Actualitate

Cum merg lucrările la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” (FOTO)

La Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița se lucrează la consolidarea și modernizarea clădirii vechi de liceu, investiție finanțată de Guvern prin CNI și de municipalitate.

”Dacă tot am fost prin preajmă, am zis să văd cum merg lucrările la “Liviu”, un obiectiv de care recunosc că sunt tare legat, pe măsura greutății de a găsi soluții pentru finanțare. Constructorul aproape finalizează etapa cea mai complicată de consolidare, se lucrează la instalația electrică, la lift, la grădina exterioară. Anul viitor cred că toată lumea va vedea această minunată clădire total schimbată, iar generații de elevi vor reintra cu drag în ea”, spune deputatul PSD Daniel Suciu.

După realizarea lucrărilor de consolidare și modernizare a corpului A de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița, elevii şi cadrele didactice vor avea la dispoziţie echipamente și mobilier modern în: 28 de săli de clasă, 7 cabinete, 3 laboratoare de informatică, 2 laboratoare de fizică, câte un laborator de chimie, biologie și tehnologia informației, bibliotecă. Liceul va beneficia de un ascensor cu platformă hidraulică pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități locomotorii la toate nivelurile clădirii, dar și de instalații moderne de securitate (antiefracție, supraveghere video, acces controlat, etc.). Proiectul are o valoare de peste 54 de milioane de lei (prin Compania Națională de Investiții și de la bugetul local al Bistriței).

Investiția “Consolidarea și modernizarea Corpului A (corp liceu) Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” a fost demarată în 2019, atunci când Daniel Suciu a fost vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

8 comentarii

  • O porcărie de la un capăt la altul!
    De la adjudecarea contractului până la semnarea lui a durat jumătate de an. Doar Daniel poate să explice de ce.
    Pentru schimbarea învelitorii și zugrăvirea unui liceu care s-a construit de la iarbă verde în trei ani, acum 100 de ani, s-a dat un termen de trei ani. O mizerie! Doar interesul contractorului a contat care de doi ani stă pe contract ca cloșca pe ouă și nu face nimic. Lucrează când și când doi oameni fără chef. Aia doi din poză care ies sâmbăta și pe acoperiș până la 12.
    A fost cineva curios să confrunte graficul de lucrări cu situația la zi? A fost cineva interesat să accelereze lucrările? S-a interesat cineva de calitatea lamentabilă a execuției? Evident, nu! Tot ce contează e rostogolirea zornăitoare a banilor pe canalele controlate de coaliția mafioților traspartinici.
    În timpul ăsta 1700 de elevi pierd în fiecare an 20% din timpul pentru învățat, din dreptul garantat lor prin lege. Cum ar fi dragi muncitori de la Leoni sau Raal să mergeți la muncă doar 4 zile din 5 și să primiți aceeași bani. Cum ar fi dragi bistrițeni să platiți pentru o pungă de cipsuri, pizza sau cola și sa primiți cu 20% mai puțin. Asta se întâmplă la Liviu. Și, de asta, politruci cu mai puțin de 80% din școală completată, sunt mândri foc. Nu mai vorbim că școala în schimbul doi e o mizerie cum sunt și orele de la 7 dimineața.
    La cât e de lucru o firmă serioasă ar termina până în septembrie și elevii ar putea, măcar la anu’ să revină la programul normal. Dar nu-i doare capul pe politicienii locali de asta. Știu ei cât și pe unde au învățat și la ce le-a folosit. Important e ca cetățenii de onoare ai județului să-și umple buzunarele și politrucilor să li se umfle fălcile de atâta bunăstare.

    • Sincer nu pot sa inteleg cum unii pot avea o viziune atat de ingusta a mintii. Credeti ca nu i-ar conveni constructorului sa termine odata si sa ia toti banii? Daca reabilitarea se face printr-o institutie de la bucuresti asta e pretul pe care il platim, suntem la mana si pixul lor pana la ultimul cent

  • După cum se vede un an si jumătate in care n-au făcut nimic sub privirea complice a autorităților. În doi ani și jumătate au reușit doar să dea tencuiala jos de pe pereți. De restul banilor a cumpărat cetățeanul de onoare al județului Tesla pe firmă pentru copii și a sponsorizat politicienii în precampanie când nu ține nimeni socoteala banilor. Lucrările. Dă-le-n tunet. Nu vii rușine cu ce vedeți în poze? Nu vii rușine cu gardul ăla?

  • Deci, acum 112 ani au terminat construcția în 9 luni din care două luni de iarnă. De la fundație la acoperiș. Ăștia, în trei ani au dat tencuia jos pe interior, și au bătut tablă țigănească pe jumătate de acoperiș. Și se laudă cu asta. Pe 10 milioane de euroi. Acum lucrează doar la umflat devize și cerut bani suplimentar. Statul degeaba costă mult. Nu v-ar fi rușine obrazului!

  • Daca te-ai interesa putin sa vezi de ce nu s-a avansat lucrarea, vei afla ca banii au fost tinuti la Bucuresti ostatici, iar fara bani privatul nu isi pune din banii lui asa ca a asteptat pana cand s-a dat drumul la bani. sa nu uitam in in anii astia au fost n-spe mii de guverne care sa trebuiasca sa semneze

  • Dar la Liceul Grigore Moisil când termină lucră rile.? S au apucat de 3 ani și e tot că la început.Nici o mișcare!!!

  • Titlul articolului poate fi si o intrebare.
    La intrebare avem un singur raspuns : Lucrarile merg prost spre foarte prost.
    In ceea ce priveste bani , care ar veni greu , de ce mai participi la licitatii pt lucrari publice, cand stii din start ca vin greu bani?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.