Actualitate

Eșec dureros pentru Gloria 2018. Horațiu Pașca: Poate că după 6 ani și jumătate e nevoie de o schimbare

(VIDEO) Echipa de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a suferit a 6-a înfrângere în Liga Florilor, în etapa a 13-a, disputată la Baia Mare și considerată pe teren propriu: 22-24 (12-11) cu Dacia Mioveni (locul 11).

Au marcat pentru Gloria: Dziyana Ilyina – 4, Mariana Costa – 3, Laura Pristăvița – 3, Nicoleta Dincă – 2, Almudena Rodriguez – 2, Valentina Ardean Elisei – 2, Natalyia Savchyn – 2, Daniela Rațiu – 2, Natallia Vasileuskaya – 2.

”Nu reușim să ne capacităm în fața echipelor din a doua jumătate a clasamentului. Am pierdut deja nouă puncte importante în drumul spre realizarea obiectivului, în compania echipelor din Slatina, Cluj și Mioveni. Din păcate ne anulăm toată munca, în condițiile în care am câștigat meciuri importante în compania unor contracandidate. Cine știe, poate că după 6 ani și jumătate e nevoie și de o schimbare”, a declarat antrenorul Horațiu Pașca, potrivit paginii de Facebook a clubului bistrițean.

”Am făcut foarte multe greșeli pe apărare, am pierdut foarte ușor omul direct, am ratat foarte mult din situații clare de unu la unu și e greu să câștigi un meci în astfel de condiții. Încercăm să trecem cât mai repede peste acest moment, va fi foarte greu dar mai avem etape de jucat și trebuie să mergem înainte”, spune Daniela Rațiu, căpitanul echipei.

Gloria a căzut pe locul 7, iar în runda următoare, a 14-a (penultima a turului), va juca la Sf. Gheorghe cu Gloria Buzău (marți 30 martie, ora 16.00, în direct pe TVR 2).

Aici desfășurarea partidei în format live text.

Aici clasamentul Ligii Florilor.

https://www.facebook.com/FederatiadeHandbal/posts/1518514818339172

4 comentarii

  • Dupa meciul pierdut cu U Cluj am spus si eu (la suparare) ca am fi dat o mana de ajutor pentru a mentine o prietenie. Acum nu indraznesc sa spun ce cred . E bine sa ai multi prieteni , dar nici chiar asa …Raman insa cateva intrebari .Se ridica oare o mare putere handbalistica in tara ? Greu de crezut . In Rusia chiar s-a ridicat intr-un an o echipa (de laborator) , vorbesc de CSKA Moscova , cu jucatoare de top atat din nationala Rusiei cat si din nationalele altor tari, ajunsa in sferturile de finala ale ligii campionilor (corect , campioanelor!). Nu este cazul cu Mioveni. Sunt cumva niste jocuri de culise pentru a scapa de la retrogradare anumite echipe ? Nu vreau sa cred in conspiratii oculte. S-a format cumva o „cooperativa” in handbal , dupa modelul existent in fotbal , pe vremea raposatului Jean Padureanu ? N-as vrea sa cred asa ceva? Atatea saptamani de la ultimul meci , au fost oare prea putine pentru pregatirea acestui meci? Putem acuza de non combat o echipa care in sezonul precedent a invins echipe de top din campionate straine (ma gandesc la Perla Lublin , campioana Poloniei , la ERDI aflata atunci pe locul trei in campionatul din Ungaria , considerat cel mai puternic din lume si nu in ultimul rand la echipa Odense din Danemarca care a jucat mai apoi in liga campionilor avand sanse mari sa acceada in sferturile de finala ale competitiei) si la care nucleul de baza a ramas acelasi ?
    S-au blazat atat de mult acele jucatoare ? Sunt oare platite prost sau nu sunt platite la zi si aceste rezultate sunt raspunsul lor ? Unele dintre jucatoare sunt deja cu gandul la noile echipe cu care au semnat contracte ? Aici imi exprim un punct de vedere personal . In general , pentru handbalul romanesc si cred ca nici pentru jucatoare , nu este de bun augur semnarea altor contracte in timpul competitiei. Joaca cineva la Pronosport ? Nu mai vreau sa-mi pun alte intrebari la care oricum nu am deocamdata niciun raspuns . Sunt sigur insa ca la unele dintre ele voi avea si vom avea in curand raspunsuri.Antrenorul este bun , jucatoarele sunt bune dar rezultatele sunt „nebune”. In final as vrea sa zic ceva ce mi-a venit in minte in timp ce scriam (dupa amaraciunea de aseara). Se spune ca la ceremonia de intronizare a papilor , la Vatican , se ard niste manunchiuri de canepa iar cineva din anturaj pronunta urmatoarea fraza , fireste in limba latina: „O quam cito transit gloria mundi!” , in traducere libera ar fi ” O (Vai) cum trece maretia lumii!. Acest lucru se intampla pentru a-i aminti suveranului pontif ca este si el muritor. Pentru posteritate s-a transmis varianta scurta a acelei fraze , cu inteles asemanator: „Sic transit gloria mundi!” Asadar , voi spune si eu , parafrazand : ” „Sic transit Gloria BN 2018 !” Nu stiu ce vor face antrenorii , nu stiu ce vor face jucatoarele , nu stiu ce vor face conducatorii clubului , care in mod sigur simt (cu totii) o oarecare jena , ca sa ma exprim elegant . Dar eu stiu sigur ca voi urmari din ce in ce mai putin aceasta echipa si ma voi gandi un timp daca merita sa mai cumpar abonament . In rest , sa auzim numai de bine…

  • Niste nesimtite care nu joaca nimic , nu isi merita banii ,iar antrenorul este total depasit , ar fii cazul sa isi dea demisia si sa lase pe altcineva .

  • M-am abținut sa mai comentez ca îmi sarea lumea in cap….una peste alta vorba lui Pasca
    La echipa asta se poate numai pe prieteni și famili și aici și rezultatele cu bugetul alocat și salarii avem ….serios
    Elisei ma întreb ce mai caută aici,Bacaoanu si multe altele ….serios
    Când am avut jucătoare care luptau pentru echipa și își făceau treaba pe teren ne-am scapat de ele sa facem loc prieteniei și “familiei”
    Pasca se intoarce roata
    Și mai spun odată de Prof.Radu ne-am scapat ca na…..”nu era bun”,bine ca este acest om care tine o mapa in mâna și da cele mai proaste indicați vreodată,este exact un Adi Vasile al Bistriței
    Păcat de Laura,Dincă și încă vreo 3 jucătoare care sunt cam de la începuturile echipei și vor cu adevărat sa facă treaba
    Am auzit ca mai sunt ceva jucătoare cu pronto la ele,putem sa le aducem și noi ca bani avem,Perianu ar fi ok noi in ultimi 2-3 ani de asta ne ocupam

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS