda si au full de dislike-uri iar cei care nu stiu nimic despre el il hulesc si au full de likeuri.

    Ce fel de oameni suntem?

  • Mă suprinde că într-o societate unde BOR are post de televiziune etc Trinitas pe care îl folosesc cu eficiență pentru a prona supuşenia şi medievalismul ancronic, Ministerul Educației nu a găsit o soluție a teleclaselor pentru ca şi în timpul pandemiei, copiii să fie educați la televizor cu clase zilnice. Nu toată lumea are internet , calculatoare , smartphone-uri, dar acoperirea TV e cvasiposibilă. Trebuiau doar un colectiv de câțiva profesori care cunosc programa pe materii, nişte administratori inteligenți, un mic studio împrovizat…şi era posibilă educația. Prin alte țări deja sunt profesori vedetă cu canale youtube personale.
    Imaginați-vă un post cu tematică educativă pe clase TVR-Edu dedicat educației şi accesibil chiar românilor în străinatate. Da trebuie finanțare ( dar pe termen lung minimă raportat la beneficii – exemplu îți propui ca şi copiii din diasporă să învețe limba română ca mijloc de a păstra legăturile culturale, vrei să formezi muncitorii specializați de mâine etc). Nu
    , Statul Român a ales să vulgarizeze ignoranța investind în gaura bisericilor , întreținerilor de clădiri moarte în timpul săptămânii ..etc fără retur..nimic nu e gândit cu cap.
    Chinezii au o viziune avansată cu A.I te imersezi într-un oraş virtual ca să inveți o limbă străină…la noi nu s-au găsit doi profesori să țină lecții de o juma de ceas pe youtube accesibile public la mate.
    Da primarii şi sindicaliştii din MAI panicheazã că au ecloziuni de covid 19 prin comunități..după ce de Paşti unii s-au plimbat de la unele familii la altele..m

  • Desigur, domnu profesor nu e vinovat in fata legii, dar oare a facut ceea ce este bine. Asta e atitudinea chiar si in invatamant. Sa stea cu mana intinsa cersind resurse. Chiar si ei, oameni educati de la care toata societateta are pretentii, sa nu fie proactivi si sa nu inainteze solicitari, sa nu dezvolte initiative, sa nu fie in permanent in cautare de alternative cu care sa modernizeze invatamantul. Ce asteapta? Din punctul meu de vedere sunt vinovati pentru ca se complac in starea actuala!!! La fel ca si intr-un alt articol anterior prezentat aici, si domnii modelatori de destine sunt „legal acoperiti”. Dar oare asta isi doreste societatea de la ei? De asta s-au dedicat acestui domeniu atat de nobil?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.