Dacă voi ne vreţi, noi nu vă mai vrem

Azi e ziua cea mare în care vom afla, probabil, ce şi cum la nivel naţional. După această zi, care nu e decât alta în care se încaieră săbiile, va trebui să ne uităm cu mai multă atenţie în ograda noastră. Dacă eu aş fi cea în măsură să decidă în privinţa şefimii pedeliste (pesediste sau care ar fi ea) aş face aşa: i-aş destitui pe toţi cei care ţin cu dinţii de scaune, absolut convinşi că în viaţa aceasta nu pot fi decât şefi (directori generali, şef de agenţii, comisari şefi etc.) şi i-aş păstra pe cei care ar veni la mine cu demisia în mână.  Pe ultimii i-aş considera demni de a fi păstraţi fiindcă fac parte din categoria celor care au înţeles că, dacă ai venit odată cu guvernarea, pleci odată cu ea. I-aş mai preţui şi pentru modestia de a accepta că există şi alţii mai buni ca ei, pentru bunul simţ de a se da la o parte din proprie iniţiativă. De primii aş scăpa în secunda doi fiindcă e absolut păguboasă categoria oamenilor care cred că nimeni nu e mai bun ca ei. Întotdeauna există cineva mai bun. Depinde la cine te raportezi.

Ştiu că legile, în România, sunt făcute în aşa hal încât un individ care a obţinut o funcţie datorită unui partid să nu se mai dea la o parte atunci când la putere vine alt partid şi să aibă de partea lui diverse „măreţii ale dreptului”, vorba domnului Zegrean, care îi permit să dea statul în judecată şi să mai stea pe acasă vreo doi ani plătit de noi toţi şi apoi să se întoarcă, odihnit, să mai ocupe odată jilţul. Câtă nesimţire, câtă boală şi neputinţă. Astfel de oameni să fie numiţi conducători? Să fie în fruntea oştilor indiferent care ar fi ele? Din câte citesc eu prin cărţi şi văd în filme, adevăraţii conducători sunt cei care consideră sacrificiul un privilegiu. Cei cu care avem noi de-a face sunt nişte fricoşi care şi-au încleştat mâinile pe scaune. Ce privelişte penibilă!

Îmi dau seama că, de fapt, toţi şefii care şi-au lipit fundurile pe scaune cu superglu sunt, de fapt, oameni fără profesii. Ţin cu dinţii de aceste fotolii fiindcă nu au unde să se ducă, la fel ca politicienii care zac de decenii în Parlament. Ce vor lucra ei în momentul în care li se va termina cu binele? Au vreo meserie, se pricep la ceva? Din ce vor trăi când nu vor mai face legi pentru anumite firme, când nu vor mai veni oamenii de afaceri la cabinetele lor cu plocoane, ca la Înalta Poartă? Ar trebui probabil să muncească, să se reinventeze, dar atunci când ai o părere mult prea bună despre tine probabil că acest lucru ţi se pare imposibil.  

Am stat de vorbă ieri cu cineva al cărui nume a fost des pomenit în ultima perioadă ca viitor director al unei instituţii care are azi un şef ce nu vrea să demisioneze. Cadrul legal să-l demiţi nu există, motiv pentru care toată lumea se aşteaptă la un gest de bun simţ din partea titularului actual al postului. Ei, aş, credeţi că îl face cineva? Nici vorbă. Trist e că vorbim de instituţii din spectrul cultural unde te-ai aştepta să găseşti mai multă demnitate decât pe la Agricultură, de exemplu, unde inginerul agronom, fost CAP-ist de frunte, atât ştie: că e brigadier. Dă-l la o parte numai să poţi cât e proptit în mijlocul brazdei.  

La cultură e altceva. Aici parcă te aştepţi ca oamenii să fi citit „Alexandru Lăpuşneanu” şi să fi realizat că replica „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu!” nu mai poate fi invocată de cei cu educaţie decât dacă vor să alunece într-un ridicol fără margini. Nu aş putea preţui pe nimeni care gândeşte aşa indiferent de valoarea pe care o are sau crede că o are. Demnitatea şi bunul simţ mi se par mult mai importante decât numărul cărţilor citite. Am văzut şi ştiu prea multe canalii erudite. Nu mă pot gândi la ele cu respect oricât ar încerca să-mi atragă atenţia.

În urma discuţiei de ieri, cu tot cu contextul pe care nu îl ştiam, am realizat încă odată că susţin ideea ca şefii să plece odată cu guvernarea. S-a schimbat conducerea CJ? Să plece toţi şefii numiţi de vechea conducere! Să-şi dea demisia dacă au onoare, iar dacă cineva îi va considera indispensabili se va duce acasă, după ei, şi îi va ruga să vină înapoi. S-a schimbat Guvernul? Să plece toţi cei numiţi de vechiul Executiv, să-şi dea demisiile, să se dea la o parte. Aşa e firesc, aşa e de bun simţ, aşa e omenesc. Să-şi aducă aminte de ziua în care s-au bucurat că au găsit biroul gol şi să-şi imagineze cum era dacă predecesorul nu se mai dezlipea de pe scaun. Să-şi amintească de faptul că niciunul, repet, niciunul nu a fost ales dintre-o mulţime mare de profesionişti care a dat concurs. Toţi au fost numiţi politic, iar dacă mai au un strop de demnitate, trebuie să plece exact aşa cum au venit fiindcă, dacă ei ne vor, noi nu îi mai vrem.

Cristiana Sabău