Actualitate

Daniel Suciu, despre zvonurile privind trecerea organizației PSD BN la Pro România

După ce în spațiul public au apărut speculații cu privire la trecerea întregii organizației județene PSD Bistrița-Năsăud, în frunte cu președintele Radu Moldovan, la Pro România, partid condus de fostul premier Victor Ponta, secretarul general adjunct al PSD, deputatul Daniel Suciu, a spus:

”Am văzut, s-a și nominalizat. Radu Moldovan pleacă… la Lunca Ilvei, eu plec la Sângeorz-Băi și doamna Doina Pană pleacă la audiențe”,

a fost comentariul deputatului Daniel Suciu, care este și vicepreședinte PSD Bistrița-Năsăud, într-o conferință de presă, infirmând astfel zvonurile.

Etichete

7 comentarii

  • Cum sa te duci la Ponta când Dragnea ți-a dat funcție ? Treabă e că dacă pica Dragnea o sa te duci și tu cu el la plimbare pentru că e idolul tău.

  • Era cea mai buna manevra si ati fi aratat lumii ca nu sustineti penalii. Dar o sa va duceti cu totii la fund ca si un ciubar putred atunci cand va bate ceasul.Paca ca esti tanar si extrem de indoctrinat in rau Suciule.

    • nu-i susțin pe penalii ăștia de acum, ci pe aia de acum trei ani 🙂 e pesede 1 sau 2, despre ce naiba credem că vorbim? împart procente acum, ca să adune după alegeri la loc. să sperăm ca le dă cu minus.

  • E doar un incompetent mediocru (vezi agonia școlară) marionetă yesmen de carton ,plasat convenabil într-o funcție prea mare pentru pălăria lui.

  • Ați răspuns foarte corect! Asemenea întrebări nu-și au rostul! Cetățenii ar fi bine sa nu se lase influențați de toți cârcotașii! Cel mai bine este sa va continuați programul de guvernare și sa ajungeți la indicii propusi! Chiar dacă lumea comentează, PSD ul e partidul care a realizat multe lucruri pentru oameni, creșteri de salarii, pensii, vouchere de vacanta…e.t.c. Ar trebui sa meditam puțin și sa realizam toate aceste lucruri!

  • Zvonurile sunt create special pt a se încerca să se dezechilibreze și sa influențeze în mod negativ opinia publică. E normal sa se întâmple asta, ca doar opoziția, în toată frustrarea ei, n-are altceva mai bun de făcut, mai mult și mai rău decât atât, are impresia ca într-adevăr are de câștigat cu atitudinea asta.Nu asta înseamnă să faci opoziție!Nu asa faci opoziție! La noi, încă e nevoie de educație din punctul asta de vedere. Adevărul e ca, oricât am vrea sa băgăm de vina și sa comentam, faptele vorbesc de la sine. Nu zic ca la nivel național nu se fac greșeli, sau ca PSD-ul nu face greșeli, dar trebuie sa fim realiști și sa ne dam seama ca e singurul partid care când face ceva, face pt beneficiul cetățeanului. Am fost guvernați și de alti oameni, din alte partide politice și știm foarte bine cum a fost. Trebuie lăsați sa guverneze să-și poată duce programul de guvernare la bun sfârșit. Sa mai lăsăm atât răutate și invidie deoparte, ca nu duce la nimic bun. O zi frumoasă!

  • Zvon. Da zvon aruncat asa de Rareș Bogdan. Care in lipsa de subiecte se arunca in declaratii aberante. Un obicei de altfel ptr unul care ar trebuii sa fie un factor de opinie împartial.
    Ce imi place mai mult este replica deputatului suciu. Super

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.