Actualitate

De când se va putea parca pe str. Lupeni, pe terenul Bisericii Romano-Catolice

Primăria Bistrița va da posibilitatea șoferilor să parcheze pe strada Lupeni, unde vor fi făcute amenajări provizorii până se va realizarea parcarea propriu-zisă, a anunțat primarul Ioan Turc.

”După sărbători vom deschide cu caracter provizoriu viitoarea parcare de pe strada Lupeni. Vom compensa de o manieră îndestulătoare locurile de parcare care se pierd pe Gheorghe Șincai și în Piața Centrală. Până una-alta, vom pune un blocaj de piatră și vom deschide perimetrul respectiv ca oamenii să poată parca. Același lucru vom face și pe strada Bistricioarei. Ambele sunt cu caracter provizoriu. Am scos deja documentația pentru demolarea punctului termic de pe Bistricioarei, oamenii, până una- alta vor putea parca”, a spus primarul într-o emisiune la un post local de televiziune.

La finalul lunii noiembrie, edilul explica faptul că promisiunea municipalității potrivit căreia vor fi amenajate parcări pe strada Lupeni, pe un teren pus la dispoziție de Parohia Romano-Catolică, și pe str. Bistricioarei nu a putut fi onorată deocamdată din cauza unor restricții legislative: ”Am fi avut deja amenajarea făcută pe strada Lupeni dacă nu venea Ordonanța 90, cea care are drept scop limitarea deficitului bugetar al României. Ne-am oprit fiindcă această ordonanță ne interzice să mai facem lucrări de reparații sub diferite sancțiuni care pot merge până la cele penale, dar trece și acest lucru“.

Edilul a precizat că parcarea de pe terenul Bisericii Romano-Catolice, împreună cu cea provizorie de pe strada Bistricioarei vor deservi zona centrală unde, din cauza ”Liniei Verzi” dispar sute de locuri de parcare.

”Pentru multe alte mii de mașini avem un program greu, dar ambițios de realizare de parcări. Care sunt cele mai mari probleme cu care ne confruntăm? Lipsa terenurilor în Bistrița. Vechea administrație PSD – în condițiile în care știa că urmează să fie amenajate proiecte pe străzi și că aceste proiecte vor duce la dispariția locurilor de parcare – nu a mișcat un deget. Dacă iarna nu va fi grea, vom putea da ordinul de începere pentru parcarea etajată de pe str. Vasile Lupu și pentru cea de pe str. Minulescu. Finalizăm toate procedurile – e o chestiune de zile – pentru parcarea care va fi construită pe str. Năsăudului pentru că și de pe str. 1 Decembrie dispar locurile de parcare. Urmează să construim o parcare și pe str. Crinilor. Acolo, din păcate, există o stare de neînțelegere între cei care stau în zona respectivă. Unii îmi solicită să nu construim acea parcare. Alți concitadini mi-au trimis o depeșă prin care mă roagă să fac ceva cu locul de joacă de pe Crinilor unde e gălăgie multă și îmi cer să fac acolo o parcare. Niciuna dintre abordările radicale nu sunt de bun augur. O altă parcare va fi construită pe strada Carpați. Am făcut eforturi pentru a rezolva problema juridică a terenului. Clarificarea actelor durează mult, dar am rezolvat și acea problemă și vom construi o parcare cu peste 100 de locuri”, a spus primarul.

Vor mai fi amenajate parcări pe strada Clopoțeilor, în zona Casa Albă, pe amprenta fostului punct termic de pe Sucevei.

”Îi rog pe cetățeni, în măsura în care identifică un loc ce poate fi transformat în parcare – chiar dacă va fi ecologică, cu acele dale – să ne spună pentru că vom demara lucrările de amenajare. Și pe malul apei, în proximitatea Tribunalului, am realizat locuri de parcare la sugestia unui cetățean căruia îi mulțumesc”, a spus primarul Ioan Turc într-o emisiune la AS TV.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS