Social

De ce are Primăria Bistrița mulți angajați. Când se vor schimba lucrurile

Pentru salariile angajaților din Primăria Bistrița se vor cheltui, anul acesta, circa 100 de milioane de lei, ceea ce reprezintă 16,65% din bugetul local. Primarul Ioan Turc are însă un plan, într-un ”orizont rezonabil de timp”” prin care să reducă presiunea pe bugetul local a acestor cheltuieli.

”Cheltuielile de personal – pentru că oamenii sunt atenți și la ele, și e corect să fie așa – vor fi de 99,7 milioane de lei adică o pondere de 16,65% din bugetul anului 2024. Este de evidențiat faptul că, în această anvelopă, intră și bugetarea posturilor vacante, adică nu toți acești bani vor fi cheltuiți pe salarii”, a explicat Ioan Turc la AS TV.

Edilul a admis că municipalitatea are mulți angajați, însă a explicat și de ce.

”Dacă e să ne raportăm la problematica vastă pe care o gestionează municipalitatea, de la curățenie, la câinii vagabonzi, spații verzi, reparația drumurilor, a trotuarelor, la iluminat public și toate celelalte este de înțeles. În plus, mai avem un motiv pentru care avem personal mai mult la Primăria Bistrița comparativ cu alte primării. În alte părți, au fost înființate societăți care preiau anumite servicii și le transpun într-o cheie comercială, cum ar fi parcările, agrementul sau piețele. Din păcate, Primăria Bistrița, la momentul în care mi-am preluat mandatul, nu avea o structură care să facă posibil acest lucru. Am amânat aplicarea acestui concept până când vom avea și o capacitate economică de a face acest lucru”, a spus primarul.

Ioan Turc a dat și câteva exemple de servicii care pot fi gestionate de societăți comerciale în viitorul apropiat.

”După ce vom construi Aquapark în zona Mecanica – și sperăm că vom obține finanțare europeană pentru a face acest lucru – putem înființa o societate comercială care să aibă grijă să administreze corect acel activ mare pentru oraș și pentru regiune. După ce vom avea un număr semnificativ de locuri de parcare amenajate așa cum se cuvine, vom putea ca, printr-o societate comercială, să le administrăm. Când vom avea o piață (agroalimentară -n.a.) adevărată care va fi și generatoare de venit, nu doar va cheltui, vom putea gestiona piața într-o cheie economică. Intenția mea este ca într-un orizont de timp rezonabil, după ce aceste investiții vor fi realizate, să regândim modul în care va funcționa Primăria Bistrița și atunci bineînțeles că numărul de personal se va diminua semnificativ, iar presiunea pe buget, de asemenea. Mai mult decât atât, aceste activități nu vor presupune cheltuieli din banul public, ci bani care vor intra în buget”, a spus Ioan Turc.

Primarul spus că, dacă în 2023 Primăria Bistrița a avut venituri de 389,6 milioane de lei, anul acesta prognozează venituri de 576,3 milioane de lei cu o creștere de 47,94%.

În materie de cheltuieli, în 2023 a fost un buget de 404,9 milioane lei, iar în 2024 se vor cheltui circa 600 de milioane de lei. Pentru investiții, creșterea va fi de 120%, comparativ cu anul trecut.

În 2023, în Primăria Bistrița erau 739 de posturi: aparatul de specialitate al primarului – 287 posturi, Direcţia de Administrare a Pieţelor – 31 posturi, Direcţia de Servicii Publice – 266 posturi, Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” –  70 posturi, Poliţia Locală – 85 posturi. Totodată, la Direcţia de Asistenţă Socială erau prevăzute 331 posturi, din care 45 de funcții publice și 286 de funcții contractuale, iar la Direcția Municipală de Sănătate – 79 de posturi.

15 comentarii

  • Problema este că sunt puțini cei care muncesc și multi cei care plimba ursu’.treaba este că cei care muncesc sunt și prost plătiți,iar cei cu ursu’ au și salarii duble sau triple decât cei cu sapa.

    89
    2
  • platim multi trantori si pe pariu ca nu se va schimba acest lucru prea devreme, se stie care lucreaza si care taie fruza politica la caini, hai sictir

    67
    3
  • Si noi contrubuabilii daca ne raportam ca ne poarta de la o usa la alta, HAI MAINE CA ESTI PRIMUL, ne trimit frumos acasuca cu problemele nerezolvate. Daca-t permiti sa dai un telefon dupa 30 de zile ti se raspunde AVEM LA DISPOZITIE 45 DE ZILE PENTRU SOLUTIONARE, mai trebuie sa explici la care persoana sunt documentele tale. Si uite asa noi ne plimbam cu nervii intinsi la maxim si ei se fac ca lucreaza. Bravi foarte angajatii de la Primaria Bistrita.
    Lucrurile nu se vor schimba niciodata. Abureli D-le Turc.

    72
    4
    • @ Andrei! Ce mai contează?! Oricum,felicitări pentru discurs! Are,, vorbele ,, la purtător ! Felicitări Ioan Turc!👍

      7
      42
  • Toată lumea e de acord ca statul are prea multi angajati dar primarul liberal al Bistritei vrea inființarea de noi societati comerciale in cadrul primariei unde vor mai fi sute de angajari.Pe vremea cand era Firea primar in Bucuresti a facut la fel si cei mai mari critici ai ei au fost liberalii.Parca reducerea organigramei si eficientizarea activitatii din primarie au fost doua promisiuni de campanie ale primarului ,aducatoare de voturi si critici la adresa lui Cretu iar acum ne spune ca primaria are prea putini salariati si nu i nici o problema daca mai angajeaza ca veniturile cresc.Din ce cresc veniturile primariei ? Din taxe pe proprietati si pe concesiuni..Lovitura o vor primi cei care au parcari de resedinta concesionate .Normal ar fi ca sa se scoata la licitatie toate locurile de parcare disponibile.Ca altfel ai o categorie de favorizati ,,stapani pe domeniul public” si o xategorie care nu mai au unde parca datorita reconfigurarii axelor de circulatie si care vor fi fugariti de politia locala .

    30
    1
  • daca voi ati avea copiii sau nevestele prin birourile primariei mama ce ati fi sarit de cur in sus cu altfel de explicatii.
    nu uitati insa ca vreo 400 dintre angajati sunt totusi muncitori la statia de asfalt, la spatii verzi etc, etc si lucreaza ca sa avem un oras frumos si sunt la dispozitia noastra.

    16
    10
  • Domnule Nicu, cu subiect si predicat cine sunt cei care va poarta, nume si prenume.
    Nu i bagati in oala pe toti ca sunt si oamnei care isi fac treaba constiincios , de ce sa fie improscati cu noroi din cauza unora?
    Publicati le numele, directia , serviciul poate asa ii prinde rusinea ca oricum primarul nu face nimic doar vorbe mari, laude.
    Asfel vom crede ca doar faceti conversatie pentru a discredita primaria, ca da, la celelalte institutii lucrurile se prezinta altfel,la spital, la finante, la cartea funciara, daaa este totul floare, sic.

    14
    4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS