Actualitate

Cum se va circula pe străzile Șincai – Dornei. ”Linia Verde nu trebuia să treacă prin centru”

Primarul Ioan Turc a explicat cum se va circula pe străzile Gheorghe Șincai și Dornei din Bistrița după ce vor începe să circule autobuzele electrice pe Linia Verde între Viișoara și Unirea.

”Șincai – Dornei. Se va circula la fel cum se circulă și acum, atât autobuzele electrice cât și autoturismele, sensul dinspre Unirea spre Viișoara, dinspre est spre vest. Invers, pe sens opus, vor circula exclusiv autobuzele electrice. Sigur, pompierii, în caz de necesitate, ambulanțele vor avea acces. Totodată, vom avea o discuție cu finanțatorul, în încercarea de a da acces și taximetrelor, pentru că și taximetrele oferă servicii de transport public din punctul nostru de vedere. Cu cât aerisim mai mult sensul de mers pentru autobuze și mașini, mă refer la axa prioritară, nu dedicată, cu atât mai bine. Eu cred că vom reuși să obținem acest lucru“, a declarat Ioan Turc.

El a afirmat că Linia Verde ar fi trebuit să treacă pe str. 1 Decembrie și Bd. Republicii, nu prin centrul orașului. ”Dacă eram primar în mandatul în care au fost gândite aceste proiecte, Linia Verde n-ar fi trecut prin centrul orașului, n-ar fi trecut pe Dornei și pe Șincai. Aș fi venit cu Linia Verde pe 1 Decembrie și Bd. Republicii pentru că acolo avem școli, instituții. Pe 1 Decembrie avem Inspectoratul Școlar, Finanțele, adiacent Instituția Prefectului și Consiliul Județean, pe Republicii avem cele mai importante instituții de învățământ. Mai mult, aceste străzi, 1 Decembrie, Republicii, sunt adiacente centrului vechi, practic rezolvam o problemă și pentru centrul vechi”.

Primarul Bistriței a spus că a încercat să facă mutarea prin modificarea proiectului cu bani europeni, însă nu s-a mai putut. ”După ce vom ieși din monitorizare (5 ani), dacă voi mai fi în poziția de a lua decizii la acel moment, voi muta actuala Linie Verde din zona centrală în acea zonă, așa cum trebuia să se întâmple din capul locului. Am vrut să fac acest lucru, am avut discuții cu finanțatorul, inclusiv cu ministrul Marcel Boloș, dar nu s-a mai putut, era deja mult prea târziu”, a precizat Ioan Turc.

34 comentarii

  • O explicație alambicată din care fiecare înțelege ce vrea menită să justifice o prostie enormă: ” când vor circula autobuzele electrice se va circula ca acum ” 🤣.
    Soluția corectă care să scoată centru vechi din faliment este redeschiderra circulaţiei auto pe ambele sensuri de mers pentru TOATE TIPURILE DE AUTOVEHICULE.

    143
    26
  • Fi antent ce îți dorești că s-ar putea să ți-se întâmple: Mutarea Linii Verzi pe DN17 Republici ar presupune construirea a încă două benzi pentru autobuze în plus la cele 4 benzi existente plus piste de biciclete plus parcări fiindcă după necazurile prin care trec cetățenii orașului cu dispariația locurilor de parcare pe Linia Verde și îngustarea străzilor Gării-…..-Năsăudului ei nu vor mai accepta alte ” modernizări ” de străzi dacă pe acestea nu se fac și locuri de parcare în cocluzie mutarea Linie Verzi pe DN17 Republice va duce la distrugerea insulei verzi din mijloc.

    121
    3
  • Ce instituți Europene monitorizează proiectele pistelor de biciclete că vrea și eu să le trimit pozele cu mașinile parcate pe pistele de biciclete din Bistrița ?

    61
    17
  • Zidul Cetății este cea mai veche și valoroasă parte a Bistriței .
    Zidul cumva a reușit să scape tuturor dezastrelor, pe porțiuni a reușit să scape de decretul pricipelului Austriac carea vrut să-l dărâme integral, a reușit să scape furiei comuniștilor însă se pare că nu reușește să scape de acești noi administratori inconștienți ai orașului. Zidul Cetății trebuie restaurat și pus la adevărata valoare printr-un sistem de lumini monumental. Pentru protejarea lui trebuie interzis accesul autovehiculelor pe străzile Dogarilor, Mihail Kogălniceanu, Ecaterina Teodoroiu și Barbu Lăutaru, și trebuie încurajat pe aceste străzi doar accesul pietonilor și bicicliștilor, împreună cu pista de biciclete și aleia de pe valul de pământ de apărare din Parcu Mare vor face o buclă agreabilă de plimbare cu bicicletele și pietonală. Aceste străzi pot fi incluse în traseul Turistic de timp Urme de Pași numit ” Pe urmele Cavalerilor ” care cuprinde străzile Dogarilor-Mihail Kogălniceanu- Ecaterina Teodoroiu-Barbu Lăutaru-C R Vivu-Bisticioarei-Crinilor-I Slavici- Subcetate până la ruinele primei Cetăți a Bistriței de pe Dealul Cetății acolo unde se vede acum antena de telefonie mobilă.
    https://www.youtube.com/watch?v=pVN89ZQt0hQ

