Recomandări Social

De ce a ajuns apa la Bistrița ”mai scumpă decât gazul”. Explicațiile Aquabis

”Apa este mai scumpă ca gazul. Eu locuiesc la casă și două persoane plătim 200 de lei numai pentru apă”, a spus un bistrițean care a cerut explicații managerului Aquabis, Ion Șandru, prezent într-un studio tv.

”În luna ianuarie, ați primit o factură mai mare în sensul că erau două prețuri. Partea de decembrie era pe un tarif și partea de consum din ianuarie era pe alt tarif. Pe investițiile pe care le avem în derulare, avem niște măriri de tarif în termeni reali. În anul acesta, începând cu 3 ianuarie, avem 3% la apă și 5% la canal. Din păcate, inflația a fost foarte mare în perioada în care s-a raportat mărirea aceasta de tarif. De la ultima mărire, a fost 15,4% inflația care s-a adăugat mărirea în termeni reali de la 3% și la 5%. De aceea a ajuns la 7,99 lei/mc cu TVA la apă pentru populație și 6, 71/lei cu TVA la canal. Total este 14,70 lei/mc apă și canal cu TVA cu tot. Meteorica este separat. Se adaugă în funcție de cât plouă, nu am inventat-o noi”, a declarat Ion Șandru la AS TV, adăugând că o familie consumă undeva la 5-6 metri cubi de apă lunar.

Întrebat de o femeie de ce nu sunt racordate unele străzi din Bistrița la rețeaua de apă, el a răspuns: ”Din păcate, ne ducem pe toate satele, pe toate ulițele, și în Bistrița avem cele mai puține extinderi fiindcă am pierdut aproape un an de zile cu documentația făcută ca să obținem avizul de la Primăria Bistrița. Nu conta cine era atunci la conducerea Primăriei Bistrița (Ovidiu Crețu -n.r.). Am avut cel puțin 100 de străzi în plus cuprinse pe programul de investiție pe programul de apă și canalizare în municipiul Bistrița. Toate erau străzi private și a trebuit să le dăm afară din program fiindcă nu aveam voie să facem investiții decât pe domeniul public. Și am avut discuții atunci cu Primăria și le-am spus să meargă din casă, dar nu știu dacă s-a făcut sau nu asta. A trebuit să le scoatem fiindcă sunt private”.

Ion Șandru a spus că a mai apărut un program la nivel de Guvern prin care se pot accesa fonduri de către administrațiile locale pentru extinderea rețelelor de apă și canal, așa încât Primăria Bistrița ar putea include și aceste străzi însă tot cu conduția ca acestea să fie trecute în domeniul public, așa încât i-a îndemnat pe cetățeni să facă demersurile necesare.

În tabelul de mai jos vedeți tarifele aprobate de ANRSC începând cu 1 februarie 2023.

Etichete

24 comentarii

  • Scumpirile care au dus la actualele preturi se datoreaza in cea mai mare parte imprumuturilor care s-au facut pentru extinderea retelelor de apa-canal. Nu doresc sa compar preturile de la noi cu preturile de la Harviz (care sunt la mai putin de jumatate). Totusi daca ne comparam cu vecinii din Cluj si Mures va trebui sa ne intrebam de ce acolo sunt preturile mult mai mici decat la noi. Nu cred ca ca cei nominalizati nu au programe de extindere . Stiu oare acele companii ceva ce la noi nu se stie sau nu se aplica ? Ar fi bine sa ne explice d-l Sandru .Si sa nu ne spuna ca s-au marit preturile la carburanti si energie pentru ca s-au marit si in alte locuri.

    66
    2
    • Poate fi o cauză a scumpirilors și „Dorel”. Săpăm pentru a face o lucrare de 3-4 ori, țevi sparte -apa risipită – după lucrare făcută. Și apoi mai este și apa meteorică….nu ne mai dă Dumnezeu apă (ploaie-vara) pentru a nu avea de plătit și totuși plătim și când nu plouă. Ne plângem că este secetă vara… Apa asta meteorică nu are nici o logică…. Urmează impozit pe aer?

      33
      1
    • Singurele lucruri pe care nu le spune Șandru, și oricum nu îi pasă, așteaptă pensionarea, sunt cauzele reale : incompetența și nepăsarea datorită monopolului serviciilor practicate, angajarea la comandă și imixtiunea tătucului Răducu, managementul total necorespunzator comparativ cu alte companii din țara! Și vinovații suntem noi, consumatorii și autoritățile locale care acceptă aceste servicii de slabă calitate și foarte scumpe!

      15
  • Tocmai ca sa nu le dau eu prea multi bani pe o apa moarta de la robinet , tratata impotriva tobacilor care plutesc si vin de pe Bargaie, cam de 10-12 ani ma duc la izvorul minunilor de la MAIERU unde curge din munte APA COLOIDALA numai buna si ca tratament.
    Se poate citi pe internet calitatle acestei ape.
    Multumesc primariei MAIERU ca a facut acolo si o amenajare super-civilizata care este foarte cautata pana si de judetele limitrofe dar si de turistii aflati in tranzit.
    Asta de la robinet din oras este de spalat la cada, masina, pe podele si izmenele si strimpii.

    24
    39
    • Bine donmu Balan ; articolul si comentariile erau pentru pu…me , nu pentru dumneavoastra ! Daca ne spuneti si de unde va procurati mancarea e OK. Eu zic ca ar fi bine sa va abtineti de la unele comentarii .

      33
      3
    • …sigur pisalaul de la vaci ar fi urmatoarea descoperire!!!
      Asta ce beneficii are, imbuteliat?

      12
      1
  • La Beclean apa si canalul 14,70 lei fiindca vine de la Beclenut 1km , la Dej apa si canal 9 lei fiindca vine de la Gilau , 80 km . Oare cine ne fura ?

    44
    1
    • La bistrita vina apa la noi, deci este zero km. Apa meteorica este mai scumpa decat apa si canalul.

  • Șandru dacă ar fi bărbat l-ar băga la înaintare pe adjunct, nimeni altul decât fratele lui Vodă, care umflă degeaba circa 10.000 lei pe lună și pentru ce?Dar se teme pentru scaun…Să vedem specialistul din omul devenit adjunct peste noapte, la mascarada lui frate-su, un fel de O.G.13 a lui Dragnea, într-o instituție pe care , cred, nici nu știe cu ce se mănâncă!Nu l-am văzut niciodată luând vreo poziție față de problemele reale ale firmei, cum oare își justifică salariul barosan?Tot Șandru săracul caută soluții, că adjunctul doarme în păpușoi….

    52
    1
    • Pai Aquabis plătește acei curieri cu niște salarii de minimul -minimului, pai cine îți lucrează cu acești bani,iar papițoii din birouri iau salarii babane,premii etc propun sa iasă ei sa umble din poarta in poarta,scara in scara ,pe frig,ploaie,caldura .Angajam poștași sa ducă plicuri cu 1500 lei/luna😲

      19
      2
  • Aurel. te astept la primavara- vara in Sirioara sa imi cunosti si sa vezi gradina de legume muncita , lucrata de 33 de ani si cu mult timp in urma si de bunici.
    Acolo sunt si fructe de padure aclimatizate pe rod.
    Si ouale de la galte cumparate de la vecini si cate un pui si iepuri crescuti dupa retete strabune.
    Si vinutul si jinarsul cu masura facut tot in batatura.
    Si obligatoriu cate o portie de peste 9CLEAN, SOMN ) prins din raul SIEU care trece prin spatele gradinii si este capturat nu pentru vanzare ci pentru o hranire corespunzatoare foarte ECO.
    Vreti mai multe explicatii ?

    13
    27
  • Având în vedere că nu există concurență, nu există alternativă și nici nu putem trăi fără apă, ei pot să scumpească oricât, noi nu putem face altceva decât să plătim. La fel stă și situația cu gazul și curentul, deși cică piața e liberalizată, nu există concurență reală, prețurile sunt peste tot ~ cam la fel și suntem obligați să plătim cât cer ei.

    27
    2
  • Preturile reflecta organizarea firmei. Se aduna cheltuielile, pierderile, taxele si se fixeaza pretul final. DacA in Bistrita preturile sunt mai mari decat in alta parte inseamna ca sunt pierderi mari, salarii nejustificate , cheltuieli mari!!!
    Pe ei nu i intereseaza sa optimizeze pentru ca PROSTII PLATESC DINTOTDEAUNA!!!
    APA DE PLOAIE E K GASELNITA TOT PTR PROSTI
    Daca zm stii macar un cuvant in franceza cred ca am iesi mai des in strada Impotriva HOTZILOR PE CARE I PLATIM

    34
    • Angajatii de la AquaBis sunt cei mai promti, cei mai dotati si cei mai cash prestatori de servicii in ceea ce priveste BRANSAMENTELE, INTEPARILE IN POLIETILENA, IDENTIFICAREA TRASEELEOR, capete de retele, si toate pe banii nostrii pentru buzunarele lor!!
      Cand merg la o interventie parcs nerg In UCRAInA PE FRONT…

      13
  • Pe str Tarpiului vis- a – vis de circa veterinara curge apa pe sant dintr- o conducta sparta de luni de zile. Inainte curgea pe drum si l- a deteriorat rau in dreptul spalatoriei auto. Intre timp “ s- a remediat “, curge pe sant!

    15
  • VA ROG LUATI LISTA ANGAJATILOR CE AU CONYRACT CU AQYSBISUL SJ VEDETI CE FACTURI ZERO LEI PLATESC!¡!!!!!!!!!!!!!!
    SE FURA APA JN DRACI
    De unde stiu????
    POT AVEA APA GRATIS ORICAND!!!!!!

    8
    2
  • Zice domnu Șandru „apa meteorica,n-am inventat-o noi”,dar e corect să luați banii oamenilor pentru un serviciu pe care nu-l faceți?În oraș majoritatea blocurilor au acoperișuri, conducta pluviala nu colectează și nu deverseaza în canalizarea deservita de Aquabis nimic, totul se scurge în pămînt, în spațiul verde aferent clădirii. Am văzut formula dată de domnu Șandru anul trecut,dacă apă de ploaie nu ajunge în canalizare,apă infiltrata în sol la fel,de ce trebuie să perceapă Aquabis taxa pe apă de ploaie?
    Asta se face cu acordul tacit al Primăriilor și al Parlamentului,care ne considera pe noi cetățenii, buni de jumulit.

    23
    1
    • Apa in canalizarea lor ii ajuta: le curata conductele si ajunge mai repede sa se umple sa se atInga gradul de dilutie la care statia de epurare nu mai lucreaza.
      CAND PLOUA STATIA DEVEPURARE NU LUCREAZA, APA ESTE DEVERSATA ASA CUM VINE DUPA O…….STRECURARE SI COLECTARE AUTOMATA DE BETISOARE!!!

      8
      2
  • Oameni buni, nu mergeți pe fenta lui Șandru cu apa de ploaie.
    În Vrancea nu se mai taxează apa de ploaie din anul 2021. Oare cum a fost posibil în VN, și in BN nu se poate? Soluția este la dl Grec Razvan de la ADI APA Canal și la CJ.
    La fel, domnul Dolha de la protecția consumatorului poate lua la puricat modul în care sunt fraieriti consumatorii.
    Cum sa plătești ceva pe estimări? Aquabisul emite bon fiscal fără sa numere banii?
    Dacă ar pune contor la apa de ploaie, atunci am putea sa plătim acest serviciu.

    https://www.google.com/amp/s/adevarul.ro/amp/stiri-locale/focsani/de-la-1-august-se-elimina-taxa-cup-pentru-apa-2111009.html

    11
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS