Actualitate Social

Dacre Stoker: Aveţi ceva fantastic aici!

Stră-strănepotul lui Bram Stoker, Dacre, primul membru al familiei care vine în România, a declarat că prin realizarea unui ghid de călătorie pe urmele lui Dracula vrea ca oamenii să ştie că pot vedea în Transilvania ”şi ficţiune, şi istorie”. ”Asta va ajuta la dezvoltarea turismului din zonă, ne va ajuta pe noi să vindem cărţi, va ajuta ţara voastră, pentru că aveţi ceva fantastic aici şi vrem ca lumea să ştie acest lucru”, a spus el.

Directorul Hotelului Castel Dracula, Ana Maria Muscar, a precizat că scriitorul şi fotograful olandez Hans de Roos a fost în această primăvară, împreună cu un grup de studenţi, la Hotel Castel Dracula pentru că se documentează pentru “Dracula, Bram Stoker, Ghid de călătorii”. ”Am ţinut legătura, ne-am consultat cu acest ghid pe care vor să-l scoată pe piaţă”, a spus ea.

Dacre Stoker a declarat că lucrează la ”Dracula Travel Guide” şi că este onorat să vină pentru prima dată în ţara despre care Bram Stoker a scris în romanul ”Dracula”. ”Sperăm ca pe această cale să-i încurajăm pe oamenii să meargă pe urmele noastre, în timp ce urmărim caracterul ficţional al personajului creat de Bram Stoker şi adevărul istoric despre Vlad Dracul. Au mai fost oameni care au făcut ghiduri de călătorie despre România, dar acesta este primul care va conţine şi nişte fotografii extraordinare. Hans de Roos este Van Helsing al meu. Ghidul va cuprinde două părţi: partea ficţională şi faptele istorice. Vrem ca oamenii să ştie că există o diferenţă, dar că pot veni să le vadă pe amândouă. Vrem să-i trimitem în locurile potrivite. Asta va ajuta la dezvoltarea turismului din zonă, ne va ajuta pe noi să vindem cărţi, va ajuta ţara voastră, pentru că aveţi ceva fantastic aici şi vrem ca lumea să afle asta. Sunt primul membru al familiei care vine în România. Cei din familia mea ştiu că Bram a scris una dintre cele mai faimoase cărţi din istorie, sunt mândri de asta, dar nu sunt chiar atât de interesaţi de povestea în sine. Dintre ceilalţi stră-strănepoţi, doi sunt oameni de afaceri, nu sunt cei mai creativi oameni, cu tot respectul. Plus că britanicii nu obişnuiesc să se bată cu pumnul în piept: ”Eu sunt stră-strănepotul lui Bram Stoker!”, iar literatura horror nu a devenit atât de populară până acum vreo zece ani. Sunt mândri de mine, dar nu sunt interesaţi de subiect. Oamenii fac glume cu noi în preajma Halloweenului: ”E sigur să vin la voi în casă? Luaţi bomboane sau luaţi sânge?”. Şi voi ştiu că faceţi glume din astea”, a spus Stoker, care a scris în 2009, împreună cu Ian Holt, o continuare a romanului ”Dracula”: ”Dracula: The Un-Dead”.

El a adăugat că ştie foarte bine descrierea făcută de Bram Stoker Pasului Tihuţa, ”Borgo Pass”, şi că vrea ”s-o simtă”. ”Vreau să văd şi să simt. Bram Stoker descria foarte bine imaginile, a fost şi pictor. Gândea şi ca un pictor. Sunt un pic agitat, voi simţi lucrurile aşa cum le-am citit? Mă simt un pic ca Jonathan Harker, un străin pe meleaguri străine, e unul dintre sentimentele predominante”, a comentat Dacre Stoker.

Hans de Roos a menţionat că a venit pentru prima oară pe aceste meleaguri acum un an şi jumătate pentru a face un fotoreportaj despre ţinutul lui Dracula, o versiune ilustrată a celebrului roman: ”Am vrut să adaug în acel volum şi câteva hărţi, pentru ca oamenii să ştie unde sunt locaţiile descrise în roman, pe unde a călătorit Jonathan Harker. Am găsit şi hărţi foarte vechi din perioada habsburgică, dar locul Castelului Dracula nu era pe acestea. Bram Stoker pe de o parte dă indicii precise, pe de alta e vag, nedorind ca oamenii care citesc romanul să meargă în munţii unde el n-a fost niciodată. Şi-a imaginat un anumit loc pentru castel, l-a descris, dar nu a vrut ca turiştii să meargă în aceste locuri la castelul care pe vremea aceea nu exista. Faptul că aţi reuşit să realizaţi acest castel e un lucru minunat. Pentru mine este a şasea vizită în România. Între timp l-am întâlnit pe Dacre Stoker la Londra, am decis să facem echipă, să facem schimb de opinii şi să combinăm detaliile aflate de el despre viaţa lui Bram Stoker cu cercetările mele. Cred că manuscrisul va apărea anul viitor. Am fost până acum, în această vizită, la Sibiu, Alba Iulia, Cluj, acum la ”Coroana de Aur”, Castel Dracula şi Borgo Pass, urmează Sighişoara, Castelul Bran, Târgovişte, Bucureşti. La anul sperăm să revenim”.

Aaron Sagers, producător Travel Channel şi prezentator TV, a precizat că este o călătorie interesantă şi că se simte bine în România. ”Sperăm să creăm o serie TV, un show TV, să filmăm scene foarte interesante aici. Am nişte imagini în cap citind romanul ”Dracula”, acum le voi completa cu noi imagini văzând locurile. Voi reciti romanul după ce am acumulat noile cunoştinţe”, a spus Sagers.

1 dacre stoker nov 2 de roos stoker 3 aaron sagers de roos stoker sagers

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.