    76
    6
  • Pentru a compesa cumva distrugerea locurilor de parcare și de pe străzile Șincai și Dornei este necesară realizarea unei parcării mari în Piața Mică cu intrare din Piața Centrală pe strada Albert Berger și ieșire pe strada Vasile Neacșu.

    101
    18
    • Adica sa transofrmati Piata Mica in parcare? Unde se ma pomenesc astfel de atrocitati urbane?

      21
      65
    • Să te pricepi atât de bine la parcări și să nu știi că pe om l-a chemat NAȘCU!!!??? Și totuși, unde se mai face autogara dacă acolo se va face parcare?

      3
      19
    • @Dan Comănescu – există niște genii urbanistice în Bistrița care își tot expun elucubrațiile gen autogară în buricul târgului sau transformarea unei piețe istorice în parcare, ca și cum nu ar ajunge faptul că într-un burg medieval cum e Bistrița, între parcarea de la Kaufland și Piața centrală aproape că nu există vreo diferență. Faptul că primesc și susținerea pe care o primesc, spune multe despre orașul ăsta și despre cei ce locuiesc în dânsul.

      1
      18
  • Daca facu rost de email sa l publici sa trimit sa trinit poze cu el implementat si ineficient exact ca partia de schi!
    Vor iesi 10 pensionari care vor spune ca e foarte eficienta tot aia care sunt schiorii bistritei pe noroi!
    De ce?
    Traseu, timp , etc?

    32
    6
  • @ Ptr civic, În cazul pârtiei de schi şi a saniei pe şine este simplu trimite pozele la primărie sau la Curtea de Conturi sau DNA deoarece acestea sunt făcute din banii noştri din împrumuturi fiindcă instituțile Europene nu au vrut să dea nici-un ban pentru prostiile acestea.

    29
    3
  • După cât timp se poate modifica un proiect cu finanțare europeană? La cum stau lucrurile, singura soluție ar fi trasarea de marcaje pentru parcări pe pistele de biciclete. E absurd să avem atâția km de piste nefolosite, iar lumea să nu aibă unde parca. Oricât de mult am incerca să evitam opririle in oraș, tot mai sunt ocazii in care trebuie să mergi pentru o problemă. Hai să zicem că afacerile fără parcări se pot desființa sau muta în afara orașului, dar tot mai rămân puncte de interes in oras. Nu se poate să rămână doar căi de rulare, să nu mai oprească nimeni in oras.

    46
    46
    • Parcarea Supraetajată Supraterană Eminescu va rezolva criza gravă a locurilor de parcare din Centru Bistriței dacă acest primar nu a fost capabil să o construiască poate va reuşi altul în mandatul ce urmează.
      PS. Parcarea Eminescu este solicitată în toate Planurile de Mobilitate Urbană şi în alte documete strategice.

      102
      4
    • Se poate parca in Piata Centrala, Lupeni etc. Sunt 100 de metri pana pe Sincai. E musai sa parcati fix in fata magazinului dorit de pe

      14
      66
    • @ Oraşul Trist, Dacă vă parcați rablele pe pistele de biciclete pe unde vrei tu să circule biciclişti?! Este logic că nu circulă pe pistele de biciclete fiindcă sunt blocate de voi.

      48
      20
  • Va rog sa imi dati un motiv serios pentru care un adult sanatos nu isi poate inlocui masina cu bicicleta venind din suburbiile aliniate de-a lungul pistei spre centru? Ajungi mai repede, mai faci si miscare si nu ai probleme cu parcarea. Ploua? Ai in rucsac costum de ploaie. E frig? Te imbraci pentru frig, oricum in 5 minute dai jos de pe tine ca te incalzesti. 2% din PIB-ul UE se pierde din cauza congestiei asa ca astia care ramneti in trafic nu o sa mai fiti asa blocati daca lumea se muta pe sa de bicicleta.

    13
    58
    • Domnule, daca tie iti place sa te arda soarele vara, toamna si primavara sa circuli ud leoarca si iarna sa ingheti de frig, mult succes! Nu toata lumea poate sa merga la munca in imbracaminte sport, mai sunt si bagaje, mai sunt si cumparaturi, mai are lumea si copii. Nu e viata asta numai un fitness incoace si incolo. Sigur ca sportul e benefic, dar facut in modul ales de fiecare, nu cu de-a sila, ca sa nu mai trebuiasca sa faca parcari administratia locala. Nu mai zic ca e destul o cazatura ca adult si te-ai aranjat de nu iti mai trebuie in veci bicicleta.

