Sport

De ce avem nevoie, la Bistrița, de două stadioane. Destinația celui din parc

Stadionul ”Jean Pădureanu”, evaluat inițial la 10 milioane de euro, costă acum mai puțin. Dacă lichidatorul va fi de acord cu oferta Primăriei Bistrița și stadionul va fi cumpărat de municipalitate, zona se va schimba la față.

”Stadionul a avut inițial o evaluare la 10 milioane de euro. Știu că valoarea a scăzut acum la 7,5 milioane de euro. E constituită o masă credală care are o anumită valoare. Noi am primit în buget 12,5 milioane de lei adică 2,5 milioane de euro. După ce bugetul va fi votat, vom face o scrisoare de intenție către lichidator prin care îi facem această ofertă de preț de 2,5 milioane de euro. Urmează ca el să-și exprime punctul de vedere. Dacă zice nu, încep și acolo negocierile până ajungem la o sumă de comun acord”, a spus primarul Gabriel Lazany la Bistrița FM.

Edilul a menționat că, în acest caz, nu se poate face expropriere întrucât legea nu permite.

”Nu se va desființa stadionul. Proiectul presupune demolarea tribunei dinspre parc, care e într-o avansată stare de degradare, nu mai poate fi recondiționată și va fi dată jos peluza aceea urâtă. Asta va oferi o deschidere totală către parc. Va fi construită și o scenă pentru spectacole ca să le mutăm din centru în parc. Tribuna cu o capacitate de circa 4000 de locuri dinspre apă va fi modernizată, acoperită. În zona unde este peluza se va construi un parc pentru tineri, pentru skateri, pentru bikeri, cu nocturnă, ca să aibă unde să își petreacă și ei timpul”, a precizat Lazany.

De asemenea, se va oferi o deschidere dinspre parc către râul Bistrița unde va fi o zonă de promenadă, iar pe un pod se va trece pe partea cealaltă a râului unde va fi amenajată Linia Albastră.

Întrebat de ce este nevoie de încă un stadion din moment ce în zona Cocoș se construiește unul nou, edilul a răspuns: ”Nu înțeleg ce legătură are noul stadion cu acesta. CJ va construi un stadion după toate standardele, care va fi acreditat, unde se vor desfășura meciuri până la cel mai înalt nivel. Stadionul din parc va rămâne un stadion care va fi utilizat pentru segmentul de tineret, nu pentru meciuri oficiale. El nu va putea primi niciodată acreditare în condițiile actuale fiindcă nu are niciun loc de parcare. Va fi un stadion pentru jocurile echipelor de tineri, ale cluburilor din Bistrița. Copiii vor avea acces la stadion mergând de acasă, pe jos, iar părinții nu vor mai fi obligați să meargă cu ei până în zona TeraPlast arena pentru antrenamente sau alte activități care se desfășoară pe stadion. De ce să nu avem un loc deschis tuturor din oraș?”.

18 comentarii

  • Asta e tare! Pariu că lichidatorul nu va accepta 2,5 mil.? I-ați transmis prin articol că dacă nu acceptă, atunci îi dați mai mult. =))
    Halal negogiatori!

    64
    7
  • Constructia unui nou stadion pentru o echipa de liga a3a este o insulta adusa cetatenilor care locuiesc pe strazi neasfaltate, fara iluminat public, tuturor bistritenilor care nu au o centura ocolitoare celor de pe campie care nu au APA POTABILA . Hai pesedeu!

    89
    15
  • Bine că se pot recondiționa toate ruinele vechi de câteva secole și o construcție pe structură de grinzi si stâlpi de beton de acum 50 de ani nu se poate.

    40
    6
  • Ideea de a unii stadionul cu parcul prin demolarea tribunei si de a da acees lumii la teren, mi se pare excelenta!
    Dar, sa-l cumparam cu cat l-am vandut, sigur la pretul actualizat!
    Altfel platim retro personalitatile orasului care ‘n-au luat nimic pentru ele’!

    15
    14
    • Iubitorii sportului Bistriţean aşteaptă demult întregirea ovalului stadionului din Parcu Mare prin construirea Tribunei Vest.

      11
      5
  • Cum de ce avem nevoie de 2 stadione? Ca să avem unde să cântăm ode primilor fii ai județului, să facem parade cu ocazia zilelor lor de naștere și așa mai departe. Chiar dacă trăim într-o farsă de democrație, aparențele trebuie totuși menținute.

    21
    2
    • Unul este al orașului Bistrița , celălalt este al județului, adică al comunelor și satelor !

  • Warren Buffet de Bistrița, cel mai mare negociator ce a trecut prin Poarta Transilvaniei a grăit:

    ”…îi facem această ofertă de preț de 2,5 milioane de euro. Urmează ca el să-și exprime punctul de vedere. Dacă zice nu, încep și acolo negocierile până ajungem la o sumă de comun acord”

    Să-i explice cineva domnului primar că trebuie să țină cărțile spre dânsul și nu spre ceilalți jucători.

    25
  • Țară de combinații și combinatori. ” Orașul ” da Gloriei terenul gratis și îl cumpăra înapoi 🙄

    10
  • Gloria a primit terenul de zgură pe care ulterior la vândut ( Lidl) . Gloria avea toate proprietățile pe fundație așa încât când a intrat în insolvență masa credala a putut să ia praful de pe tobă. Apropiații au beneficiat. Și oamenii ăștia care spun că sunt și lucrează în interesul cetățeanului sunt părtași

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui nelu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.