Actualitate

De ce nu s-a mai lucrat la pasajul subteran din Piața Decebal

Lucrările la pasajul pietonal subteran cu scări rulante din Piața Decebal, parte a proiectului cu bani europeni de reconfigurare a axei de transport str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului, stagnează momentan.

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a explicat situația: ”S-a făcut o expertiză la solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcții, expertiză în urma căreia urmează să fie date anumite soluții tehnice pentru continuarea lucrărilor la pasaj. Expertiza este gata și urmează într-un termen foarte scurt, conform discuțiilor avute cred că săptămâna viitoare chiar, să vină și soluția tehnică. De ce? Pentru că a făcut o sesizare cineva la Inspectoratul de Stat în Construcții și aceasta este procedura standard. Face cineva o contestație, atunci pentru a vedea dacă tot ce se specifică în contestație este real sau nu, se cere o expertiză. Nu mă simt șantajat de nimeni. Pe Linia Verde, pe axă, pe pistele de cicliști se lucrează mult mai bine decât s-a lucrat în trecutul recent, constructorul este mobilizat, din punct de vedere procedural am făcut tot ce trebuia făcut, inclusiv contractul pentru furnizarea pietrei naturale, pentru că am dublat suprafața de piatră naturală din proiect. Contractul pentru piatră și pavaj pe Linia Verde a fost încheiat. Ritmul va fi unul cât se poate de bun. Vom închide șantierele la timp, nu se vor pierde bani. După ce oamenii vor vedea trotuarele realizate, vor vedea că dispare păienjenișul de cabluri de peste tot, vor vedea stâlpii noi, stațiile noi, vor înțelege exact prin ce am trecut și prin ce trecem în această perioadă”.

Lucrările în proiectul cu fonduri europene ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului” (63,8 milioane lei, circa 13 milioane euro) constau în: realizarea de benzi dedicate transportului public, realizarea pistelor pentru bicicliști, reabilitarea trotuarelor, realizarea unui sistem rutier nou la partea carosabilă, realizarea unui pasaj pietonal subteran pe B-dul Decebal în zona pieței, iluminat public cu sistem de telegestiune, modernizarea stațiilor de transport public existente, realizarea de sisteme de monitorizare video. Capacități: stații de transport – 10, lungime piste bicicliști – 4.596 m, lungime trotuar – 4.435 m, lungime carosabil reabilitat – 2.347 m. Constructor este M.I.S. Grup.

9 comentarii

  • Si de ce tii blocat jumatate de oras daca de 8 luni nu s a mai lucrat nimic? Ar fi interesant un pariu la casele de pariuri ca in 28 decembrie nu va fi gata in proportie de 90 la suta pasajul.

    36
    6
    • Corect domnule,”specialiștii „ăștia nu au știut de ce expertize este nevoie din timp s-au trezit în timpul lucrării?
      As fi curios ce experiență similară are firma asta care trebuie să desfășoare lucrările după i logica ,nu sa blocăm orașul că trebuie să ne luăm banii ?
      Oare cat mai suporta poporul asta,ciubucării,mincinoșii,hoții și nu ies cu parul să-i rezolve?

      17
      2
  • Si daca expertiza o sa spuna ca nu se poate sapa mai incolo catre calea ferata (prietenii stiu de ce ) ce te faci Neluzzule? Mai demareaza procedura de achizitii pentru niste pompe de mare capacitate ,ca sa poti pune scari rulante ,altfel o sa cumperi niste salupe Poate le scoti mai ieftin ca aia 68.000 de koko care îi da casa de cultura celor de la Parazitii si Deliei,niste obositi intre noi fie vorba. Poi inainte de a da ordinul de incepere a lucrarilor in calitate de ordonator de credit si beneficiar ,nu trebuia sa ceri expertiza de la inspectoratul pentru SIGURANTA constructiilor? Ai dat ordin ,s a blocat jumatate orasul si tii groapa aia exact la fel ca acum 8 -9 luni.

    21
    6
  • „Mai mare daraua decât ocaua”, spune un vechi proverb cu referire la faptul că de cele mai multe ori nu merită efortul făcut pentru obținerea unui rezultat neînsemnat. Pasajul pietonal subteran ce se construieste in intersecţia Bulevardului Decebal cu strada Cuza Vodă şi strada Ursului reprezintă o complicaţie absolut inutilă de care orasul Bistrita nu avea nevoie. In plus pasajul respectiv este o investitie extrem de costisitoare din cadrul proiectului intitulat „Reconfigurarea axei de transport str. Gării- Bulevardul Decebal- str. Andrei Mureşanu – str. Năsăudului „. Acest pasaj nu rezolvă fluidizarea circulatiei auto având in vedere că Bulevardul Decebal este traverasat de mai multe treceri de pietoni care nu au cum sa fie desfiintate. O solutie mai ratională de fluidizare a circulatiei auto ar fi fost amenajarea Bulevardului Decebal si Andrei Muresanu ca stradă cu sens unic dinspre strada Gării spre strada Năsăudului, iar celălalt sens spre strada Gării să fi fost asigurat pe strada Colibitei si Artarilor.

    10
    3
  • Unde nu-i cap, vai de picioare. Cu mare bucurie ne-am luat adio de la Cretu, dar ce folos ca turma pastoreste in continuare, cu actualul primar. Din lipsa de cursj, primaru a pastrat in functii cheie, personaje lipsite de viziune, experienta si realism. Mare pacat, ca nu s-a renuntat la ideea indobitocita a lui Cretu, de a desfigura tot orasul. Mare greseala, care sper cs nu l va costa un sl doilea mandat a lui Turc. Fereasca Dumnezeu sa vina la putere iar PSD, ca ne-am dat foc la valiza.
    Apreciem totusi schimbarea din functie a unei alte habarniste, la turism, ca aia chiar nu facea absolut nimic. A dat norocu peste ea sa incaseze o gramada de bani, fara nicio pregatire specifica.
    Daca mai dadea jos si alti directori, era perfect, dar asa, putem spera ca data viitoare sa fie mai bine.
    Orasu asteapta schimbarea lui aia de la fonduri, ala mic de la parcari, si inca vreo cativa. Poate dna de la tehnic…. Agitata forever!

    8
    5
  • Habarnistă de la turism are promisiunea primarului ca i da sala polivalentă in administrare și iar o face directoare.
    Orașului ii lipsete un arhitect adevărat nu colorat, ioc viziune, construcții pe toate dealurile fara drumuri ,utilități, blocuri peste case, case îngrămădite, iluminat public lipsa, vai de el oraș, și unde mai pui că primarul nu ea nicio atitudine dimpotrivă se spune că sunt câțiva la care primarul le mănâncă din palma și continuă opera cretuliana.
    Mă întreb se va găsi cineva sa facă ordine?
    Eu nu mai sper

    10
  • Se lauda acest primar cu trotuarele pe care le va face, dar cine plătește pentru cele distruse care erau făcute de primarul Moldovan pe banii noștri nu de mult timp și nu era nevoie sa fie înlocuite.

  • Orasul ar arata mult mai bine daca cei de fata in dale comentatului ar veni la dezbateri publice de interes local cu propuneri scrie si sustinute pe fata sa va vada domnul Primar si consilierii. In lipsa aceasta cum va zdrobiti voi de la taste este egal cu 0.

    4
    6
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS