Actualitate

Daniel Suciu: Dacă noi am putut, așa răi cum am fost, voi de ce nu puteți? Ați dat-o rău de gard

Deputatul Daniel Suciu, președinte interimar al Organizației Municipale PSD Bistrița, a declarat că taberele create în PNL înainte de alegerile interne afectează tot ce se întâmplă în oraș și în județ.

”Le aduc aminte tuturor că reprezentanții PNL se află la guvernare din noiembrie 2019, adică deja au un an și jumătate bun. Noi, adică eu, Bogdan Ivan, Doina Pană, Ioan Deneș, Cristian Niculae, am fost făcuți pe rând ”oamenii lui Dragnea”, ”oamenii lui Dăncilă”, ”ciuma roșie”, dar în tot acest timp în județ s-au întâmplat niște lucruri. Este foarte complicat ca dintr-un județ precum Bistrița-Năsăud să ajungă oameni în vârful partidelor și în executiv care să facă ceva pentru județ. Îi întreb pe dragii noștri colegi din PNL, care au secretarul general al partidului, primar de municipiu cu relații foarte bune, cum spune domnia sa, și sunt la guvernare: ce au făcut în acest an și jumătate? Când au de gând să iasă din logica ”vom analiza, pesediștii au fost răi, pesediștii au greșit” și când ies din logica ”o să facem”?”, a spus Daniel Suciu într-o conferință de presă.

Fostul vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale a menționat că, așa rea cum a fost, ”ciuma roșie” a făcut ceva pentru Bistrița-Năsăud. ”Știu că oamenii s-au săturat de acest meci de ping-pong între putere și opoziție, dar cum să nu judecăm cu aceeași unitate de măsură cu care am fost și noi judecați? Le aduc aminte domnilor Turc, Sighiartău, Dolha, celor din USR care sunt atât de vizibili și de performanți, că noi ăștia, ”ciuma roșie”, care am fost înjurați, că noi când am mers la București, apropo domnule Sighiartău, nu ne-am făcut case prin Pipera, nu am întors fundul județului, nu am venit în vizită odată la trei săptămâni, iar cartea noastră de vizită sunt 366 de șantiere și de obiective în județ, doar prin bani guvernamentali. Dacă noi am putut, așa răi cum am fost, să ne batem pentru Bistrița-Năsăud, un județ de categoria a patra, noi ăștia răii care am prins funcții ca și ei, voi de ce nu puteți? Ba e drumul expres, ba nu e drumul expres, ba l-ați băgat, ba l-ați scos și a sfârșit prin a fi de rezervă. Dacă asta este performanța voastră, trebuie să fiți trecuți și voi în rezervă”.

El a afirmat că, în campania pentru parlamentare, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, ”a mers la fiecare primar PSD fluturând spectrul de a fi ministru și fluturând lista sinteză a CNI, încercând să-i convingă să o lase mai moale, pentru că el în calitate de ministru în guvernul ce va fi va rezolva foarte multe lucruri. Îi cer secretarului general al PNL să-și respecte promisiunea. Pe lista sinteză a CNI se află câteva mii de proiecte și cereri de finanțare a căror valoare depășește bine 10 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, domnul Robert Sighiartău a vândut pielea ursului din pădure, i-a mințit cu nonșalanță pe primari și astăzi se face că plouă”.

Daniel Suciu îl întreabă pe primarul Ioan Turc: ”Îți place cum arată orașul Bistrița? Parcă ți-ai luat model pe Boc și pe Bolojan, dar ai sfârșit cu toată șleahta de consilieri și cu toți arhanghelii dreptei prin a vă lua ca modele pe Clotilde și pe Nicușor. În Bistrița și în București căpușele sunt la ele acasă și iarba este de un metru. Și pentru asta tot PSD este de vină? Și pentru asta greaua moștenire Crețu este de vină? Nu ascundem greșelile pe care le-a făcut PSD, dar și pentru ce vedem pe stradă tot PSD este de vină? Am o veste proastă pentru bistrițeni: cred că va trebui să luăm noi coasa și să cosim printre blocuri și pe la intersecții, că nici nu se văd mașinile când trebuie să dai prioritate. Nu se va reuși încheierea acelui contract, dacă se face o contestație ne prinde luna august. Acești competenți din Primărie s-au trezit în iunie că a trecut primăvara, primăvara plouă, dacă plouă crește iarba. Și pentru asta aveți răspunsuri sofisticate? Și pentru asta căutați piatra filozofală? Și pentru asta tot alții sunt de vină? Nu, voi sunteți de vină, voi ați venit la guvernare pentru că ați spus că sunteți mai buni decât noi. Nu sunteți mai buni decât noi, sunteți o catastrofă! Începând cu Turc, Dolha și Sighiartău. Un zero barat este cartea voastră de vizită”.

Parlamentarul bistrițean a adăugat că PNL ”a dat-o rău de gard”. ”Ne dăm cu bicicletele, frumos, dar iarba când o tăiați? Domnule Sighiartău, când vii și aduni toți primarii, aceiași pe care i-ai vizitat în campanie, să le spui ce le faceți prin PNDL, prin CNI? Vă bateți între voi pentru președinția PNL, am înțeles-o și pe asta. Urmăriți vă rog cu atenție alocările din fondul de rezervă, în perioada următoare. Și am o veste proastă pentru domnul președinte Ioan Turc: nu mai contezi! Din păcate, cum nu mai contezi tu, vor avea de tras bistrițenii și județul Bistrița-Năsăud. Taberele PNL ne afectează pe toți. Să intre într-o încăpere și să se bată, nu mă interesează, dar cu ce sunt de vină primarii care nu îl susțin pe domnul Cîțu? Doar primarii care îl susțin pe domnul Cîțu și pe domnul Sighiartău vor avea parte din cașcaval. Apropo, domnule Turc, atât ai putut să primești de la Guvern, un segment din strada Tărpiului? Să faci o licitație pentru un ciot, tu, mare președinte? Și veniți în continuare și ne spuneți că o să fie bine. Nu o să fie bine în Bistrița-Năsăud cu voi la guvernare. Într-un an și jumătate nu ați făcut absolut nimic și v-ați luat modelele greșite. Nicușor și Clotilde sunt modelele PNL? Înseamnă că ați dat-o rău de gard”.

”Dacă domnul Sighiartău a eșuat, atât a putut, dacă domnul Turc a eșuat, ce aștepări să avem de la domnul Florean, acest Steven Spielberg al politicii bistrițene, că va rezolva el? Domnul Florean se laudă cu un vot în Parlament la care nu a participat, asta e performanță? Ăștia sunt cei care trebuie să îi ajute pe cei din Bistrița? Oamenii să îi judece pe ei așa cum ne-au judecat pe noi. Prima mea grijă cât am fost ministru, zece luni, a fost Bistrița-Năsăud și s-a văzut. Care este grija liberalilor din Bistrița-Năsăud? Ce pot să pună pe masă? Cumva echipa PSD, până a plecat de la guvernare, a rezolvat problema drumurilor naționale? De un an și jumătate acolo s-a oprit, unde am lăsat noi. Cumva PSD a rezolvat problema infrastructurii drumurilor județene pe mai bine de 80% din suprafață? 20%, 5%, 1%, dragi liberali, dar dați, puneți ceva pe masă. Până acum n-ați făcut nimic. Îi fac o propunere domnului Turc: suntem amândoi de aproximativ aceeași înălțime, nu avem aceeași anvergură politică, să facem un lucru de ecumenism politic. Eu îmi iau coasa, domnul Turc își ia coasa, haideți pe persoană fizică să ne apucăm de iarba din oraș, dacă instituțional sunt niște incompetenți. Aceasta este cea mai emblematică imagine a succesului PNL: un secretar general fugit în lume și un primar care nu se mai vede de iarbă”, a mai spus Daniel Suciu.

https://www.facebook.com/psd.bistrita.nasaud/videos/532516074795748
Etichete

9 comentarii

  • Suciu dar tu ești deputat de ceva timp și ati fost și la conducere ce ați făcut? V-ati umplut buzunarele și acum nu mai puteți sau care ii problema ta?!? Tu oricum nu ai făcut nimic asa ca nu înțeleg de ce ataci. Nici măcar Sângeorz-Băi tai nu te-au vrut de primar ( de poma bună ce ești).

  • D-le Suciu, articolele cu care iesiti cei din PSD sunt inca odata dovada ca sunteti toti o apa si un pamant, indiferent de partidul din care proveniti, asa cum am mai spus-o si intr-un comentariu la un alt articol din ziar.
    Va cocotati cu nerusiare pe valul de indignare care s-a pornit impotriva mai „marilor nostrii alesi” de dreapta, care si-au dovedit inca odata incapacitatea (daca mai era nevoie) de a produce ceva bun pentru judetul acesta.
    Dar uitati ca a-ti fost la guvernare mai multi ani (chiar multi ani), a-ti avut tot felul de ministrii si politicieni in parlament si a-ti fost bagati in tot felul de aliante si tot nu a-ti facut nimica.
    Asa ca va rog, opriti-va ca este suficient, nu mai tine la noi prostimea aceasta gargara demagogica.

  • Are dreptate domnul Suciu, sunt o multime de șantiere, toate lucrurile sunt făcute de mântuială, totul pt îmbogățirea unora și susținerea partidelor politice, indiferent de culoarea politica politică.

  • Cel mai important lucru este ca in sfarsit psdul recunoaste ca este ciuma rosie!!Marile realizari din BN s au datorat sifonarii unei parti din banii primiti pentru investitii catre ciuma din Bucuresti,de aici rezultand si calitatea execrabila a lucrarilor!!Oare de ce nu suporta ciuma banii europeni si dnaul?Pentru ca era urmarita cheltuirea banilor iar dnaul baga hotii psdisti la bulau!!

  • Daniel Suciu spune multe ca de facut nu face nimic. Poate pentru psd.
    Si da domnule aveti multa vina inca de la tatuca Iliescu, si tot psd-ul e vinovat pentru ce a ajuns tara si poporul. Si in Bistrita Cretu poarta cea mai mare vina pentru situatia municipiului si a primariei. Putea repara greselile facute inaintea lui, dar a preferat sa faca afaceri.
    Si celelalte partide o dau si au dat-o rau de gard. E o expresie cam ciudata dar se pare ca DS o stie din experienta lui.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.