Firma de salubritate Supercom a reușit performanța de a distruge nu doar sistemul de colectare selectivă a gunoiului implementat cu greu de Vitalia, ci și alte lucruri din oraș. Amplasând containere pentru ”deșeuri amestecate” în fața celor semiîngropate, compania a dat peste cap traficul și pe una dintre cele mai aglomerate și înguste străzi din Bistrița.
Este vorba de strada Busuiocului unde containerele de deșeuri amestecate ocupă efectiv o jumătate de bandă, iar mașinile nu pot trece una pe lângă cealaltă.
Vorbim nu despre o stradă oarecare din municipiu, ci de cea care face legătura între Sub Cetate și Tărpiului pe unde trec zilnic numeroase autobuze cu muncitori de la fabricile Leoni și de la celelalte firme din zona industrială, angajați ai Penitenciarului Bistrița, ai APIA, DSVSA, dar și elevi și profesori de la liceele Agricol și Logos.
Problema acestor containere amplasate periculos în mijlocul drumului a fost ridicată în ședința Consiliului Local Bistrița din ultima lună a anului 2018 de către consilierul local PNL Filip Moisil, conducerea Primăriei Bistrița promițând că problema va fi rezolvată în cel mai scurt timp, însă containerele sunt tot acolo, parcă amplasate în bătaie de joc să obtureze vizibilitatea și să îi pună în pericol pe șoferi.
Reamintim că potrivit administratorului public al orașului, George Avram,
”sunt şase angajaţi ai Serviciului de salubritate de la Direcţia de Servicii Publice care doar cu asta se ocupă, care verifică, care are fiecare zona lui din acest oraş în care verifică starea de salubritate a oraşului”.
Drept urmare, deducem că acești angajați nu ies din birouri, așa cum mulți consilieri locali au atras atenția. Spre deosebire de ei, George Avram, plătit regește cu peste 10.000 de lei lunar, nu vede nimic în neregulă.
”Eu zic că lucrurile se întâmplă bine spre foarte bine”, a spus acesta AICI.
Pai e fix in mijlocul cartierului ANL – la 50 m este biserica, statia de taxi si de autobuz plus ca riveranii ocupa si cealalta band…ca doar unde sa parcheze oamenii!
Probabil se permite sau chiar se incurajeaza aceasta situatie datorita faptului ca e fix in fata casei fostului primar… Vasale Moldovan! Oricum…baiat dastept acest fost primar…. si-a lasat in fata casei un teren viran de cateva zeci de ari… intretinut pe banii primariei…dar pe care nu se poate face nimic… ca sa nu i se obtureZe vederea lui si celorlalti membri ai familiei lui :-p
Si ca PARADOX ROMANESC… vad ca din ce in ce mai multa lume regreta enorm VITALIA… si pe buna dreptate… preturi la mai mult de jumate decat astia, colectare relativ selectiva si era curatenie prin oras…
Mai exista administrator public in Bistrita ? Si cu ce se ocupa? Si de ce raspunde? Nu de ce ar trebui sa raspunda . Ca nu se prea vede.
Pertinente intrebarile tale Ionele! Chiar asa are Bistrița administrator public????
Sa vina inapoi Vitalia!
Da da sa vina si Cuza!