Actualitate Cultură

Dacă e bal, să fie Balul culturii bistriţene! (FOTO)

Ziua Culturii Naţionale a fost marcată la Bistriţa printr-un bal la care au luat parte peste 300 de persoane, printre care primarul Ovidiu Creţu, vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, vicepreşedinta PDL BN Doris Moldovan, consilieri locali, şefi de instituţii. Spectacolul a fost susţinut de soprana Daniela Vlădescu, trupa Distinto, dansatorii clubului Floris şi actori ai Teatrului din Bacău.

De Ziua Culturii Naţionale, la 164 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, Centrul Cultural Municipal a organizat la Restaurantul Giulia ”Balul culturii bistriţene”, aflat la prima ediţie. Până acum, evenimentul era intitulat ”Gala premiilor culturii bistriţene”.

În spectacol au fost invitaţi soprana Daniela Vlădescu, trupa pop-opera Distinto (tenorii Octavian Dobrotă, Marius Olteanu, basul Mihăiţă Radu), dansatorii clubului Floris şi actori ai Teatrului ”George Bacovia” din Bacău, care au recitat versuri de Eminescu.

La Balul culturii bistriţene au venit, printre alţii, primarul Ovidiu Creţu, viceprimarul George Avram, vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, vicepreşedinta PDL Bistriţa-Năsăud, Doris Moldovan, şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, lt. col. Florin Furnea, şeful Direcţiei Regionale de Statistică, Mircea Chira, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean, comisarul şef Liviu Olariu, consilierii municipali Alexandru Bria, Iosif Molnar, Marius Armean, Florin Taloş, Vasile Moldovan, Mihai Sărmăşan, Filip Moisil, Antal Attila, preşedintele UDMR Bistriţa-Năsăud, Decsei Attila, directorul Liceului de Muzică ”Tudor Jarda”, Claudiu Şular, directori din Primărie, oameni de afaceri.

Intrarea s-a făcut pe bază de invitaţii, iar ţinuta festivă a fost obligatorie. Cei prezenţi, peste 300, au fost întâmpinaţi cu pahare de şampanie, au păşit pe covorul roşu şi au fost conduşi la mese de tinerii dansatori de la Floris. Invitaţii au stat la masă, au urmărit momentele artistice, iar cei mai îndrăzneţi au şi dansat.

”Este un bal sub semnul lui Eminescu, într-o perioadă în care Eminescu poate nu mai este apreciat la justa sa valoare noi la Bistriţa îl admirăm, îl preţuim şi vom fi mereu cu Eminescu în suflet. Ne-am întâlnit atât pentru a-l omagia pe Luceafărul poeziei româneşti, cât şi pentru a spune un mulţumesc celor care un an de zile au fost pe scenele locale, naţionale şi internaţionale, reprezentând cu cinste cultura bistriţeană. Rivalizăm astăzi cu mari oraşe, care dispun de forţă artistică mult mai mare. Suntem bucuroşi să putem concura şi cu Cluj, şi cu Oradea, şi cu Târgu Mureş, chiar şi cu Bucureştiul. Au fost invitaţi la bal artişti, cei care au pus umărul la ridicarea culturii bistriţene. La mulţi ani tuturor! De Ziua Culturii Naţionale, a emis pentru prima dată Radio Bistriţa Culturală, un moment important”, a spus directorul Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc”, Dorel Cosma.

Mai multe fotografii, pe pagina noastră de Facebook!

1 florica budusan dorel cosma 2 cretu bal 3 doris moldovan bal 4 dorin popescu bal 5 liviu olariu bal 6 florin furnea bal 7 mircea chira bal 8 cretu olariu bal 9 pdl bal 10 balul culturii 11 balul culturii 12 floris bal 13 daniela vladescu 14 distinto 15 balul culturii 16 sampanie lumanari balul culturii

18 comentarii

  • Frumos ce sa spunem , e bine ca se distreaza oamenii .Fie vorba intre noi daca -i vorba de topaiala suntem primii .Mai trist e cand vezi cine te conduce , topaitori , fosti alba neagra etc . Asta e , cica ne au onorat cu prezenta .

  • :)) ei uite ca avem o gramada de bani si ne spargem in figuri cu balurile :)). Bistrita, esti dusa pe apa Sambetei pentru urmatorii 15 ani :))

  • „Bine ati venit IN (!!!) site-ul Centrului Cultural Municipal Bistrita
    Acest site prezinta majoritatea evenimentelor cultural – artistice organizate sau sustinute in institutia noastra, sperand sa fie totodata o punte de legatura intre noi, artistii si CETATENII care ne calca pragul.
    Menirea noastra este de A SERVI CETATENII BISTRITEI oferindu-le evenimente culturale intr-o gama variata de genuri la un nivel de profesionalism cat mai ridicat.”

    Scurt.
    „Avanpremiera” pentru o cronica favorabila nuntii Zamfirei.
    Au mancat si-au baut inclusiv pe banii mei.
    Baremi un ” pupati-ma-n-cur” sa ne fi transmis cu voce tare nu in gand…
    In reclama, se zice ca restaurantul poate inghiti sase sute de invitati.
    N-are Vraciul Cosma atatia prieteni ?
    Zumba, bre !

  • „Balul culturii bistriţene „-de ce l-or fi denumit asa?Astia sunt oamenii culturii bistritene?Nu-l vad pe dl Tarmure depre care un oras intreg stie cu cata pasiune se implica in activitatile,cu adevarat culturale,ale orasului…Nu vad tinerii care desfasoara activitati in acest domeniu si care au fost si premiati ca atare…Nu vad scriitorii,pictorii,muzicienii orasului…D-le primar,nu ne mai insultati!Numiti-l de acum inainte „Balul Primariei Bistrita” si e o.k.

  • Da, dl. Cosma imbatrânește, dar nu știe îmbătrâni frumos, se sulemenește ca o femeie, si arată greșos…păcat că cei de lângă el nu-l ajută să fadă că este penibil.

  • Da, dl. Cosma imbatrânește, dar nu știe îmbătrâni frumos, se sulemenește ca o femeie, si arată grețos…păcat că cei de lângă el nu-l ajută să vadă că este penibil.

  • Capusescule! Eu vad in poze mai mult tineri,ca sa nu mai zic de dansatorii de la Floris.Deci nu cred ca ai dreptate.Or fi si cei din lumea culturii bistritene,numai ca nu ni-i arata in poze!
    Si daca au fost numai unii la aceasta reuniune,care-i problema? Nu putem merge toti! Asta e lumea in care traim! Noi am vrut-o! Asa ca, ciocu mic!

  • N-am inteles,tinerete=cultura?Oamenii culturii bistritene ,daca au fost acolo,nu au fost prezentati in poze pt.ca ne simtim rusinati cu ei sau care e logica din comentariul tau?I-a ascuns cineva sub masa?Sau poate sub pres?Da,Clubul „Floris”=copii frumosi si talentati dar, ca parinte, ma intreb:pt ei era potrivita activitatea „hostess”?

  • Si apropo,cand spui” nu putem merge toti”,te autoincluzi in randul oamenilor de cultura?Sper ca nu pt.ca expresia „ciocu mic” este improprie acestor oameni!

  • „Toti burtosii si gusatii…/ Ni-e rushine sa va zicem voua oameni!”Eminescu.
    Sa nu zici ,Flaviu, acum ,ca si Eminescu e carcotas,frustrat,invidios.
    Eu nu voi fi niciodata invidioasa pe ei…nu merita sa-mi stric sufletul!
    Capsunescu, sau oricine se ascunde in spatele acestui nume, are dreptate!UNDE SUNT ADEVARATII OAMENI DE CULTURA?UNDE?A fost o intrebare retorica!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS