Actualitate

”Cumplit! Alți bani îngropați în deal, străzile – un dezastru, centrul vechi – ca la malul mării iarna”

”Cei care derulează activități comerciale în centrul istoric al Bistriței sunt nemulțumiți pe bună dreptate. Acești oameni, în încercarea legitimă de a avea o discuție cu administrația PSD a Bistriței, sunt tratați de o manieră cu totul și cu totul reprobabilă, li se dă cu flit. Ce se întâmplă în centrul istoric, după ce terasele sunt retrase odată cu venirea sezonului rece, vedem cu toții: pare un centru de stațiune la malul mării în luna noiembrie. Sunt lucruri care s-ar putea face, dar administrația PSD nu vede dincolo de geamurile primăriei. Concurența neloială din zona centrală nu este de natură să stimuleze activități economice nu zic performante, măcar de subzistență. Pentru această zonă, ca să fie dezvoltată, este nevoie de politici specifice. În cort se vând tot felul de produse fără certificat de proveniență, făcând concurență celor care au prăvălii în zona centrală. Centrul Sibiului freamătă de viață, simți pulsul unui oraș cu adevărat european și prosper”, a declarat într-o conferință de presă președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

El spune că sunt o serie de măsuri care ar putea fi luate imediat: eliminarea taxelor pentru mașinile de aprovizionare, amplasarea cortului în fața Palatului Culturii, parcarea mașinilor personalului din primărie în parcarea de pe str. Lupeni.

Ioan Turc s-a referit și la pârtia de schi din Wonderland: ”Pârtia de schi nu poate fi omologată după ce toți locuitorii acestui oraș am plătit această investiție, din punctul meu de vedere total nefericită, prin credite. Vom plăti mulți ani de acum înainte, noi și cei care vin după noi, fantezia administrației PSD. Aflăm că acum se fac alte și alte investiții la pârtie, alți bani îngropați în acel deal. Asta face o administrație obtuză”.

Liderul PNL Bistrița-Năsăud a adăugat că ”străzile în Bistrița sunt un dezastru”. ”E cumplit! Acest fapt este adâncit și de lucrările la infrastructura de apă, canal, gaz. Străzile stau decapate, iar după intervențiile la infrastructură readucerea la starea inițială, am putea să și râdem fiindcă ele sunt cumplite, cârpeala lor durează nefiresc de mult. Str. Nicolae Titulescu este câmp tactic pentru manevre NATO: șanțuri, tranșeee, ambuscade. Acum se screm să mai termine o jumătate de stradă. Străzile nu sunt refăcute într-un termen de bun simț. Nu trebuie să fii drumar ca să îți dai seama că o stradă ca Nicolae Titulescu poate fi cârpită într-o zi sau două. Pe Mihail Kogălniceanu a rămas decapat carosabilul până a uitat primăria de el, acum scormonesc acolo. Pe Albert Berger e decapat carosabilul de săptămâni întregi, spre fericirea participanților la trafic. Rețelele de telefonie și curent spânzură pe sus ca într-un oraș din Africa și Asia. La noi intervin la utilități, pe urmă vor lua un credit pentru a asfalta niște străzi numai ca să-i mai păcălească o dată pe oameni, să le fure votul, apoi vor sparge din nou străzile ca să îngroape cablurile. Este foarte trist, nu cred că există o administrație de municipiu reședință de județ, mai ales în Transilvania, mai obtuză și mai păguboasă decât la Bistrița”, a comentat Turc.

18 comentarii

  • Ziua buna, domnule Turc.
    Citesc postarile dumneavoastra cand am timp si dispozitie.
    Sunt de acord cu mare parte din observatiile facute. Vad ca sunteti foarte activ in mediul online. Cred ca va pregatiti de candidatura…
    Am spus ca sunt de acord cu observatiile. Pe cand si actiunea. Ce ne spuneti stim si vedem. Vreau de la dumneavoastra solutii. Spuneti ca in cort se vinde fara certificat de provenienta. Ati facut ceva daca sunteti sigur de acest lucru? Spuneti ca centrul arata ca o statiune parasita si s-ar putea face ceva. Spuneti-ne mai bine ce s-ar putea face. Sau, decat sa ne spuneti, mai bine propuneti, mai bine faceti. Spuneti ca strazile sunt carpite groaznic. Asta am vazut si vedem si noi. Treaba dumneavoastra este sa veniti cu solutii, mai ales ca aceasta problema, din cate stiu eu, era si pe timpul fostilor primari (sau ati uitat?). Spuneti ca avem o partie facuta cu investitii nefericite. Total de acord dar este deja facuta. Spuneti-ne si aratati-ne ce-i de facut acum. Sau, mai bine faceti.
    Eu v-as vota. Dar vreau si fapte. De vorbe mie mi-e plin podul de cativa ani buuuni.

  • Domnule Turc, cred ca va plictisiti groaznic in scaunul de director si ati avea nevoie de putina activitate. Sau…gresesc? Nu prea cred ca gresesc dar vad ca in ultimul timp chiar ne-ati intoxicat. Ba dvs, ba blonda de la drept. Intr-o perioada atat eu cat si familia mea va stima dar v-ati prostit de cap toti astia din PNL. Jur. Ne-ati obligat sa ne reorientam. Imi pare nespus de rau…:-( numai vorbe pline de ura, promovati prostia, sariti la gatul primarului si a oamenilor fin conducere pt orice. (Justificat sau nu). Dezamagitor.

    • Apoi cel mai simplu e sa bagi de vina, nu iti trebuie cine stie ce psihologie ca sa iti dai seama ca genul asta de om nu e in stare sa faca nimic, doar sa critice ce fac altii. Cine are creier si poate sa faca ceva tace si face, macar nu bate din gura! Comentariile d-lui Turc din ultima vreme nu denota decat un IQ scazut si minte prea putina pentru varsta dumnealui!

  • Stimate domn Ioan Turc,daca tot aveti atatea reprosuri si acuzatii la adresa conducerii municipiului ,de ce nu pui dumneata osul la munca?Nu mai de gura esti bun si de a comenta din scaun.Intr-adevar ,nu e nimeni orb si toti vedem ca drumurile nu sunt in regula,dar asta nu inseamna ca intruna trebuie sa arunci dumneata cu noroi.Ar trebui sa vii cu idei si solutii!Mai lasa comentariile si vezi-ti de munca dumitale,sau asta e munca dumitale,de a defaima conducerea municipiului?Crezi ca te ajuta cu ceva,faptul ca tot incerci sa o denigrezi ?Crezi ca vei castiga mai usor alegerile in 2020,sau? Vezi ca nu e frumos si nu e cea mao buna metoda de a-ti face reclama!

  • Consider că domnul Turc n-a făcut nimic rău în „a pune degetul pe rană”, dar, aşa cum au scris în comentarii cei dinaintea mea, problemele nu se rezolvă prin sesizarea lor, ci prin acţiune, prin insistenţă în a fi luate hotărâri logice în cadrul consiliului local, unde presupun că şi PNL-ul are reprezentanţi, prin a convinge cu argumente „solide”, înaintea adoptării unor măsuri, că altfel trebuie rezolvate problemele puse în discuţie, că de fapt membrii consiliului local îşi îndeplinesc sarcina pentru care au fost votaţi, să reprezinte interesele tuturor locuitorilor urbei şi nu numai al „majorităţii”, care întâmplător se află cu „frâiele” în mână pentru o anumită perioadă de timp.

  • Din nou domnul Turc își face reclama pe spatele PSD criticând tot ce se petrece în municipiu… Acum chiar s au luat masuri benefice pentru cetățeni, dacă dumneavoastră sunteți mai bun sau aveți ceva idei de ce nu le expuneți… Nu știți decât sa băgați de vina pentru tot ce se întâmplă.

  • Ma dispera comercianții care se plang de concurenta neloiala. Nu zau, trebuie sa nu avem de unde alege si sa cumparam marfa voastra scumpa si necalitativa… oamenii au dreptul sa isi dea banii pe ce vor.. nu trebuie sa ii forteze primaria sa ii bage in buzunarele voastre. Macar daca ar fi vorba de marfa romaneasca.. dar turcariile nu ne simtim obligati sa le cumparam!

    • @florin
      Domnule,ca sa intelegi macar o data in viata ce inseamna concurenta neloiala,te rog sa-ti deschizi legal un punct de schimb valutar in zona PIATA DECEBAL.
      Dupa trei luni de platit chirie,angajat,impozit pe salariu angajat,impozit pe profi/venit,o sa te luminezi si vei pricepe ce inseamna concurenta neloiala,!Extinde exemplul meu daca te duce mintea!

  • Unele comentarii sunt total idioate. Lingăii lui Cretu au iesit la atac. Ce poate face concret Ioan Turc, din postura de lider PNL , mai ales intr-un oras cu un primar care nu tine seama de nimic si face numai ce-i trece lui prin cap?
    Omul a atras atentia asupra unor aberatii care se vad de catre oricine cu ochiul liber, sugerand si unele solutii:
    – Mutarea cortului din Piata Centrala in Piata Culturii unde nu blocheaza circulatia;
    -Utilizarea parcarii de pe str. Lupeni, inclusiv pentru masinile primariei. Pentru asta ar trebui deschis un acces pietonal pe sun una din arcadele Sugalete ca sa nu mai ocolesti pana la masina.
    -Intretinerea si repararea strazilor cu banii ingropati aiurea pe Dealul Cocosului. Este adevarat ca deja partia de schi este deja facuta cu o caruta de bani din imprumuturi bancare, insa primarul Cretu vrea sa mai faca un imprumut bancar la fel de mare pentru alta aiureala numita aqualand, in timp ce multe probleme edilitare raman nerezolvate.

  • Dar unde sunt postacii platiti de dumneavoastra? vad numai comentarii contra… probabil ca si aia si au dat seama ce munca au si pt cine muncesc :))

  • O intrebare pertinenta pentru toti cei care spun mai sus ca Ioan Turc ar trebui sa rezolve aceste probleme si nu doar sa le comenteze:

    Cei care au puterea de a lua decizii sunt cei alesi in aceste functii de catre cetateni, respectiv persoane precum Presedintele Consiliului Judetean, Primarul si asa mai departe. Altfel hai sa facem toti politica din fotoliu din fata televizorului. Sa mearga sa adune cortul de unul singur din centru sau sa se suie pe stalpi sa adune firele care spanzura? Nu dragi cetateni, din fericire nu traim in epoca de piatra, acestea sunt decizii care se iau intr-o sala de sedinte de unde se si aloca o suma pentru reparatii. Altfel fiecare dintre locuitorii acestui oras am iesi pe strada si am pune mana pe ce ne supara, insa daca faci asta fara aprobare s-ar putea sa fii acuzat pe buna dreptate de vandalizare.

    Este de datoria opozitiei sa aduca in vedere cetateanului greselile pe care cei la putere le fac, si asta este unul din principiile democratiei. Presa face acelasi lucru.

    Ar fi dragut daca PSD-isti platiti sa comenteze, ar fi si niste persoane putin mai educate, sa vina cu remarci care sa nu ne faca pe unii dintre noi sa simtim nevoie de a ii informa asupra institutiile orasului, felul in care lucrurile sunt gestionate sau ce inseamna democratia sau sa traiesti intr-un oras civilizat.

  • Pai si PNL ce lucreaza in consiliul local? Face ceva? ..nu! Doar iese in conferinte de presa si comenteaza.. asta nu e politica domnule urmas al lui Bratianu, asta e chiloteala si frustrare.

  • Neli draga, in CL majoritari sunt psd isti, pot sa spuna sau sa nu voteze deoarece pesedisti voteaza la comanda toti si cum sunt majoritari trece orice proiect doreste Cretu. Mai studiaza , mai citeste, mai ia informati nu ar strica.

    • In Consiliul municipal majoritatea PSD voteaza după cum înclina capul primarul sau ce sms trimite vicele. Ce gândire, ce cunoaștere, ce conștiința?

  • BRAVO d-le Nelu Turc, iata ca a venit cineva si cu solutii concrete (eliminarea taxelor, folosirea parcarii de pe Lupeni, mutarea cortului), deci se poate!!! Eu as mai adauga la masuri si „mutarea PSD-ului din Primarie undeva in Heidenfeld sau in Wonderland”.
    D-le Turc fiti in continuare o voce sonora si nu ezitati sa criticati toate actiunile gresite ale administratiei PSD, sa simtim si noi ca exista Opozitie la Bistrita si alternativa la actuala administratie locala!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.