      71
      8
    • Din nou, se confunda naveta cu bicicleta cu ciclism ca sport. Aici vorbim de alternativa la masina nu de sport. Pentru majoritatea covarsitoare a locuitorilor, vorbim de distante de 15 minute la viteza mica si fara pante. le poti face in costum pe o bicicleta de oras, cu ghidonul clasic ridicat. Pot parizienii si olandezii sa o faca pe caldura si frig dar nu pot bistritenii. Oare de ce? La cumparaturi, da, iti iei masina. Daca ai copii si nu ai de ales, venind de la distante mari, la fel. Dar daca nu te incadrezi la conditiile acestea si esti sanatos dispar motivele bune si ajungi mai repede si mai fara nervi la destinatie. Ia vedeti aici cum merge lumea eleganta la servici prin alte parti de Europa.
      https://momentummag.com/riding-in-a-suit/

      8
      43
  • Proprietarii de afaceri sunt deseori cei care pledează împotriva transformării drumurilor și locurilor de parcare în infrastructură pentru transport activ, temându-se că afacerile lor ar avea de suferit. Cu toate acestea, există puține dovezi în acest sens, iar studiile empirice arată că atunci când străzile sunt reproiectate în favoarea mersului pe jos și cu bicicleta, întreprinderile înregistrează o creștere atât a numărului de cumpărători, cât și a veniturilor. În același timp, valoarea imobilelor din zonă crește, aducând beneficii și proprietarilor. De fapt, măsurile de calmare a traficului pot stimula în cele din urmă gentrificarea și strămutarea. Este motivul pentru care orașe precum Barcelona adoptă o abordare integrată de planificare care combină transportul, designul spațiului public și locuințele (prin măsuri precum controlul chiriilor). Noi carcotim si reinventam roata, ca cei care ziceati ca moare pietonalul daca se inchide traficului.

    10
    46
  • Altii zic: domne e iarna si mi-e frig. Nu există vreme rea, doar echipament prost. Pai in Nord e mult mai frig si mai ploios ca la Bistrita ponderea ciclismului e 49% în Copenhaga, 35% în Amsterdam și 14% în Helsinki. Alte orașe care primesc cantități semnificative de ploaie, vânturi puternice și temperaturi scăzute, cum ar fi Utrecht, Anvers sau Strasbourg, ocupă, de asemenea, locuri fruntașe în Indexul Copenhagenize al orașelor prietenoase cu bicicletele.

    Indicele evaluează parametrii peisajului stradal (infrastructura de ciclism, facilități și măsuri de calmare a traficului), parametrii de cultură (diviziunea de gen între bicicliști, repartiția modală, indicatori de siguranță, imaginea ciclismului, etc.) și parametrii de ambiție (advocacy, politică, existența bicicletelor de închiriat, planificare urbană). În plus, alte orașe arată că pantele și vremea influențează ciclismul mai puțin decât factori precum infrastructura sigură pentru ciclism (de exemplu, Praga și Berna au geografii similare, dar Berna are un număr semnificativ mai mare de bicicliști datorită pistelor pentru biciclete protejate și bine conectate).

    Linia Verde nu trebuie deplansa ci celebrata.

    10
    49
  • In opinia mea linia verde (adica linia 4, ca asa apare in documentele publicate de primarie) nu ar fi trebuit sa existe.
    Era mult mai simplu daca cumparau autobuze electrice (preferabil de capacitate mai mare, de 18m sa zicem) care sa circule direct pe linia 2A, (care in acest moment are traseul 90% identic cu cea a liniei verzi) eventual cu niste modificari in zona Panait Cerna din cauza strazilor inguste si cu o frecventa ridicata la 5 minute la ore de varf, din cauza fluxului mare de calatori la acele ore.

    68
    3
  • Sa ne spună domnu primar ce solutie sa adoptam aici la noi in Singapore ,in legatura cu frunzele palmierilor care ,minune,au inceput sa se vestejească si sa cadă peste toate trotuarele .Sa fie asta o coincidenta ciudată ,inversa? Adica in loc sa arate Bistrita ca orasul nostru ,a inceput sa arate Singapore ca Bistrita? O fi vreun blestem? Sau sa facem si noi niste gropi si șanțuri prin oras ,sa asteptam sa cada toate frunzele si apoi sa le ingropam la primavara? Ca buldozere si excavatoare avem destule pe aici.

    12
  • Exprimare aiurea: zice că vor circula pe contrasens EXCLUSIV autobuze electrice. Dar totuși vor circula și pompierii. Și salvarea. Și taximetriștii. Și alte mijloace de transport în comun. EXCLUSIV înseamnă EXCLUSIV, adică autobuzele electrice ȘI ATÂT. Căci altfel în loc să scoatem poluarea din centru, o multiplicăm. Și apropo, salvarea/pompierii/poliția au dreptul legal să pătrundă pe străzile cu acces interzis, fără a avea nevoie de o derogare specială de la primărie. Evident doar când se află în misiune.

    6
    30
  • Nici o parcare nu se justifica in Piata Mica si in Parcul Eminescu avand in vedere ca pe str. Lupeni avem amenajat deja 50 locuri la sol si mai urmeaza 100 locuri in spatele Bisericii Romano-Catolice si in parcul Eminescu avem alte 104 pe capete care dupa ora 16 sunt libere.
    Trepadusii care cer aberante lucruri ca niste papagali sa inceteze.

    2
    67
    • Bălane iar vorbește gura fără tine.
      Acele locuri de parcare din centru sunt total insuficientă, sunt dosite pe străzi înguste imposibile și vor fi ocupate permanent de cei ce stau în primărie și cocalari nesimțiți ce locuiesc în centru care nu își parchează mașinile în curți.

      53
      2
    • @Autorizatu’ – Perfect. Se pot găsi soluții pentru parcări supraetajate în proximitatea centrului istoric, în spații oportune, nu într-un spațiu urban specific cum e Piața Mică a unui burg medieval. Dacă orașul ăsta era un oraș al timpului prezent, și Piața Centrală era pietonală, însă unii vor autogarări lângă biserici și case de secol XV și parcări în piețe medievale.

      35
    • Feriți-vă sa supătat Bălan 😂. Acum va băga repede o petiție la primărie. 😂 Încă una în plus pe lângă cele 300 cu care se laudă 😂 Deja suntem în panică 😂

      35
      3
  • Recent am fost în vizită la un amic dintr-o importantă capitală Europeană.
    De la locul de întâlnire până la casa lui dintr-un cartier vechi și frumos am luat-o pe scurtătură pe o stradă pietonală cu case mari și frumoase însă absolut toate părăsite.
    L-am întrebat care este treaba cu aceste case de ce sunt părăsite ?
    Mi-a răspuns păi nu este evident este stradă pietonală nimeni nu vine să locuiască undeva unde nu are mașină.
    După puțin timp am ajuns la strada unde are el casă, acolo am avut un alt șoc casa lui este pe o stradă cu o singură bandă însă cu circulație pe ambele sensuri.
    L-am întrebat și cum circulați cu mașinile pe această strada cu o bandă însă cu două sensuri ?
    Mi-a răspuns că să nu păţească ca cei de pe cealată strada pietonală, ei și-au transformat strada lor pietonală în stradă auto cu dublu sens și pentru că cartierur este vechi și strada este îngusta nu au încăput două benzi atunci din loc în loc unde se poate pe stradă sunt anveole pe ambele părți unde se ocolesc mașinile și autobuzele.

    59
    1
    • Un Bistrițean de pe strada G. Bălan ( nu caraghiosul de la Poşta Veche 🤣) a vrut să meargă la Aeroport la Cluj ( apropo nici până acum cei din Bistrița nu au reuşit să facă Aeroportul ) . Însă a pierdut avionul fiindcă a pierdut mult timp în nebunia din Centru Vechi 🤣.
      Stând el pe marginea pistei uitându-se cu jale la avionul care tocmai decolase spune ” Aşa se întâmplă când nu are omul lucru lui ” 🤣🤣🤣🤣🤣

      43
      1
    • Dar nici nu este in plan să se facă aeroport la Bistrița, nu se justifică, nu avem trafic așa mare. Chiar și cele din orașe mai mari, Brașov, Baia Mare, Sibiu, Târgu Mureș au probleme din cauza traficului extrem de mic. Și în afară de asta, avem două aeroporturi la 2 ore distanță, unul la Cluj și altul la Târgu Mureș. Eu zic că e rezonabil, doar nu faci zilnic naveta cu avionul.

      4
      32
    • Aeroportul de la Bistrița este prevăzut în PATJ şi în alte documente strategice de dezvotare a județului şi oraşului.

      24
      1
  • Acest gen de comentaci nu au ce cauta in orasul nostru frumos si drag.
    Mutati-va baieti cat mai departe de Romania chiar nu ar fi nici o paguba dupa voi.
    Nemultumiti, neferciti cum sunteti poate o sa va gasiti un trai mai bun dincolo de ultima paralela de pe pamant.

    3
    23
  • Degeaba va bateti gura de la taste, nici mama zmaului nu va asculta.
    Ce ziceti voi egal O si totul trebuia spus fain frumos la microfon, asumat si cu o prezenta serioasa la dezbateri publice organizate.
    Acum va ramane doar sa schelalaiti aici precum niste catei alungati cu bota.
    Sunteti jalnici !

    10
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS