Actualitate

Dacă incidența va continua să crească, Bistrița riscă să intre iar în carantină. Ce fac între timp autoritățile

”Continuă desfășurarea acțiunilor de prevenire a intrării în carantină a municipiului Bistrița”, anunță Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Prefectul Stelian Dolha, subprefecții Lorand Toth și Atilla Decsei, împreună cu reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, au avut o întâlnire cu directorii zonali a două lanțuri mari de magazine, Kaufland și Dedeman, pe tema limitării răspândirii virusului Sars-CoV 2, pentru a nu se ajunge la carantinarea Bistriței, mai ales că se apropie și perioada sărbătorilor pascale.

În cadrul întâlnirii, s-a discutat situația epidemiologică actuală a municipiului Bistrița, iar autoritățile îndeamnă agenții economici să respecte în continuare măsurile de protecție și sănătate publică în magazine.

De asemenea, s-au făcut recomandări pentru limitarea numărului de persoane din magazine și intensificarea punctelor de dezinfectare.

Astfel de întâlniri vor continua și cu alți reprezentanți ai supermarketurilor din județ.

”Sub nicio formă nu îmi doresc carantinarea municipiului Bistrița, mai ales acum în prag de sărbători, însă dacă incidența va continua să crească, vom fi nevoiți să aplicăm prevederile în vigoare. Rugămintea mea pentru reprezentanții agenților economici este să devenim parteneri în lupta împotriva coronavirusului și să facem toate demersurile pentru a ne păstra cu toții în siguranță. Limitarea numărului de persoane din magazine este una dintre propunerile mele și ale colegilor mei. De asemenea, trebuie să le reamintim oamenilor că purtarea corectă a măștii de protecție este obligatorie în toate zonele publice”, a fost mesajul transmis de prefectul Stelian Dolha.

Scenariile aplicate în municipiul Bistrița până acum:

  • 28 octombrie 2020 – 19 noiembrie 2020: scenariu roșu
  • 19 noiembrie 2020 – 3 decembrie 2020: carantină
  • 3 decembrie 2020 – 27 decembrie 2020: scenariu roșu
  • 28 decembrie 2020 – 11 ianuarie 2021: scenariu galben
  • 12 ianuarie 2021 – 18 ianuarie 2021: scenariu roșu
  • 19 ianuarie 2021 – 14 februarie 2021: scenariu galben
  • 15 februarie 2021 – 1 martie 2021: scenariu verde
  • 2 martie 2021 – 22 martie 2021: scenariu galben
  • 23 martie 2021 – ? : scenariu roșu
https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3559970767465721

3 comentarii

  • Adică pe cei de la kaufland si dedeman îi rugați frumos sa gaseasca soluti sa nu fie aglumerate magazinele si restaurantele la închideți, ati avut discuți cu patroni restaurantelor sau ei nu conteaza , normal nu puteti sa supărați pe tătucu Klaus

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS