Actualitate

De Bobotează, ca în ziua de Paști. De când se schimbă radical vremea

Vremea fi foarte caldă, în ziua de Bobotează, cu maxime similare celor din luna aprilie, anunță Meteo.BN. Însă vremea se va schimba radical de săptămâna viitoare când un val de aer polar va cuprinde întreaga țară.

”Vreme foarte caldă, sâmbătă, cu maxime de aprilie prin județ! Sunt posibile ploi slabe, de scurtă durată, ca în aprilie. Nu țin mult, câțiva stropi pe ‘ici-pe ‘colo. Maxime: 7°C – 12°C”, a scris pe Facebook Mihai Bălan de la Meteo.BN. ”Vremea va rămâne deosebit de caldă, duminică, pentru această perioadă, chiar dacă temperaturile vor marca o scădere uşoară, tendință care se va accentua în cursul nopţii următoare zilei în analiză. Se vor înregistra, astfel, maxime cuprinse între 5°C în estul județului şi 9°C, poate chiar 10°C izolat, în zonele central sud-estice. Ca aspect, va predomina un cer noros iar temporar va ploua slab, mai ales în a doua parte a zilei. În noaptea care va urma (duminicā spre luni), în estul județului, precipitațiile slabe şi temporare vor fi mai ales sub formă de ninsoare. Tot aici, treptat, vântul se va intensifica din sector nord-estic iar în noaptea amintită va sufla tare, cu rafale de 50-60 km/h. De altfel, intensificări ale vântului se aşteaptă şi în celelalte regiuni dar la cote mai reduse. Cu privire la invazia de aer rece de săptămâna viitoare, de la început, însă, suntem la adăpost, fenomenele mai ample vor avea loc în estul țării, în Moldova. Aici, foarte probabil, urmează câteva zile cu maxime negative şi minime spre sau chiar puțin sub ger (mai ales în depresiunile binecunoscute pentru acumulările de aer rece), însă pe un aspect stabil, în mare, deschis, fără precipitații”.

Săptămâna viitoare se vor înregistra însă temperaturi de minus 10, până la minus 15 şi chiar minus 20 de grade Celsius, în condiţiile pătrunderii unei mase de aer polar. Cele mai scăzute temperaturi ale acestei perioade geroase sunt aşteptate pentru dimineţile zilelor de marţi şi miercuri.

Un val de aer polar va intra în România începând de duminică, iar nivelul temperaturilor va scădea întâi în Moldova, unde temperaturile nu vor mai depăşi 1…6 grade Celsius şi apoi în restul ţării. 

”Va fi ger, pentru că vom vorbi de temperaturi, luni, care vor caracteriza o vreme geroasă, în special noaptea şi dimineaţa, dar şi pe parcursul zilelor. Luni, cel puţin, maximele vor fi predominant negative în aproape toată ţara, cu  cele mai coborâte valori maxime, -10 (grade Celsius – n.r.) în nordul Moldovei, în depresiunile din estul Transilvaniei, până la cel mult zero, un grad, local în sud-vestul Olteniei. Iar marţi dimineaţă şi miercuri dimineaţă este posibil să consemnăm vârful acestui episod din perspectiva celor mai geroase nopţi şi dimineaţă, pentru că minimele vor coborî până la -15, posibil -20 de grade în condiţiile în care vom avea şi strat de zăpadă”, a anunţat directorul ANM, Elena Mateescu.

Sâmbătă dimineaţă sunt preconizate precipitaţii sub formă de ploaie în vestul, centrul şi nordul ţării, iar de duminică noaptea acestea vor începe să se transforme în ninsori, din zonele nordice şi cea a Moldovei. Ulterior aria ninsorilor se va extinde şi în sud, în condiţiile extinderii masei de aer polar.

Etichete

2 comentarii

  • Veniți, prieteni, pe pârtii,
    La Bistrița ninge frumos.
    Primarii noștri sunt hâtri,
    Nici unul nu-i caraghios.
    Sau visați numai Veneții,
    Sau colindați prin Paris?
    Veniți la noi căci nămeții
    Pe vale nu s-au prescris,
    Iar gașca noastră tribală
    Va merge sus, pe Cocoș,
    Că vine Răcirea Globală
    Cu « Eldorado Dragoș »
    Presa va trage rapoarte.
    Struți vor țâșni din coteț.
    Heniul va da cotă-parte
    Cocoșului pentru nămeți.
    Veniți, prieteni, pe pârtii,
    Cu steaguri de la partid,
    Că lupii stau la răspântii
    Iar Turcul plătește lichid.
    Veniți, prieteni, pe pârtii
    Va ninge cu flori de cais.
    Să ne ținem de năzbâtii
    Cât încă ne este permis.

    14
    3
  • Aceste poezii scrise de un valoros poet bistritean anonim sunt sarea si piperul de pe acest online . Sa ne traiesti stimabile multi ani fericiti, sa ne descretesti fruntea si eu personal te admir foarte tare.

    4
    7
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS