Social

Cum va fi iluminată comuna Coşbuc la 150 de ani de la naşterea poetului

Comuna Coşbuc va fi iluminată, începând cu anul acesta, cu becuri economice, anunţă primarul Anghel Niculae care a convins consiliul local că merită făcută această investiţie pentru reducerea până la jumătate a costurilor la electricitate. Mai sunt însă şi alte lucrări ce se vor mai face în comună.

„Consumul cu iluminatul public era foarte mare până acum, iar cu această investiţie prin care vrem să înlocuim becurile clasice cu led-uri sperăm să reducem costurile la jumătate. Acum plătim până la 5000 de lei lunar pentru iluminat public, sperăm că vom ajunge la 2500 de lei şi chiar mai puţin pe lună”, a spus primarul.

Edilul a mai anunţat, la un post tv, că tot anul acesta administraţia locală vrea să construiască un pod peste râţul Sălăuţa în zona staţiei de epurare. „Proiectul podului de beton îl avem. Tot ce trebuie acum este să ne permită cetăţenii să îl şi construim. Aş vrea ca oamenii să înţeleagă că nu fac podul pentru mine. Eu nu am pământ în Lunca Mare. Spun lucrul acesta întrucât pentru tot ce s-a construit acolo am avut probleme, un proces care a ţinut timp de patru ani. Sub diferite forme s-a încercat oprirea lucrărilor la staţia de epurare, deşi comuna e proprietarul terenului din zonă. (…) Dacă vom începe să lucrăm, trebuie să înţeleagă că drumurile care se fac se fac şi pentru dânşii, podurile la fel, şi nu trebuie să se opună cineva pentru 20 de cm sau 30 de cm care se iau din terenul lui”, a spus edilul.

Anghel Niculae a spus că toţii locuitorii care au teren dincolo de apă şi care vor să vândă sunt aşteptaţi la Primăria Coşbuc: „Negociem în consiliul local să vedem ce putem face ca să putem construi acest pod în zona Lunca Mare unde, cu timpul, se poate construi un cartier pentru că oamenii nu mai au unde construi pe raza localităţii”.

Tot anul acesta, se va face reabilitarea corpului doi al Şcolii Generale „George Coşbuc”. „Noi am făcut lucrări din fonduri proprii şi anul trecut. Am schimbat o centrală termică, am pus una de capacitate mult mai mare. Am schimbat geamuri şi uşi şi am pus termopan, şi, dacă dă bunul Dumnezeu, vrem ca anul acesta să anvelopăm corpul doi şi să schimbăm instalaţia electrică care e foarte veche, să facem zugrăveli în interior şi să punem parchet peste tot. Copii au condiţii foarte bune, grupuri sanitare frumoase şi şcoala a putut fi autorizată. În curtea şcolii, am amenajat un miniteren de fotbal cu bani de la GAL. Avem un proiect depus pentru sală de sport cu 50 de locuri, tip B, mai mică, la CNI, care să poată fi încălzită şi folosită permanent”, a spus primarul Anghel Niculae.

Tot anul acesta, Primăria Coşbuc vrea să reabiliteze termic blocul de locuinţe. „În 2015, noi am făcut acoperişul şi am refăcut şarpanta. Sperăm să-l anvelopăm şi să-i dăm cu o vopsea decorativă ca să arate a bloc de locuinţe”.

Întrucât anul acesta se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc, administraţia locală se pregăteşte să organizeze în luna septembrie un eveniment cultural de amploare la care să participe şi fiii satului.

1 comentariu

  • TERENUL OMULUI ESTE SI A PRIMARIEI
    mai primare…daca e asa….atunci SI SALARIUL TAU DACA E REDUS CU 20…30% IN FIECARE luna nu se cunoaste daca e cedat fiecaruia care cedeaza pamant domeniului public….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS