Politică

Cum văd noii aleşi dezvoltarea judeţului. Astăzi, Florin Urîte (PDL)

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud are, în componenţă, atât aleşi care au mai făcut parte din acest for, cât şi oameni care au păşit pentru prima oară în administraţie. Este şi cazul lui Florin Urîte (PDL), pe care l-am întrebat care este viziunea sa legată de dezvoltarea judeţului.

Domnule Urîte, proveniţi din mediul de afaceri. De unde credeţi că trebuie pornit pentru ca actuala administraţie judeţeană să fie eficientă?

În primul rand, trebuie definită o viziune de de dezvoltare a judeţului pentru următorii 10-20 de ani ţinând cont de poziţia geografică (resursele naturale, dar şi minerale pe care le are). După ce avem viziunea aceasta, ne putem da seama ce potenţial de atragere de investitori avem şi putem oferi apoi facilităţi fiscale legale/zonale, dar cu scop de creare de locuri de muncă.

Mediul de afaceri existent, dar mai ales şi cel potenţial, trebuie să fie definit şi promovat ca atare pentru potenţali investitori străini sau români fie prin investiţii directe, fie prin parteneriate public – private şi, evident, oferind un pachet de facilităţi locale conform legislaţiei.

E necesară şi redefinirea priorităţilor de dezvoltare urbană şi rurală ţinând cont de conjunctura actuală şi adaptarea proiectelor de infrastructură, atât cele cu finanţări europene, cât şi cele de la bugetele locale şi judeţene, la noile cerinţe fără să ţinem cont de coloratura politică.

Referitor la viziunea despre care aminteaţi. Cum vedeţi concret lucrurile?

Eu am stabilit o axă directoare a judeţului: agro-industrial – resurse minerale – naturale- agroturism –cultură- eco. De aici se poate construi viziunea şi potenţialul acestui judeţ şi misiunea pe care ar trebui să o avem în promovarea şi valorificarea acestor resurse.

Să nu neglijăm deloc şi resursele umane de care dispunem, fie că vorbim de mediul de afaceri (care se descurcă încă destul de bine în acestă criză), fie despre oamenii de cultură şi toţi ceilalaţi pe care îi avem şi care, indiferent ce profesii sau meserii au, vor să aduca plus valoare atât comunităţii, cât şi lor personal, evident.

Nu trebuie neglijat deloc şi faptul că două treimi din populaţie locuieşte în zona rurală şi trăieşte în prezent dintr-o agricultură rudimentară şi neasistată de specialişti în domeniu atât în ceea ce priveşte culturile agricole, cât şi zootehnia. Va trebui să găsim soluţii de consiliere pentru a lucra cât mai productiv. E important să se cultive ceea ce se pretează în aceste zone, fermierii să se constituie pe cât posibil în asociaţii, să vedem ce fonduri pot fi atrase şi să realizăm prin investiţii directe sau prin parteneriate publice private centre de preluare şi valorificare a produselor realizate de către ei printr-o reţea eco, aşa numitele burse de mărfuri care au existat în trecut prin anul 1948. Doar aşa putem să facem ceva pentru cei din mediul rural să nu migreze la oraşe sau să plece în străinătate, să îşi poată plăti utilităţile pe care le introducem în zonă şi să poată trăi decent. Desigur că mergând în fiecare zonă putem identifica şi multe alte oportunităţi de dezvoltare pentru fiecare în parte. Mă refer la noi ca şi consilieri judeţeni şi, desigur, apelând la adevăraţi specialişti în domeniu ca să ne dea o direcţie logică de dezvoltare.

Nu trebuie neglijat nici aspectul potenţialului energetic al zonei fie că vorbim de microhidrocentrale (având în vedere apele curgătoare de care dispunem), fie că ne referim la terenuri pentru parcuri fotovoltaice şi alte tehnologii cu materii regenerabile sau biomasă .

Credeţi că, până acum, nu s-a făcut acest lucru?

Până acum, primarii aleşi nu au acţionat strategic în zona lor de referinţă şi, cu excepţia proiectelor de dezvoltare durabilă impuse de UE pentru integrare, sunt preocupaţi să ceară în permanenţă bani ca să-i chetuiască. Uită că principalul obiectiv al lor este de a asigura locuri de muncă cetăţenilor şi să le asigure sprijin în acest sens exploatând resursele prin promovare. Acest lucru nu se poate face fără să aibă un spirit antreprenorial şi de bun gospodar. Cred că, în cel mai scurt timp, trebuie consiliaţi să aibă ca şi angajaţi oameni bine pregătiţi şi specializaţi, iar angajările să nu se facă pe nepotisme sau criterii politice. Suntem într-o periodă în care cea mai bună investiţie este în tineri care să fie pregătiţi pe domenii (chiar pe bani publici). Pe urmă îi putem integra în primării, Consiliu Judeţean şi alte direcţii deconcentrate.

Aminteaţi şi de o dimensiune culturală.

Îmi doresc să existe o bibliotecă virtuală gestionată de Biblioteca Judeţeană sau de altă instituţie de cultură, un suport pentru tineri atât din mediul rural, cât şi din cel urban. Calculatoare cred că există deja aproape în fiecare şcoală, dacă nu trebuie luate măsuri să fie şi elevii să poata avea acces evident şi să fie pregătiţi în acest sens.

E nevoie şi de un centru de cercetare ştiinţifică. Astfel să avem acces la noile tendinţe mondiale, fie că vorbim de viitorul energetic, fie de cel al resurselor. Am putea da un real sprijin de informare atât mediului de afaceri, cât şi celui administrativ în ce priveşte noile investiţii. Adesea noi implementăm soluţii care deja sunt de domeniul trecutului cum este, din păcate, şi gestionarea deşeurilor, soluţii legate de parcări sau de fluidizări ale traficului. Cred că ar fi mult mai interesant decât ce face azi Camera de Comerţ şi Industrie care este mai interesată de plata unor cotizaţii decât de promovarea judeţului şi a oportunităţilor de afaceri din zonă pentru atragerea de noi investiţii străine sau locale în judeţ.

Se tot vorbeşte de câţiva ani de promovare turistică. Rămâne o prioritate?

Avem nevoie de un turism integrat cu celelalte zone limitrofe şi aici mă refer la cel din Maramureş şi cel din Bucovina, dar, în egală măsură, ne putem promova şi unul dintre cele mai reprezentative burguri săseşti ale ţării. Dea semenea, turismul trebuie să fie sincronizat, ca şi succesiune de evenimente, cu Sibiul, Sighişoara, Braşovul, Clujul, Mediaşul, etc., şi branduit ca atare asfel încât turiştii străini, dar şi cei din ţară să aibă posibilitatea unei oferte atractive atât din punct de vedere cultural, cât şi ca şi divertisment.

Să nu mai vorbim de mitul Dracula pe care nu-l exploatăm deloc în acest moment. Pe marginea acestui subiect e mult de discutat. Nu sunt un specialist în acest domeniu, dar am fost foarte curios prin zonele prin care am fost fie în delegaţii, fie ca turist, să aflu “secretul succesului” din acest punct de vedere.

Am avut ocazia să-l cunosc personal pe domnul primar al Sibiului, Klaus Iohanis, şi am fost plăcut surprins de modul cum şi-a implementat proiectele turistice, dar şi cele de infrastructură. După cum se ştie, a reuşit să-i dea oraşului Sibiu o dimensiune europeană. E un oraş integrat din punct de vedere cultural şi turistic, atrage mulţi turişti prin succesiunea evenimentelor pe care le face având avantaje evidente pentru cetăţenii oraşului. Mă refer la Festivalul Internaţional de Teatru, Festivalul de Jazz , Zilele Medievale şi multe altele.

E nevoie să promovăm turismul sportiv pentru atv-uri, motocros, biciclete. Să fie definite zone în acest sens, amenajate cu costuri minime şi promovate. Mă refer inclusiv la Colibiţa pe partea dreaptă sau spre capătul lacului ca să nu distrugem liniştea şi armonia acestei zone încă nevalorificată suficient ca să nu zic deloc sau Piatra Fântânele.

Interviu realizat de Cristiana Sabău

10 comentarii

  • Si totusi Bistrita detine o prioritate absoluta in materie de traditii medievale. Pe la anul la 1353 orasul Bistrita a primit din partea regelui ungariei Ludovic de Anjou, sigiliul cu capul de strut incoronat, cu potcoava in cioc, simbolizand comertul. Tot atunci, Bistrita a capatat dreptul de a organiza anual in luna august targul de 15 zile cunoscut sub numele de BULGIUL, care s-a tinut aproape fara intrerupere pana prin anii 1970. Ar merita sa fie reluata traditia organizarii BULGIULUI de 15 zile in luna august a fiecarui an, evident adaptat la zilele noastre. Un astfel de targ ar putea aduce beneficii de ordin economic, cultural, turistic intr-un oras care si asa nu se bucura de prea multe evenimente. Sa nu uitam ca Bulgiul Anual era renumit si prin balurile ce se organizau la Bistrita cu acest prilej. Ar fi cea de-a 659-a editie (cu intermitente) a BULGIULUI daca s-ar relua aceasta traditie, organizand anul acesta targul de vara impreuna cu camera de comert si cu directia agricola. Ar fi un bun prilej si pentru hotelurile din oras sa beneficieze de o cerere mai consistenta. Fara indoiala si Cultura Bistriteana reprezentata prin Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală şi Centrul Cultural Municipal ar putea fi parte in organizarea BULGIULUI ANUAL, prin organizarea unor evenimente culturale traditionale.

    .

    • Buna ziua d-le Emil

      Va multumesc pentru completarile facute si mai ales pentru faptul ca dupa cum bine v-ati exprimat aceste lucruri trebuie facute in echipa si cu cei mai reprezentativi oameni de cultura din judet.

      Avem si exemple din trecut, mai avem si exemple din prezent si de aici apeland la profesionisti in domeniu sa cream viziunea si caile pentru a valorifica la maxim toate oportunitatile artistice si de interes turistic si sa-i dam o dimensiune cel putin europeana si integrata asa cum s-a intamplat deja cu Sibiul, Sighisoara, Brasov, etc.
      Trebuie doar sa avem curajul abordarii unor proiecte de acest gen, sa investim bine atat banii, cat sa avem in vedere si investitia in oamenii cei mai reprezentativi pentru a pune in aplicare aceste proiecte pentru comunitatea noastra. Cu siguranta beneficiile pot sa apara daca gandim integrat si in echipa si toata lumea are de castigat.

      Inca o data multumesc pentru completari si spiritul civic de care dati dovada.

    • Multumesc mult !

      Speranta moare ultima !

      Libertate inseamna : „Neintermedierea cunoasterii ” dar mai inseamna si „Necesitatea intelegerii ”
      Cu specialisti activati sau apelati pe domenii putem crea o viziune de dezvoltare pentru acest judet si care sa fie axa directoare de dezvoltare pentru urmatorii 10-20 ani fara sa mai fie modificata de politicieni doar din strategii electorale sau demagogice .

  • Stima si respect pentru acest domn Florin Urate! Toata viata voi avea aceleeasi ganduri pentru dv!Mult succes in CJ!

  • Este prima data cand un consilier judetean , spune si altceva decat „ba pe-a matii”. Ani de zile am avut pe aceste pozitii, demagogi de partid, analfabeti, tipi de doi bani.
    Din pacate nu au disparut toti. Oricum in ambele consilii, cel local si cel judetean, au intrat si oameni rationali. Sper ca vocea lor sa se auda. Succes.

    • Cu totul inedit, şi cu atât mai mult trebuie apreciat, că un consilier judetean să intre într-un dialog civilzat cu cititorii.

  • Ma bucur foarte mult pentru ceea ce doriti sa realizati si sper sa aveti multa putere,perseverenta si ambitie in a da orasului nostru un alt nivel si alte posibilitati.Sa speram ca experienta dumneavostra in domeniul afacerilor va reusi sa aduna cativa oameni care cred intr-un proiect cu adevarat important pentru orasul nostru mai ales ridicandu-l la un nivel cu totul exceptional.
    De asemenea sunt foarte incantata sa remarc faptul ca nu veniti ca toate lumea cu „promisiuni aruncate in vant”..seriozitatea de care da-ti dovada si pragmatismul se regasesc in planul dumneavostra de abordare. Cu siguranta orasul nostru va capata o realizare deosebit de mare raportat la ce este acum si ce sanse are sa devina in viitorul apropriat.Sa va ajute Dumnezeu sa realiza-ti tot ce va-ti propus si sa reusiti sa formati o echipa care sa realizeze ceea ce dumneavostra a-ti reusit sa ganditi pentru acest oras.

    • Multumesc mult !

      Sper sa reusesc sa conving mediul politic ca doar cu oameni bine pregatiti si specializati pe domenii putem crea o viziune pe termen mediu si lung pentru judet si sa reusim ca atat noi ,cat si potentialii turisti sa se simta bine la noi in zona .

      Apeland si implicand mai mult si celelalate institutii neguvernamentale cum este Camera de Comert si Industrie BN ( care au oameni specializati atat pentru pregatire profesionala, promovare, cat si asistenta de specialitate pentru afaceri sau de accesare proiecte europene ) si cele de cultura care dau un plus de valoare prin stagiunile culturale si expozitiile pe care le ofera in fiecare an ,vom putea gasi solutiile cele mai bune in acest sens . Ma refer aici la expozitiile membrilor UAP , fundatia d-lui Tarmure , organizarea zilelor medievale si altele care desigur unele dintre ele, avand la baza si sprijin financiar din partea administratiei locale si judetene .
      Dar principalul nostru obiectiv trebuie sa fie in primul rand , crearea de locuri de munca si sa integram tinerii dupa ce sunt bine pregatiti si specilizati pe domenii de activitate tinand cont potentialul de dezvoltare a judetului asa cum am incercat sa o structurez si eu ca si viziune de dezvoltare pe 10-20 de ani .
      Sper sa reusesc sa conving si sa implic pe toti cei care prin experienta si viziunea lor ,pot sa ofere o abordare de care judetul are nevoie mai ales in aceste perioade tulburi la nivel mondial . Daca politizam in continuare institutiile de deconcentrate si nu punem pe cei mai buni oameni, cu siguranta vom avea de pierdut noi cetatenii in primul rand si tot mediul politic va fi sanctionat sau injurat de lipsa de idei si coerenta in gasirea celor mai bune solutii .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.