Actualitate

Dâncu: Practici europene la Bistrița. Corina Crețu: UPU va fi extins. Moldovan: Mană cerească

Viceprim-ministrul Vasile Dâncu, Comisarul European pentru Politici Regionale Corina Crețu și președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, au susținut o conferință de presă după ce au vizitat Policlinica și Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

Vasile Dâncu: ”Sunt mândru că sunt bistrițean, sunt emoționat de ce am văzut aici. De cinci luni lucrăm la strategia de vasile dancu radu moldovan 6 mai 16reformă în administrație, atunci când am decis să particip la profesor, sociolog, la procesul de descentralizare și regionalizare nu am greșit. Am văzut cel mai modern Ambulatoriu, cel mai modern spital, un Bloc operator care se naște aici și este un exemplu. Criza din sănătate este de fapt una de management la nivelul administrației centrale. Știu că ne va reuși finalizarea reformei pentru administrația locală, singurele emoții pe care le am sunt legate de posibilitățile de a moderniza administrația centrală. Competența este distribuită în teritoriu mai mult decât în zona centrală. Am încredere că descentralizarea este urgentă și trebuie dusă până la capăt. Ca ministru al provinciei, fiindcă sunt singurul ministru care nu sunt al Bucureștiului, voi face acest lucru. În foarte scurt timp vom veni cu o serie de măsuri care să deblocheze lucrurile care fac să meargă prost Sănătatea, care nu este un cost, este o investiție, cea mai importantă investiție pentru viitor. La Bistrița s-a făcut ce nu s-a putut face în zone mai bogate ale țării, unde sunt bugete foarte mari. Acolo unde există autorități pregătite, se absorb foarte bine fondurile europene. La Bistrița se nasc practici europene mai degrabă decât practici neaoșe. În alte locuri există mai multă competiție politică și mai puțină inițiativă, blocaje, om la om pe tot terenul, cum se spune la fotbal, aici comunitățile au început să reacționeze solidar, dincolo de alte interese. Faptul că aici vin să lucreze medici din alte județe, pentru că găsesc condiții să-și dezvolte cariera, arată o nouă direcție a migrației, de la pomul lăudat la zone unde pot profesa cu demnitate. Am văzut medici din zona privată întorși în zona publică, deci migrația medicilor în străinătate sau în privat nu este un fenomen implacabil, ei se pot întoarce. Mă bucur că zorii, rădăcinile statului inteligent parcă se nasc la Bistrița”.

Corina Crețu: ”Revin aici după trei ani, am vizitat atunci spitalul în calitate de europarlamentar. La Policlinică s-au făcut corina cretu 6 mai 16lucrări majore. Proiectul pe care l-am vizitat acum cred că este unul dintre cele mai frumoase nu numai din România, ci și din Europa Centrală și de Est. Am văzut cum fondurile europene și implicarea specialiștilor au dus la modernizarea spitalului. În Bistrița-Năsăud s-au prioritizat obiectivele cu fonduri europene, poate fi un model și pentru alte județe, pentru alte regiuni despre cum se folosesc banii europeni pentru a avea un impact cât mai mare asupra vieții cetățenilor. În planurile agreate de CE și Guvern intenționăm ca între 2016 și 2020 să susținem 280 de proiecte în domeniul sănătății, 35 de Unități Primiri Urgențe în spitalele județene, unul dintre ele fiind la Bistrița, dar și cele trei spitale regionale. Sper să revin să vizitez UPU de la spitalul din Bistrița”.

Radu Moldovan: ”Fondurile europene sunt o adevărată mană cerească pentru noi, cei din administrație. În exercițiul radu moldovan 6 mai 16financiar trecut, în Bistrița-Năsăud am reușit să realizăm 374 km de drumuri forestiere și agricole, 23 de centre de informare turistică, 15 amenajări de parcuri și spații verzi, 18 cămine culturale, 21 de grădinițe și școli, finanțate prin PNDR și în valoare totală de aproximativ 185 de milioane de euro, iar prin POR în Bistrița-Năsăud au intrat 71 de milioane de euro: modernizarea DJ 151, Campusurile Școlare de la CN ”Petru Rareș” Beclean și ”Liviu Rebreanu” Bistrița, axele turistice din Bistrița, Palatul Culturii, Parcul Municipal, unitatea medico-socială de la Susenii Bârgăului, Casa Argintarului, Policlinica, dotări ISU. Vom aplica pe noul POR pentru extinderea UPU, să construim un lift de mare viteză și heliport pe spital pentru a reduce semnificativ timpii de transfer. Între timp, vom avea cel mai modern Bloc operator din România, finanțarea fiind asigurată integral”.

8 comentarii

  • Nici măcar nu mai contează că fermierul român încasează una dintre cele mai mici subvenții pe suprafață din Europa, undeva la 160 euro/ha. Fermierii noștri sunt necăjiți și îngropați în datorii! S-au bazat pe niște subvenții pe care, unii dintre ei, nu le au nici acum în buzunare. Nu este de mirare că încrederea lor că banii vor ajunge la ei se destramă cu fiecare zi.

    Mi-am vândut din pământ ca să-mi plătesc ratele la bănci pentru utilajele agricole, ne-a mărturisit un fermier din Constanța. Vecinii mei care exploatează până-n 10 ha – 12 ha și-au primit deja subvenția pe suprafață. Oare eu mai primesc banii?! În maxim 30 de zile intru la treierat și încerc să nu-mi mai pese de subvenția de la APIA, spune cu amărăciune.

    Alți fermieri ne-au scris că au pățit-o cu firmele de inputuri agricole. În contractele semnate și-au luat angajamentul că vor achita sumele pentru ce au cumpărat la începutul lunii martie. Fermierii s-au bazat pe un calendar de plată al subvențiilor făcut încă de pe vremea când Ministerul Agriculturii era condus de Daniel Constantin. Agricultorii știau că ar trebui cel târziu la începutul lui martie să intre în posesia banilor. Fermierii au crezut că va fi ca în anii trecuți, când subvenția pe suprafață, de exemplu, era plătită de APIA până la sfârșitul lunii februarie.
    http://www.agroinfo.ro/vegetal/fermierul-roman-mi-am-vandut-din-pamant-ca-sa-mi-platesc-datoriile-m-am-bazat-pe-subventii-si-sunt-falit?utm_source=agroinfo&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter_1327

    • Asta se datoreaza in mare parte de incapabilitatea ” guvernului meu ” , al tehnocratilor. Cu mare parete de rau pt. agricultorii si fermierii romani.

  • Ce mandru-i Moldovan ca a plimbat-o pe madam comisar european Cretu pe mosia lui. Si ce frumos i-a aratat el policlinica si s-au mai minunat pe acolo. Am si eu o intrebare: s-a trezit greu madam, ca pe la Bruxelles e vestita pentru obiceiurile ei foarte romanesti in privinta programului si a punctualitatii.
    Cam cu tanti asta numita de prietenul lui Raducu, Ponta ne laudam noi: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20656372-corina-cretu-mijlocul-unui-scandal-major-bruxelles-comisarul-european-criticat-pentru-programul-lejer-lucru-vacantele-prelungite.htm

  • Iubitii mei bistriteni apreciati ce este de apreciat si criticati doar cand este cazul . altfel va decredibilizati.

    • dar pe ceausescu ca ti-a facut spital sa ai unde sa muncesti sa nu mori de foame de ce nu-l APRECIEZI????????
      ala a facut mai multe spitale decat a facut toti infractorii din ziua de azi la un loc!!!!
      AIA APRECIERE!!!!
      hai…mai scoate ceva…nobil…magherusene!!!!!

    • Macar ai bunul simt si scrieti numele, sau si tie iti este rusine ce debitezi .

    • Daca ma uit la ceeea ce ati scris, recunosc ca e ceva foarte corect zilelor noastre. Acele cuvinte poat fi catalogat ca si …MAXIMA…de adevar!
      Dar daca in ele se ascund subtil o tenta de aparteneta politica ele devin… INTERES….si daca mai apare si numele unui doctor care nu are doar prieteni se ajunge la dezastrul echilibrului de „like-uri” care le puteti vedea mai sus.
      Pe mine ma cheama tot….Ioan Jalea …restul e can-can!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS