Social

De ce sunt supăraţi vechii liberali din Sîngeorz-Băi şi nu vor să valideze candidatura lui Traian Ogâgău

Deşi conduce în sondajul făcut de PNL la Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău nu a fost desemnat oficial candidatul formaţiunii la funcţia de primar al oraşului întrucât se opune organizaţia locală a fostului PNL. Maxim Pop, unul dintre candidaţii testaţi de PNL pentru Primăria Sîngeorz-Băi, şi fost lider al organizaţiei vechiului PNL a explicat de ce.

„Am ajuns într-o situaţie mai delicată fiindcă nu avem încă desemnat candidatul pentru Primăria Sîngeorz-Băi. În urma sondajului de opinie pe care l-a făcut o firmă de la Cluj – se zice că e profesionistă, dar l-a făcut aşa cum l-a făcut, am înţeles, în prima fază, că sondajul a fost făcut fiind menţionaţi candidaţii PNL, adică Vasilică Şteopoaie, eu şi Traian Ogâgău. În comparaţie cu domnul primar Roland Venig, Traian Ogâgău avea 70%, Vasilică Şteopoaie 65%, iar eu aveam 59%. Sondajul nefiind relevant, Vasilică Şteopoaie s-a supărat foarte tare, şi-a dat demisia din partid, au mai plecat şi alţii, iar acum e o stare de nelinişte în partid. Domnul Traian Ogâgău, în urma sondajului, insistă să fie desemnat candidatul PNL, organizaţia locală a fostului PNL nu e de acord cu condiţiile candidatului care vrea ca fiecare să meargă la lucru şi abia apoi să vedem o listă a candidaţilor în viitorul consiliu local”, a declarat Maxim Pop la Sîngeorz-Băi.

S-a ajuns în această situaţie, a adăugat el, întrucât,  înainte de unificarea cu fostul PDL, vechiul PNL obţinea 70% din voturile localnicilor, iar PDL 30%. „Domnul Traian Ogâgău (care provine din fostul PDL -n.r.) nu mai vrea să ţină cont de diferenţa asta care era între organizaţii şi spune că abia la sfârşit, înaintea de depunerea listelor de candidaturi o va face şi el şi toţi consilierii din partea vechiului PNL sunt aşa, supăraţi, fiindcă nu au siguranţa că s-ar putea regăsi şi pe pe acea listă”, a explicat Maxim Pop.

Maxim Pop a infirmat zvonurile potrivit cărora ar viza din nou funcţia de viceprimar al oraşului Sîngeorz-Băi: „Eu am spus şi în şedinţă că nu îmi doresc să fiu viceprimar, nici măcar candidat de consilier din partea partidului dacă nu e nevoie de mine, dar eu susţin echipa noastră liberală şi vreau să am o garanţie”.

Filiala judeţeană a PNL Bistriţa-Năsăud a încercat să împace cele două tabere propunând un protocol pe care să-l semneze candidatul liberal la primărie prin care acesta să-şi asume desemnarea unui viceprimar de la PNL, iar lista de consilieri să fie alcătuită în stil fermoar, respectiv cu reprezentanţi din vechiul PNL şi fostul PDL.

Traian Ogâgău a refuzat însă semnarea protocolului propus de liderii filialei, iar organizaţia locală a PNL Sîngeorz-Băi nu l-a validat drept candidat.

„Va trebui să mai avem o şedinţă, Comitetul Executiv Local, şi să vedem dacă validăm candidatura domnului Traian Ogâgău. (…) Orice echipă îşi doreşte să câştige alegerile şi e bine când există pace, dar când vii să strigi în gura mare că organizaţia e desfiinţată, iar ea nu e, că toţi îşi doresc numai funcţii, dar şi tu îţi doreşti funcţia de primar cu atâta putere încât vrei să elimini pe oricine. Eu ţin la colegii mei liberali. Am fost preşedinte al organizaţiei vreau să am garanţia că ai mei colegi care au stat în partid şi cu bune şi cu rele, şi când am fost la guvernare, şi când nu am fost, nu sunt înlăturaţi, că au şi ei locul lor. Ni se tot spune de muncă, adr ce înseamnă muncă? Eu de 13 ani sunt în partid şi muncesc pentru asta. Am avut o perioadă bună a partidului când am avut şi primar, şi şapte consilieri, era preşedinte domnul Pupeză, apoi am preluat organizaţia având doar un consilier şi unul obţinut prin redistribuire, apoi am crescut. Acum să vină cineva să spună că e liderul după ce e doar de două luni în partid şi face ce vrea? Asta nu ne convine. Echipa poate fi mai largă, iar candidatul va avea şanse mai multe dacă toţi rămân împreună, altfel nu văd câştigul”, a declarat Maxim Pop.

Întrebat dacă este împotriva lui Traian Ogâgău sau a pretenţiilor acestuia, Maxim Pop a răspuns: „Odată apărută chestiunea aceasta că unii nu se încadrează, alţii sunt expiraţi şi trebuie să se retragă, unii şi-au dat demisia, alţii spun că nu mai activează, acum, aproape că nu mai putem să ne vedem în ochi şi nu putem merge în campanie pentru un om care nu vrea să ne bage în seamă. Nu am spus niciodată că vrem să eliminăm pe cineva. Dacă toate lucrurile nu merg bine, atunci nu avem nimic împotrivă. Oricum, cu noi, sau fără noi, tot va fi desemnat candidatul dacă vrea conducerea judeţeană. Noi (vechii liberali -n.r.) nu am nominalizat pe nimeni altcineva, dar avem o situaţie care trebuie să se rezolve. Dacă domnul Traian Ogâgău nu semnează protocolul propus de conducerea judeţeană, vedem ce mai facem, cu cine mai mergem sau ne lăsăm de politică”.

Un telespectator care s-a recomandat a fi Sandu Dărăban a intervenit telefonic şi a menţionat că Traian Ogâgău şi-a dat demisia din partidul care a făcut parte prin anii 2008-2009: „Sunt reguli simple, ca la fotbal. Traian Ogâgău a retrogradat când şi-a dat demisia din partid, iar organizaţia locală a vechiului PNL a mers şi în divizia B şi în divizia A şi a dus greul. Acum, când se stabileşte candidatul, vine unul direct din campionatul judeţean să promoveze în liga 1? Nu se poate aşa ceva. Sunt lucrururi elementare”.

Alt telespectator, Grigore Ciocan, a sugerat să se facă o coaliţie locală formată din vechiul PNL şi PSD, un fel de USL.

„Căutaţi un candidat bun, vechii liberali îl susţineţi şi elelectoratul PSD, de asemenea. Căutaţi un candidat şi câştigaţi alegerile! Pe urmă, pleacă ei singuri, aşa-zişii liberali care sunt acum. (…) Ioan Oltean ce rol mai are? Din umbră nu lucrează? Ar trebui să îi fie ruşine lui Stelian Dolha pentru că liberalii din Sîngeorz-Băi i-au adus scoruri foarte bune şi la parlamentare, şi la europarlamentare, şi la prezidenţiale. Vechii liberali aţi avut 1500 de voturi în 2012. Dacă acum nu mai e nevoie de Maxim Pop, poate că e nevoie pentru electoratul sîngeorzan, nu pentru cei de la Bistriţa. Dumneavoastră faceţi o coaliţie pentru Sîngeorz, desemnaţi un candidat unic cu şanse reale şi, pe urmă, vor pierde alegerile şi pleacă ei singuri”, a afirmat Grigore Ciocan.

Pentru Primăria Sîngeorz-Băi nici PNL, dar nici PSD nu au reuşit să desemneze încă un candidat. În schimb, ALDE l-a anunţat oficial pe profesorul Radu Cârcu, soţul preşedintei partidului, Mirela Cârcu.

8 comentarii

  • Ei frate Maxime tu te mai uiti prin oglinda? Te mai asculti din cand in cand ce aberatii scoti? Care organizatie sa nu-l valideze? Organizatia de PSD-isti? Adica Tu, Naros si inca doi trei? Adica voi care acum incercati sa faceti toti o alianta ANTI OGAGAU? Voi care participati la sedintele PSD-ului in speranta ca poate prindeti un ciolan acolo? Ce sa vezi? Nici Roland cu echipa lui si nici Radu Moldovan nu va mai vrea.
    Ai uitat ca ai semnat adeziune la Tariceanu inainte de prezidentiale si cand ai vazut ca nu iese Ponta ai venit inapoi si ai zis “eu am fost cu voi” , la Tariceanu am fost sub acoperire ca sa nu ma dea afara de la garda de mediu? Chiar un pic de repsect pentru sangeorzeni nu mai ai? Nici macar fostul tau coleg Radu Carcu nu te vrea la ALDE. Candideaza independent daca te crezi atat de puternic si vezi cate 100 de voturi scoti.
    Vi si ne bagi procentele alea ca voi Vechii PNL-isti ati scos nu stiu cat la parlamentare. Si vrajeala aia cu casa poleita in care intra PDL-istii. Dar noi impreuna cu Traienel cate voturi am scos in 2008 ? Iti mai amintesti ca a iesit primar din primul tur dar in turul doi te-ai dus pe la biserici si le-ai zis oamneilor sa voteze cu Roland si sa nu voteze SATANA? Miar fi si rusine sa mai apar in public.
    Votam SATANA de data asta !!!

    Am uitat: Impreuna Reusim !

  • Aici se va reface USL si Ogagau va pierde . Pacat ca Traian nu gaseste o cale amiabila de a fi sprijinit de vechii PNL-isti .

  • Nu inteleg un lucru. De ce va e frica la toti de Ogagau?
    Eu credo ca nu doar ca ramaneti fara ciolan.
    E altceva la mijloc. Ce sa fie ce sa fie ?

    tic, tac, tic, tca……

  • Măi fratilor de ce nu dati drekului toate partidele,să vă. dati mâna,invitati câteva sute de singeorzeni si cu vot secret cine are mai multe voturi merge primar,apoi tot in functie de nr.de voturi faceti ordinea pt.lista de consilieri. Asa nici partidele nu vor putea spune că v-au făcut primari sau consilieri și nici voi nu sprijiniți niște grupuri infractionale(partide )
    PĂREREA MEA!

  • Câţi din liberalii de astăzi au citit sau au auzit de 8 noiembrie 1945, de marea manifestaţie populară din Piaţa Palatului, când tineretul liberal (adevărat!) şi-a manifestat simpatia faţă de rege, care prin mijloace constituţionale încerca să se opună bolşevizării României.
    Manifestanţii au fost răspândiţi de focurile de arme automate trase din incinta Ministerului de Interne, la ordinul lui Teohari Georgescu. O mare parte din tineretul liberal a fost arestat şi condamnat, trecând prin temniţele de exterminare şi prin lagăre de muncă forţată. În consecinţă, am dreptul moral să vorbesc despre liberali şi liberalism.
    Oare conducerea actuală (la nivel judeţean) a PNL s-a interesat oare sau cunoaşte că Sângeorz-Băi a fost centrul liberalismului din actualul judeţ? De aici au plecat:
    – Laurenţiu Oanea, parlamentar liberal în perioada interbelică şi care a fost secretarul Marii Uniri de le 1 Decembrie 1918;
    – Solomon Haliţă, mâna dreaptă a lui Spiru Haret, prefect din partea liberalilor în judeţele Iaşi şi Bistriţa-Năsăud;
    – Octavian Utalea, ofiţer de carieră, comandant al Gărzii Naţionale din Cluj şi Alba-Iulia, apoi primar şi prefect al Clujului.
    Vă reamintesc că primii doi au fost negociatorii trimişi de Brătianu în Ardeal, pregătind Marea Unire.
    …Şi atâția alţii!
    Ce faceţi d-voastră acum, în zilele acestea? Călcaţi în picioare tot ce au făcut aceşti iluştri înaintaşi, le pângăriţi memoria.
    Este o insultă adusă vechii elite liberale care a pierit în temniţe.
    De ce trebuie să procedaţi precum comuniştii în trecut? Activişti de partid şi securişti sau informatori ai Securităţii nu se află doar în PNL, ci în toate partidele politice, în Parlament şi în mediul de afaceri, acest fenomen datorându-se complotului reuşit al comuniştilor din decembrie 1989, în frunte cu Ion Iliescu.
    Susţineţi că faceţi opoziţie de dreapta. Alt fals. Scena în care s-a îmbrăţişat unul din foştii lideri (Crin Antonescu), în campanie prezidenţială, cu Mircea Geoană, la Timişoara, în timp ce în Piaţa Operei fluturau drapele roşii, încât s-au revoltat timişorenii, poate fi greu uitată. Sau cum v-aţi opus înfiinţării unui muzeu al comunismului. Nu-i aşa domnule Dolha? De aceea, rog pe domniile voastre, atunci când mai mergeţi prin Sângeorz, să treceţi pe la cimitirul bisericii din centru, să aprindeţi lumânări la mormintele lui Oanea, Haliţă, Utalea şi cereţi-vă iertare. Lăsaţi liberalii din Sângeorz că ştiu foarte bine ce au de făcut. Nu mai transformaţi „Decalogul” în „Monolog”!
    Să nu mai spuneţi că sunteţi urmaşii Brătienilor. Dacă aceştia v-ar auzi, s-ar răsuci în morminte. Lăsaţi-i să doarmă liniştiţi în lumea de apoi, unde i-au trimis călăii comunişti.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Alexandru Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS